Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar – 21 aprilie 2017

Publicat de , 21 aprilie 2017, 08:14


Aniversări – Comemorări

– Izvorul tămăduirii (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– Vinerea Luminată; Izvorul Tămăduirii (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– 1882: A murit filosoful şi scriitorul Vasile Conta; la 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor; filosof de talie internaţională, fost ministru, coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, profesor universitar la Iaşi, Vasile Conta este una dintre figurile proeminente ale culturii noastre progresiste (n. 1845) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://istoria.md/articol/607/Vasile_Conta,_biografie) dau ca dată a morţii 22 aprilie 1882

– 1922: S-a născut pianista de origine română Lory Wallfisch, stabilită în SUA; cântăreaţa a fost preşedinta Fundaţiei Enescu din Statele Unite ale Americii şi profesor emerit la Colegiul Smith din Northampton, Massachusetts (m. 2011) – 95 de ani

– 1932: S-a născut Nicolae Vieru, gimnast, profesor, antrenor, arbitru, fost preşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică (1987-2005), fost vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (1976-2008) şi vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (1991-1998) (m. 2016) – 85 de ani

– 1936: S-a născut prozatoarea Oana Orlea (pseudonimul Mariei-Ioana Cantacuzino); la numai 16 ani, în 1952, este arestată, sub acuzaţia de complot şi acţiune subversivă împotriva statului, şi face închisoare până în 1954; în 1980 s-a stabilit în Franţa, unde a publicat cărţi care dezvăluie tratamentul aplicat deţinuţilor politici în lagărul comunist (m. 2014)

– 1938: S-a născut compozitorul Vasile Spătărelu (m. 2005)

– 1943: S-a născut scenograful Nicolae Edulescu

– 1944: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Dan Stoian (m. 1992)

– 1956: S-a născut Gheorghe Sarău, lingvist, cercetător al limbii romani şi activist pentru propăşirea etniei rrome în România, autor de manuale şi dicţionare în limba romani

– 1956: A murit (la Paris, unde se stabilise încă din tinereţe) compozitorul şi criticul muzical Stan Golestan (n. 1875)

– 1963: S-a născut interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (m. 2009)

– 1965: A murit Dimitrie N. Ciotori, jurist, om politic, diplomat; bun cunoscător al limbii engleze, a ajutat la scrierea unor lucrări despre România pentru a face cunoscute peste hotare realităţile româneşti; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1885)

– 1971: A murit filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (n. 1896)

– 1973: S-a născut balerinul Alin Gheorghiu, prim solist al Operei Naţionale Bucureşti din anul 1993; este unul dintre cele mai cunoscute nume ale baletului românesc. De-a lungul carierei a colaborat cu instituţii de profil din ţară şi din străinătate şi a dansat alături de personalităţi ale lumii dansului ca Luciana Savignano, Raffaelle Paganini, Gheorghe Iancu, Adeline Pastor. A câştigat Premiul I la Concursul Naţional de Balet (1989 şi 1991), Marele Premiu la Festivalul de Dans de la Phenian (Coreea de Nord, 1998) şi a fost distins cu „Meritul Cultural” în grad de Cavaler de Preşedinţia României în 2004

– 1984: A murit Marcel Iancu, pictor, grafician şi arhitect israelian originar din România; animator al mişcărilor de avangardă (până în 1940); apropiat de mişcarea dadaistă; în plastică, influenţat de cubism (n. 1895)

– 2003: A murit dirijorul de cor Vasile Pântea (n. 1921)

– 2008: A murit sculptorul canadian de origine română Nicăpetre (numele real: Petrică Bălănică); după 1989 a revenit adesea în România (n. 1936)

– 2016: A murit agronomul şi profesorul Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai mari specialişti din România în domeniul viticulturii şi enologiei; creatorul şcolii moderne româneşti de enologie; timp de peste 25 de ani a reprezentat România la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului cu sediul la Paris; membru titular al Academiei Române din 1993 (n. 1926) – 1 an


EVENIMENTE EXTERNE

– Washington: Reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Grupului Băncii Mondiale (21 – 23 apr.)

– Shanghai: Salonul Auto Internaţional – la Centrul Naţional de Expoziţii (21 – 28 apr.)

Aniversări – Comemorări

– 1509: A murit Henric al VII-lea, rege al Angliei (1485-1509), fondatorul dinastiei Tudor; a pus capăt Războiului Celor Două Roze (1455-1485); restaurând autoritatea regală, a creat bazele regimului monarhiei absolute din Anglia şi a asigurat ţării o lungă perioadă de prosperitate (n. 1457)

– 1699: A murit Jean Racine, poet dramatic francez (botezat la 1639)

– 1672: A murit Antoine Godeau, episcop, poet şi exeget francez (n. 1605) – 345 de ani

– 1729, 21.IV / 2.V: S-a născut, din părinţi germani, Ecaterina a II-a (numită şi cea Mare), soţia lui Petru al III-lea, pe care l-a înlăturat în 1762, devenind împărăteasă a Rusiei; a întărit autocraţia şi procesul de aservire a ţărănimii, înăbuşind răscoala lui Pugaciov (1775); a purtat războaie cu Imperiul Otoman şi cu Suedia, anexând teritorii importante (m. 1796)

– 1774: S-a născut Jean-Baptiste Biot, fizician, astronom şi matematician francez; a studiat meteoriţii, polarizarea luminii şi a efectuat primele zboruri cu baloane; după el sunt denumite numărul Biot şi legea Biot-Savart (m. 1862)

– 1816: S-a născut scriitoarea britanică Charlotte Brontë; ea şi surorile sale, Anne şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1855)

– 1828: S-a născut Hippolyte Taine, istoric, estetician şi filosof francez (m. 1893)

– 1837: S-a născut Frederik Bajer, om politic şi publicist danez; Premiul Nobel pentru pace pe 1908, împreună cu suedezul Klas Pontus Arnoldson (au luptat pentru crearea unui statut de neutralitate al ţărilor nordice) (m. 1922) – 180 de ani

– 1849: S-a născut zoologul (embriolog şi citolog) german Oskar Hertwig; studii privind transmiterea nucleară a caracterelor ereditare (m. 1922)

– 1864: S-a născut Max Weber, sociolog, filosof şi economist german; a inclus conceptul de „înţelegere” în explicarea fenomenelor sociale; s-a numărat printre negociatorii Germaniei pentru Tratatul de pace de la Versailles (1919) (m. 1920)

– 1870: S-a născut (în Scoţia) Edwin S. Porter, regizor de film american, operator, scenarist şi producător; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (m. 1941)

– 1882: S-a născut Percy Williams Bridgman, fizician american; laureat, în 1946, al Premiului Nobel pentru Fizică pentru contribuţiile sale aduse fizicii presiunilor înalte (m. 1961) – 135 de ani

– 1889: S-a născut Paul Karrer, chimist elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1937 (m. 1971)

– 1910: A murit scriitorul american Mark Twain (pe numele său real Samuel Langhorne Clemens) (n. 1835)

– 1912: S-a născut fotojurnalista americană Eve Arnold, cunoscută pentru portretele pe care le-a realizat unor celebrităţi precum Marilyn Monroe şi Marlene Dietrich (m. 2012) – 105 ani

– 1914: S-a născut cineastul britanic Gilbert Taylor, directorul de imagine al primei părţi din franciza „Războiul Stelelor/Star Wars” (The Omen şi Dr. Strangelove) (m. 2013)

– 1915: S-a născut Anthony Quinn, actor american de origine mexicană (m. 2001)

– 1920: S-a născut Bruno Maderna, compozitor şi dirijor italian (m. 1973)

– 1924: A murit actriţa italiană de teatru Eleonora Duse, renumită interpretă a repertoriului ibsenian (n. 1858)

– 1926: S-a născut regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (oficial se sărbătoreşte în a doua sau a treia sâmbătă din luna iunie); Elisabeta a II-a a urcat pe tron la 6.II.1952, iar ceremonia încoronării a avut loc la 2.VI.1953, la catedrala Westminster din Londra; este monarhul cu cea mai lungă domnie din istoria regatului britanic

– 1930: S-a născut actriţa italiană de film Silvana Mangano (m. 1989)

– 1946: A murit economistul englez John Maynard Keynes, fondator al unei doctrine economice ce-i poartă numele, „keynesismul” (n. 1883)

– 1947: S-a născut Iggy Pop (născut James Jewel Osterberg), vocalist, compozitor şi baterist american – 70 de ani

– 1965: A murit Sir Edward Victor Appleton, fizician britanic; cercetări în domeniul atmosferei înalte, al radarului şi al undelor radio; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1947 (n. 1892)

– 1991: A murit Willi Boskowsky, violonist şi dirijor austriac (n. 1909)

– 2003: A murit cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (n. 1933)

– 2010: A murit Juan Antonio Samaranch, diplomat spaniol; personalitate a sportului internaţional – membru al CIO între anii 1966 şi 2001, preşedinte al acestui for între anii 1980 şi 2000 şi preşedinte de onoare pe viaţă al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) din 2001 (n. 1920)

– 2012: A murit Charles Colson, fost consilier al preşedintelui american Richard Nixon în perioada 1969-1973, unul dintre personajele principale ale scandalului Watergate (n. 1931) – 5 ani

– 2016: A murit Prince Rogers Nelson, cântăreţ, compozitor, textier, producător muzical şi multi-instrumentalist american; maestru al funkului, pop-ului, rock-ului şi r&b-ului, a fost unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din toate timpurile (n. 1958) – 1 an

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”