Ascultă Radio România Iași Live

Litoralul pentru toţi: Tarife cu până la 70% mai mici de la 1 septembrie

Publicat de Andreea Drilea, 19 august 2021, 16:48 / actualizat: 20 august 2021, 10:19

Pachetele turistice pe litoralul românesc vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului ‘Litoralul pentru toţi’, au anunţat, joi, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Astfel, românii se pot caza de luna viitoare în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Potrivit FPTR, Programul ‘Litoralul pentru toţi’, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

Până în prezent, s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.

‘Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie’, afirmă Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR.

Cel mai ieftin pachet prin Programul ‘Litoralul pentru Toţi’, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

‘Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii’, a adăugat reprezentantul FPTR.

‘Litoralul pentru Toţi’ este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc. AGERPRES

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”