Ascultă Radio România Iași Live

Doi din trei copii mănâncă dulciuri zilnic (studiu)

Doi din trei copii mănâncă dulciuri zilnic (studiu)

Publicat de , 20 septembrie 2021, 10:31

Doi din trei copii mănâncă dulciuri zilnic, iar 30% nu consumă fructe în fiecare zi, se arată într-un studiu Reveal Marketing Research, remis, luni, AGERPRES.

Pe lângă informaţiile importante despre obiceiurile şi educaţia alimentară ale copiilor din România, studiul realizat îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că deprinderile alimentare greşite pe care părinţii le transmit copiilor reprezintă o urgenţă la nivel naţional din cauza efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra sănătăţii celor mici.

Conform datelor furnizate de grupul ţintă – părinţi cu vârste de peste 25 de ani, implicaţi în alimentaţia copiilor lor – comportamentele legate de nutriţie în familie nu sunt dintre cele mai sănătoase. Astfel, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinţii intervievaţi recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriţioniştilor este de 1-2 ori/săptămână.

De asemenea, 43% dintre părinţi au declarat că cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceştia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare. La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obişnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenţi au indicat gustările sărate (chips-uri, sticks-uri) şi 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurştilor.

Dintre cei intervievaţi, procente importante susţin ca au aproape mereu în casă dulciuri (41%), produse semipreparate (31%) şi băuturi non-alcoolice carbogazoase (19%).

Deşi 69% dintre părinţi se declară conştienţi de faptul că obiceiurile lor de consum influenţează comportamentul alimentar al copilului, doar 35% dintre aceştia îşi caracterizează stilul de viaţă ca fiind unul ‘mai degrabă sănătos’.

Prezenţa alimentelor procesate în preferinţele românilor este şi ea de semnalat – 52% dintre părinţi au declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, iar 12% admit că obişnuiesc în mare şi foarte mare măsură să mănânce alimente procesate în locul celor proaspete.

În mod paradoxal, 56% dintre părinţi consideră că alimentele procesate sunt nesănătoase, principalele mâncăruri de acest tip menţionate spontan fiind mezelurile, lactatele şi produsele de tip fast-food.

În acelaşi timp, 3 din 10 părinţi susţin că copiii lor nu consumă fructe proaspete zilnic sau aproape zilnic.

În ceea ce priveşte tipurile de mâncăruri preferate de copiii românilor intervievaţi, ciorba se clasifică pe primul loc (45%), urmată de mâncarea gătită şi cartofii sub diverse forme de preparare (35%, respectiv 34%), în timp ce pentru micul dejun cei mai mulţi preferă cerealele cu lapte (73%). Dulciurile, croissantele şi produsele de patiserie revin în prim plan atunci când se discută despre gustările dintre mese pe care le aleg copii.

Studiul despre comportamentele alimentare ale copiilor a fost realizat, la comanda Asociaţiei pentru Responsabilitate Socială ‘Plan B’ şi Kaufland România, de compania de cercetare de piaţă Reveal Marketing Research, în perioada 25 august – 5 septembrie, pe un eşantion reprezentativ naţional de 801 respondenţi, eroarea de eşantionare fiind de +/- 3,5%. AGERPRES

Etichete:
Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv
Fapt divers miercuri, 11 februarie 2026, 07:34

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv

Proiectul face parte din mișcarea națională „România se mișcă”, susținută de Fundația Dacia pentru România, pentru eliminarea...

Tineri și adulți cu autism sever din Iași primesc acces la educație funcțională și incluziune socială printr-un proiect incluziv
SONDAJ: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini / Expunerea constantă la conținut violent, pariuri și provocări periculoase / Peste 97.000 de materiale online de abuz sau exploatare asupra minorilor (linkuri individuale) au fost înregistrate la hotline esc_Abuz
Fapt divers marți, 10 februarie 2026, 12:30

SONDAJ: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini / Expunerea constantă la conținut violent, pariuri și provocări periculoase / Peste 97.000 de materiale online de abuz sau exploatare asupra minorilor (linkuri individuale) au fost înregistrate la hotline esc_Abuz

Rețelele de socializare sunt aproape universal folosite, inclusiv de copiii de 12–14 ani, iar peste o treime au profiluri publice, expuse oricui....

SONDAJ: 6 din 10 minori asistă la cyberbullying, iar aproape jumătate sunt contactați de străini / Expunerea constantă la conținut violent, pariuri și provocări periculoase / Peste 97.000 de materiale online de abuz sau exploatare asupra minorilor (linkuri individuale) au fost înregistrate la hotline esc_Abuz
România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor (studiu)
Fapt divers joi, 22 ianuarie 2026, 06:34

România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor (studiu)

România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor, cu un procent de 93,9%, potrivit celui mai...

România ocupă locul al treilea la nivel global în ceea ce priveşte rata de deţinere a locuinţelor (studiu)
Oceanele au absorbit anul trecut o cantitate de căldură fără precedent în istoria acestui tip de măsurători
Fapt divers marți, 20 ianuarie 2026, 07:28

Oceanele au absorbit anul trecut o cantitate de căldură fără precedent în istoria acestui tip de măsurători

Oceanul a absorbit mai multă căldură anul trecut decât în orice alt an de la începutul măsurătorilor moderne, în anii 1960, conform unei noi...

Oceanele au absorbit anul trecut o cantitate de căldură fără precedent în istoria acestui tip de măsurători
Fapt divers joi, 8 ianuarie 2026, 10:17

Teatrul Luceafărul, bilanț 2025

380 de reprezentații care au cumulat peste 75.000 de spectatori la sediu și în deplasare în România și în afara granițelor este bilanțul în...

Teatrul Luceafărul, bilanț 2025
Fapt divers marți, 6 ianuarie 2026, 08:06

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Prima duminică a lui 2026 a adus la Teatrul Luceafărul Iași semne foarte bune pentru anul care abia începe. Două titluri clasice – Ursul...

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Fapt divers luni, 5 ianuarie 2026, 08:33

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025

Egiptul a obţinut o performanţă turistică fără precedent în 2025, în condiţiile în care a fost vizitat de aproximativ 19 milioane de...

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Fapt divers duminică, 4 ianuarie 2026, 09:27

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri

Parisul s-a îmbogăţit cu o hartă digitală, un ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri,...

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri