Ascultă Radio România Iași Live

Majoritatea românilor au ales să petreacă în ţară minivacanţa de 1 Decembrie

Majoritatea românilor au ales să petreacă în ţară minivacanţa de 1 Decembrie

Publicat de Andreea Drilea, 24 noiembrie 2017, 11:51

Majoritatea românilor au ales destinaţii autohtone pentru a-şi petrece minivacanţa de 1 Decembrie, preferate fiind Valea Prahovei şi staţiunile balneare au precizat, pentru AGERPRES, mai mulţi turoperatori.

Bugetul mediu alocat pentru călătoriile în ţară a fost de 800 lei de persoană, în timp ce pentru minivacanţa în străinătate românii au alocat 320 euro de persoană.

‘Cei mai mulţi români au ales să petreacă în ţară minivacanţa de 1 Decembrie, Valea Prahovei fiind destinaţia preferată. Nu vor fi ocolite nici staţiunile balneare din ţară şi Delta Dunării. Cele mai căutate destinaţii externe sunt, în acest an, capitalele europene. Destinaţii clasice de city break – Viena, Paris, Londra şi Praga, unde turiştii se pot bucura în această perioadă şi de târgurile de Crăciun. Le recomandăm destinaţii cu temperaturi blânde precum Cipru şi Malta sau, de ce nu, Tenerife’, a precizat pentru AGERPRES, Cosmin Marinof, director naţional de vânzări la TUI Travel Center/Eurolines.

Tariful mediu pentru un city break de trei nopţi care include transport cu avionul şi cazare într-un hotel de 4 stele a fost de aproximativ 320 euro/persoană în timp ce pentru destinaţiile interne bugetul mediu alocat pentru minivacanţa de 1 decembrie a fost de 190 euro/persoană.

Cei care au avut posibilitatea să-şi aloce mai multe zile de concediu pentru această minivacanţă au optat pentru destinaţii mai îndepărtate, exotice, precum Thailanda sau Cuba.

‘Consider că vacanţele tailor made (personalizate) sunt o alternativă bună deoarece turiştii noştri combină aceste patru zile libere cu încă patru de concediu şi câştigă o vacanţă exotică. Românii care au ales pachetele în destinaţii extra-europene pentru minivacanţa de 1 decembrie au optat pentru sejururi de 7 sau 9 nopţi la destinaţie şi fac parte din categoria turiştilor care nu mai pleacă de Revelion sau de Crăciun din ţară şi folosesc aceasta oportunitate, mai ales că preţurile acestor pachete sunt mai avantajoase decât de Revelion’, a spus Sorin Stoica, CEO Eturia.

Printre destinaţiile cerute pentru începutul lunii decembrie se numără Maldive şi Mauritius (1.450 euro/persoană), Punta Cana şi Cuba (1.350 euro/persoană) sau chiar pachete în grup în India (1.290 euro/persoană). De asemenea, turiştii Eturia au ales şi Mexic, Cuba, Seychelles, Mauritius, Tanzania, Singapore şi Thailanda.

‘Turiştii care aleg călătoriile în minivacanţa de 1 decembrie au vârste cuprinse între 35-50 ani. Există clienţi pentru fiecare destinaţie şi pentru fiecare pachet. Locurile pentru vacanţele asociate acestei perioade au fost vândute cu două luni înainte’, spune Sorin Stoica.

Vânzări mari au fost şi pentru staţiunea Băile Felix, la hoteluri de 3 şi 5 stele cu SPA propriu, pachete de 3-4 nopţi, cu preţuri între 600-800 de lei.

‘Cele mai bine vândute pachete sunt, pentru noi, în Ungaria (băi termale), unde un sejur scurt (3 nopţi) costă aproximativ 200 de euro/persoană. Un real succes a avut programul de Thailanda, o combinaţie Bangkok şi Phuket, de la 1.495 euro/persoană’, a spus Lucia Morariu, general manager Eximtur.

Alte zone de interes major au fost Sinaia şi Buşteni, cu vânzări record pentru această perioadă.

În ceea ce priveşte destinaţiile externe, clasamentul după volumul de vânzări este dominat de Thailanda, Maldive, Ungaria Slovenia, Austria, Germania, Italia.

Cele mai lungi sejururi sunt pentru Thailanda şi Maldive (8-10 zile). Pentru Thailanda, tarifele pleacă de la 1.300 de euro/persoană, iar pentru Maldive de la 2.800 de euro/persoană.

‘Pachetele pentru vacanţa de 1 Decembrie în România s-au vândut cu mult timp înainte. Sunt patru zile de vacanţă pe care românii au vrut să le petreacă în staţiuni balneare pentru a se bucura de terapii şi relaxare la piscina interioară, ori la munte sau pe litoral, la hotelurile care sunt deschise iarna. Pentru bucureşteni, Valea Prahovei, Poiana Braşov, Bran, Moeciu, Călimăneşti – Căciulata au fost cele mai solicitate’, a spus Dan Dumitru, director de marketing la agenţia Paralela 45.

Pentru vacanţa la o vilă de trei stele din Sinaia turiştii au plătit 472 de lei/persoană, în timp ce pentru un hotel de trei stele în Predeal, 460 de lei/trei nopţi, iar la Balvanyos, pentru un hotel de 4 stele, patru nopţi, cazare cu demipensiune, acces la centrul termal, plimbare cu sania trasă de cai, cină cu barbeque, 321 de euro/persoană. La Călimăneşti-Căciulata, preţul porneşte de la 80 de lei/persoană/noapte.

În afara României, circuitul în Israel şi Iordania din Iaşi, vacanţa la Viena de la Cluj-Napoca, pachetele pentru Israel, Budapesta cu Viena, Praga, Amsterdam ori Lisabona, au fost cele mai vândute. Pachetele au pornit de la 300 de euro/persoană. Circuitul de Republica Moldova, de trei nopţi, cu transport cu autocarul şi excursie cu degustare de vin în oraşul subteran Cricova a costat 185 de euro de persoană şi a fost unul dintre cele mai bine vândute.

‘Cu minivacanţa de 1 decembrie suntem la două săptămâni după reducerile de Black Friday şi cu 3 săptămâni înainte de Sărbătorile de iarnă. Românii vor să valorifice perioada liberă dar fără investiţii majore care să le dea bugetul peste cap’, precizează Matei Psatta, marketing manager Vola.ro.

Conform acestuia, peste 30% dintre rezervări sunt făcute cu o săptămână înaintea plecării, iar preţul rămâne cel mai important criteriu în alegerea destinaţiei. Se pare că minivacanţa de 1 Decembrie oferă un prilej de a reveni în ţară şi românilor care locuiesc în străinătate. Aceştia aleg să profite astfel de preţurile mai bune decât de sărbători, de disponibilitatea mai mare a biletelor de avion, de aeroporturile mai libere. De aceea, aproximativ 30% dintre rezervările de bilete de avion au ca destinaţie oraşe din România.

(Agerpres/FOTO arhivă wallpapermania.eu)

Etichete:
749 de multimilionari rezidenți în România
Fapt divers duminică, 26 iulie 2026, 08:28

749 de multimilionari rezidenți în România

România a înregistrat în ultimii cinci ani una dintre cele mai ridicate rate de creștere a numărului rezidenților foarte bogați, cu averi care...

749 de multimilionari rezidenți în România
Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară
Fapt divers duminică, 26 iulie 2026, 08:11

Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară

Potrivit datelor, destinațiile interne sunt cele mai căutate. 34% dintre respondenți merg la mare, iar 32% aleg muntele. În schimb, doar un...

Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară
Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie
Fapt divers luni, 20 iulie 2026, 08:44

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie, unul dintre cei mai importanţi profeţi ai Vechiului Testament. Este considerat,...

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie
GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride
Fapt divers vineri, 3 iulie 2026, 12:29

GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride

Iași Pride este un festival al comunității LGBTQ+ ieșene. Aflat deja la a șasea ediție, Iași Pride 2026 se va desfășura în perioada 3...

GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 11:57

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului respirator

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului...

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului respirator
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 10:43

(PROMO/AUDIO) Concursul județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu” – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 2 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați ascultători, în emisiuniea Tradiții de astăzi (JOI, 2 IULIE 2026, h 21:03) relatăm de la Concursul județean „Lumea copiilor în...

(PROMO/AUDIO) Concursul județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu” – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 2 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 06:09

Iașul verde – acces, utilizare și potențial urban (context zile caniculă)

Iașul verde, prea departe de ieșeni: aproape 1 din 3 locuitori face peste 30 de minute până la cel mai apropiat spațiu verde Iași, X iunie,...

Iașul verde – acces, utilizare și potențial urban (context zile caniculă)
Fapt divers marți, 30 iunie 2026, 06:40

Cea mai ridicată temperatură se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din Bihor: 40 de grade

Cea mai ridicată temperatură a aerului se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din judeţul Bihor, 40 de grade Celsius, în timp...

Cea mai ridicată temperatură se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din Bihor: 40 de grade