Ascultă Radio România Iași Live

Eurovision România: 126 de piese au intrat în preselecţie; câştigătorul selecţiei naţionale, desemnat în luna februarie

Eurovision România: 126 de piese au intrat în preselecţie; câştigătorul selecţiei naţionale, desemnat în luna februarie

Publicat de , 12 decembrie 2018, 12:07

Peste 125 de piese au intrat în preselecţia Eurovision România, cu 70% mai multe decât anul trecut, iar câştigătorul, care va reprezenta ţara noastră la Eurovision Song Contest 2019, ce va avea loc la Tel Aviv, va fi stabilit în luna februarie, au anunţat miercuri organizatorii.

Materialele au fost transmise exclusiv online, o premieră în istoria participării României la concurs, iar joi, 20 decembrie, vor fi desemnaţi semifinaliştii selecţiei naţionale.

‘Timp de o lună de zile, compozitorii au înscris în competiţie un număr impresionant de piese – 126, cu 70% mai multe decât la ediţia precedentă. (…) Sub sloganul ‘Împlineşte visul!’, echipa Eurovision România a dat start înscrierilor pe 9 noiembrie, urmând ca, în următoarele zile, juriul de preselecţie să aleagă cel mult 24 de piese pentru etapele următoare ale Selecţiei naţionale. Regizori muzicali, oameni de radio, de televiziune şi alţi specialişti vor asculta cele 126 de piese înscrise, urmând să decidă care vor intra în Selecţia naţională’, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Conform calendarului, etapa semifinalelor va avea loc pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie 2019, iar marea finală, în care va fi desemnat reprezentantul României la Eurovision Song Contest 2019, va avea loc în Bucureşti, în luna februarie.

În premieră, Selecţia naţională va avea un juriu naţional pentru semifinale şi unul internaţional pentru finala competiţiei, iar o altă noutate a ediţiei din acest an este modul în care telespectatorii vor participa la alegerea reprezentantului României la Eurovision.

‘În fiecare semifinală, juriul naţional va califica cel mult cinci piese, iar telespectatorii câte una. În urma jurizării şi televotului, cel mult 12 piese vor merge în finală. În ultima fază a Selecţiei naţionale, reprezentantul României va fi decis de juriul internaţional şi telespectatori, punctajul acordat de telespectatori având ponderea punctajului acordat de un jurat. În calitate de organizator, TVR îşi rezervă opţiunea de a oferi câte un wild card în fiecare etapă a selecţiei, fără ca exercitarea acestui drept să conducă la diminuarea numărului de piese calificate prin jurizare sau după caz, prin televot’, se mai arată în comunicat.

Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, sub sloganul ‘Dare to dream’, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România, s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului Netta, cu piesa ‘Toy’.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa.

Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. (Agerpres/FOTO rtv.net)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”