Ascultă Radio România Iași Live

De ce este bine să bârfim? Studiul surprinzător, realizat de o cercetătoare de origine română

Publicat de radulipovan, 27 octombrie 2014, 19:24

O echipă de cercetătorii olandezi, coordonaţi de o româncă, a aflat în urma unui studiu că bârfa, indiferent dacă este pozitivă sau negativă, are un efect benefic asupra noastră.

Atunci când vorbim despre alţii, de bine sau de rău, ne comparăm cu ei şi astfel câştigăm mai multă încredere în noi şi ne auto-evaluăm pozitiv.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea din Groningen, sub coordonarea doctorandului de origine română Elena Martinescu.

Ea spune că femeile care aud bârfe negative tind să fie mai reţinute, să se auto-protejeze, temându-se probabil că vor fi la rândul lor vorbite de rău.

În schimb, bărbaţii sunt mai temători când aud discuţii pozitive despre alţii, pentru că se compară cu aceştia şi îi consideră rivali, potenţiale ameninţări.

Bârfa este o sursă importantă de informare indirectă, ajutând la realizarea unor comparaţii cu alte persoane, ceea ce ne poate influenţa în final comportamentul.

Elena Martinescu precizează că nu trebuie să respingem acest stil de discuţie, ci să înţelegm că şi bârfa este o parte din viaţa noastră, dar că trebuie privită cu o atitudine critică.

Studiul a fost publicat în Personality and Social Psychology Bulletin. Cercetarea încearcă să arate de ce bârfa este aşa de răspândită în societate şi de ce oamenii vor să ştie despre realizările şi eşecurile altora.

În cadrul studiului, voluntarii au fost rugaţi să-şi amintească o bârfă auzită despre cineva, pozitivă sau negativă, iar apoi să spună nivelul de auto-protecţie şi de creşterea a stimei de sine rezultat după aflarea bârfei.

Cercetarea arată că în cazul veştilor negative creşte tendinţa de auto-protecţie şi de auto-promovare, în timp ce în cazul informaţiilor pozitive apare o creştere a stimei de sine.

„Veştile pozitive ne arată cum ne putem îmbunătăţi propria viaţă. Informaţiile negative ne pot flata, pentru că arată că vedem cum alţii se descurcă mai greu ca noi, dar totodată ne sperie, pentru că prezintă un mediu negativ, în care oricine poate fi la rândul său victimă a bârfelor”, spune psihologul.

Studii anterioare au arătat că, deşi femeile sutn considerate vinovate de răspândirea bârfelor, bărbaşii sunt cei care transmit primii informaţiile confidenţiale.

Cercetări recente au arătat că ei folosesc de obicei reţelele sociale pentru a spune ce-au aflat, în cel mult 3 ore de la aflarea veştii. Jumătate dintre cei chestionaţi au recunoscut că nu păstrează secretul mai mult de câteva minute.

În comparaţie, femeile păstrează un secret în medie 3 ore şi jumătate.shu

Elena Martinescu a studiat psihologia la Universitatea Transilvania din Braşov, unde şi-a luat licenţa în anul 2009. Din anul 2010 până în 2012 a urmat cursurile facultăţii de psihologie de la Universitatea Groningen din Olanda, unde este în prezent doctorand.

(descopera.ro/FOTO shutterstock.com)

Etichete:
749 de multimilionari rezidenți în România
Fapt divers duminică, 26 iulie 2026, 08:28

749 de multimilionari rezidenți în România

România a înregistrat în ultimii cinci ani una dintre cele mai ridicate rate de creștere a numărului rezidenților foarte bogați, cu averi care...

749 de multimilionari rezidenți în România
Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară
Fapt divers duminică, 26 iulie 2026, 08:11

Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară

Potrivit datelor, destinațiile interne sunt cele mai căutate. 34% dintre respondenți merg la mare, iar 32% aleg muntele. În schimb, doar un...

Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară
Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie
Fapt divers luni, 20 iulie 2026, 08:44

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie, unul dintre cei mai importanţi profeţi ai Vechiului Testament. Este considerat,...

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie
GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride
Fapt divers vineri, 3 iulie 2026, 12:29

GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride

Iași Pride este un festival al comunității LGBTQ+ ieșene. Aflat deja la a șasea ediție, Iași Pride 2026 se va desfășura în perioada 3...

GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 11:57

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului respirator

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului...

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului respirator
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 10:43

(PROMO/AUDIO) Concursul județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu” – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 2 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați ascultători, în emisiuniea Tradiții de astăzi (JOI, 2 IULIE 2026, h 21:03) relatăm de la Concursul județean „Lumea copiilor în...

(PROMO/AUDIO) Concursul județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu” – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 2 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 06:09

Iașul verde – acces, utilizare și potențial urban (context zile caniculă)

Iașul verde, prea departe de ieșeni: aproape 1 din 3 locuitori face peste 30 de minute până la cel mai apropiat spațiu verde Iași, X iunie,...

Iașul verde – acces, utilizare și potențial urban (context zile caniculă)
Fapt divers marți, 30 iunie 2026, 06:40

Cea mai ridicată temperatură se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din Bihor: 40 de grade

Cea mai ridicată temperatură a aerului se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din judeţul Bihor, 40 de grade Celsius, în timp...

Cea mai ridicată temperatură se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din Bihor: 40 de grade