Ascultă Radio România Iași Live

Ce se va întâmpla cu religia dacă va fi descoperită viaţă extraterestră?

Publicat de Andreea Drilea, 24 noiembrie 2014, 18:22

Toate marile religii ale lumii prezintă oamenii ca fiind singurele fiinţe capabile de spiritualitate şi de mântuire. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit deja peste 700 de exoplanete, dintre care multe sunt similare Pământului şi ar putea adăposti forme de viaţă, poate chiar inteligentă. Prin urmare, ce se va întâmpla cu religia dacă ştiinţa va confirma existenţa altor fiinţe în Univers?

Credinţa în existenţa extratereştrilor devine tot mai larg răspândită. Un sondaj realizat anul trecut în Statele Unite a demonstrat că 37% dintre persoanele chestionate (peste 5.800 de americani) credeau că există viaţă pe alte planete. Cei mai mulţi dintre aceştia erau atei (55%), urmaţi de musulmani (44%), iudei, hinduşi şi cei mai puţin numeroşi erau creştini (32%). Totuşi, niciuna din aceste religii nu are o poziţie oficială în privinţa acestui subiect.

Dacă la prima vedere putem crede că o confirmare a existenţei vieţii pe alte planete ar afecta credibilitatea religiilor, nu este chiar aşa. Religia se poate adapta la evoluţia ştiinţei, aşa cum a făcut şi până acum.

Doug Vakoch, director în cadrul Institutului SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din California, crede că impactul nu va fi aşa de mare cum ne imaginăm noi. La urma urmei, deşi teoria evoluţiei speciilor este validată de ştiinţă de atâta timp, religia prezintă în continuare propria variantă a creaţiei, găsind mulţi adepţi.

1

Aproximativ 44% dintre musulmanii americani au declarat în cadrul unui sondaj că ei cred că există extratereştri

Seth Shostak, astronom la Institutul SETI, spune că, oricum, oamenii sunt deja obişnuiţi cu ideea vieţii extraterestre, ipoteza fiind prezentată în presă de foarte multe ori.

Recent, cercetătorii au dezbătut posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe Marte sau pe un meteorit marţian, numit ALH 84001, care ar conţine microfosile. Prin urmare, recunoaşterea oficială nu ar fi un şoc foarte mare pentru opinia publică, nici pentru reprezentanţii diferitelor culte.

Cum ar reacţiona fiecare religie?

Delicatul subiect a fost dezbătut de teologi în cadrul Simpozionului 100 Year Starship în anul 2011, dar şi la o conferinţă specială, SETI CON2, organizată în vara anului 2012.

Principala problemă care apare în relaţia dintre religie şi o potenţială viaţă extraterestră este că oamenii nu vor mai părea speciali, aşa cum sunt prezentaţi în textele sfinte. Oamenii nu ar mai fi unici, creaţi să stăpânească întregul Univers.

David Weintraub, autorul cărţii “Religions and Extraterrestrial Life”, publicată în anul 2014, crede că unii credincioşi mai radicali, în special creştini, vor respinge din start existenţa vieţii pe alte planete, pentru că acest lucru nu este menţionat în Geneză.

Dar, alte culte creştine, cum sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea, ar putea fi mai deschişi la schimbare. Ei interpretează Biblia literal şi cred că oamenii au fost mântuiţi pentru că erau păcătoşi, ei moştenind acest păcat de la Adam şi Eva.

Adventiştii ar putea să accepte mai uşor existenţa altor fiinţe superioare, care ar fi fost şi ele create de Dumnezeu, dar, neavând ca strămoşi pe Adam şi Eva, nu au păcătuit, deci nu ar fi avut de ce să fie mântuite asemeni oamenilor.

Şi Mormonii cred în existenţa extratereştrilor, la fel şi adepţii cultului Baha’i, spune Weintraub. Conform Cărţii lui Mormon, extratereştrii sunt „fiii şi fiicele zămislite întru Dumnezeu.”

2

Fiinţele extraterestre ar putea avea propria lor religie

În timp ce catolicii par mai deschişi la dezbaterea subiectului, pentru evanghelişti descoperirea vieţii extraterestre ar putea avea un impact puternic, foarte negativ. Conform acestui cult, creştinismul este singura religie valabilă, iar oamenii singurele fiinţe care pot fi mântuite.

În schimb, hinduismul şi budismul nu ar avea nicio problemă să primească adepţi din rândul fiinţelor extraterestre. Aceste religii admit infinitatea Universului şi posibilitarea existenţei altor forme de viaţă.

Şi Coranul are pasaje care pot fi interpretate ca referiri la fiinţe inteligente de pe alte planete. Acestea însă nu cunosc învăţătura lui Mohammed, ci au profeţii lor, scrie David Weintraub.

Marea provocare va fi modul în care oamenii se vor purta cu aceste fiinţe, care poate vor avea propria lor religie. Arătând toleranţă faţă de acestea, am putea reuşi să fim mai toleranţi şi faţă de pământenii de altă religie, spune Weintraub.

Pe de altă parte, Doug Vakoch crede că religiile se vor adapta la noua descoperire şi vor găsi argumente care vor fi uşor acceptate de adepţi. El dă ca exemplu un teolog baptist, Hal Ostrander, pastor la o biserică din Georgia, care se opune evoluţionismului, dar care ar accepta existenţa fiinţelor de pe alte planete.

Pastorul spune că aceştia ar fi tot copii ai lui Dumnezeu, la fel de importanţi ca oamenii. Chiar dacă extratereştrii ar fi mai evoluaţi ca noi, asta nu ar însemna că oamenii, care pot fi comparaţi cu nişte copii mai mici, nu sunt unici în felul lor, iar Dumnezeu poate decide să creeze viaţă pe orice planetă.

De ce ar fi viaţa extraterestră o provocare pentru religie?

Toate religiile susţin că oamenii sunt fiinţe unice, înzestrate cu spiritualitate, create “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

Descoperirea altor fiinţe inteligente, pe alte planete, ar pune sub semnul întrebării această idee, spune astrofizicianul Jason Lisle, de la Muzeul Creaţiei din Petersburg.

Jason susţine principiul antropic, adică Pământul a fost destinat de la bun început să găzduiască fiinţe superioare. În plus, deocamdată nu există nicio dovadă clară a existenţei extratereştrilor, iar acest lucru poate fi considerat o dovadă că religia creştină are dreptate.

La rândul său, jurnalistul Lee Strobel, autorul cărţii „The Case for a Creator, spune că principiul antropic nu este singura perspectivă pe care o oferă religia. Dar, conform statisticilor, probabilitatea ca pe alte planete să fie îndeplinite toate condiţiile apariţiei vieţii este foarte mică, spune el. Jurnalistul se referă însă la formele superioare, inteligente de viaţă, care au nevoie de anumite condiţii pentru a se putea dezvolta.

Problema apare însă doar dacă ne gândim la viaţa aşa cum o ştim noi pe Terra, adică bazată pe 6 elemente chimice: carbon, hidrogen, nitrogen, oxigen, fosfor şi sulf.

3

Au fost descoperite multe exoplanete similare Pământului, care ar putea susţine forme de viaţă

Ted Peters, editor la publicaţia Theology and Science, se întreabă dacă nu este posibil să existe forme de viaţă bazate, de exemplu, pe arsenic, care pe Pământ este o substanţă otrăvitoare.

Un microb ciudat, care trăieşte cu arsenic, a fost descoperit recent în Lacul Mono din California. Biologii şi teologii se întreabă de atunci dacă acesta nu poate fi considerat exemplul unei geneze diferite, care ar putea avea loc şi pe alte planete.

În cadrul Simpozionului, una din temele dezbătute a vizat posibilitatea ca extratereştrii inteligenţi să fie şi ei păcătoşi, la fel ca oamenii. Profesorul de filosofie Christian Weidemannof, de la Ruhr-University Bochum din Germania, se întreabă de ce Iisus nu s-a dus să-i mântuiască şi pe aceşti extratereştri, dacă ei există şi au păcătuit.

Aceasta este o dispută mai veche între teologi, care discută despre posibilitatea ca Iisus să se fi încarcat de mai multe ori. Cei mai mulţi teologi cred însă că Dumnezeu s-a încarnat o singură dată, doar pe Pământ, nu şi pe alte planete.

Spre deosebire de alte religii, cum sunt hinduismul şi budismul, în creştinism problema vieţii extraterestre este mult mai delicată. Întreaga religie creştină se bazează pe credinţa în mântuirea care a devenit posibilă prin Iisus, considerat Dumnezeu încarnat.

Cu toate acestea, unii reprezentaţi ai Bisericii cred că nu există o contradicţie între creştinism şi ideea vieţii extraterestre. Părintele Jose Funes, astronom iezuit şi directorul Observatorului Astronomic de la Vatican, a declarat pentru ziarul L’Osservatore Romano că aşa cum pe Pământ există multe fiinţe, multe forme de viaţă, aşa ar putea exista şi pe alte planete, pentru că toate acestea au fost create tot de Dumnezeu.

4

Pentru creştinism, descoperirea vieţii extraterestre ar fi o problemă mai delicată decât pentru alte religii

Funes invocă libertatea creativă a lui Dumnezeu, care nu poate fi limitată şi care nu contrazice în niciun fel religia. El spune însă că Încarnarea a avut loc o singură dată, iar datorită ei şi aceşti extratereştri, dacă au păcătuit, pot avea şanse la mântuire asemeni oamenilor.

Exoteologia

Potrivit lui Robert Lawrence Kuhn, care scrie despre relaţia dintre religie şi ştiinţă, în cazul descoperirii vieţii extraterestre, există câteva variante prin care creştinismul s-ar putea salva.

1. Va considera că moartea şi învierea lui Iisus poate mântui toate fiinţele, din toate lumile posibile.

2. Va recunoaşte că Iisus trece prin aceeaşi experienţă şi pe alte planete, pentru a mântui fiinţele de acolo.

3. Va susţine ideea misionarismului galatic, adică oamenii vor coloniza şi răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi pe alte planete.

4. Va recunoaşte posibilitatea ca pe alte planete fiinţele să fie mântuite altfel.

5. Va declara că extratereştrii nu pot beneficia pe mântuire.

6. Va susţine până la capăt că oamenii sunt unici şi nu există pe alte planete fiinţe sensibile.

Există şi o a şaptea variantă, crede Thomas O’Meara, teolog la Universitatea Notre Dame. El spune că este posibil ca doar oamenii să aibă nevoie de mântuire. Fiinţele extraterestre pot fi inteligente, superioare, dar fără să păcătuiască, deci nu au nevoie de această salvare divină.

Deci, este posibil ca lumea noastră să fie unică, dar nu neapărat într-un sens pozitiv. Voltaire scria cândva: „Micul nostru glob terestru este o casă de nebuni între sute şi mii de milioane de lumi.” (descopera.ro)

Etichete:
TUIASI, prezentă la BR41N.IO Global Hackathon 2026 cu un proiect inovator de control neuronal al unui scaun cu rotile
Fapt divers joi, 7 mai 2026, 16:10

TUIASI, prezentă la BR41N.IO Global Hackathon 2026 cu un proiect inovator de control neuronal al unui scaun cu rotile

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași...

TUIASI, prezentă la BR41N.IO Global Hackathon 2026 cu un proiect inovator de control neuronal al unui scaun cu rotile
Deplasări de tehnică și personal militar ale Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” pentru participarea la exerciții de instruire
Fapt divers joi, 7 mai 2026, 13:47

Deplasări de tehnică și personal militar ale Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” pentru participarea la exerciții de instruire

Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, în perioada mai–iunie, convoaie de tehnică militară...

Deplasări de tehnică și personal militar ale Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” pentru participarea la exerciții de instruire
ANCHETĂ: Unu din trei copii își dorește mai mult timp cu familia și mai multe ore petrecute în aer liber și aproape jumătate dintre copii vor mai mult timp pentru somn: timpul petrecut online este de trei ore sau mai mult în cazul a 62% dintre copii
Fapt divers luni, 4 mai 2026, 12:37

ANCHETĂ: Unu din trei copii își dorește mai mult timp cu familia și mai multe ore petrecute în aer liber și aproape jumătate dintre copii vor mai mult timp pentru somn: timpul petrecut online este de trei ore sau mai mult în cazul a 62% dintre copii

București, 4 mai 2026:  Aproape unul din doi copii ar dori să poată aloca mai mult timp pentru somn; procentul crește odată cu vârsta, de la...

ANCHETĂ: Unu din trei copii își dorește mai mult timp cu familia și mai multe ore petrecute în aer liber și aproape jumătate dintre copii vor mai mult timp pentru somn: timpul petrecut online este de trei ore sau mai mult în cazul a 62% dintre copii
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași dedică o săptămână întreagă stării de bine a angajaților săi
Fapt divers luni, 4 mai 2026, 11:31

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași dedică o săptămână întreagă stării de bine a angajaților săi

STRONGER TOGETHER — Săptămâna Stării de Bine la TUIASI | 4–10 mai 2026   Fundația Universitară „Gheorghe Asachi” din Iași...

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași dedică o săptămână întreagă stării de bine a angajaților săi
Fapt divers duminică, 3 mai 2026, 08:51

Sfaturi pentru turiştii aflaţi pe munte

Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac a atins aproape 1,5 m, iar accesul în zonă se face în această perioadă doar cu telecabina,...

Sfaturi pentru turiştii aflaţi pe munte
Fapt divers vineri, 1 mai 2026, 10:28

Conform Eurostat, România este pe locul III în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte populaţia aflată în risc de sărăcie

România este pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte populaţia aflată în risc de sărăcie. Cele mai noi date Eurostat...

Conform Eurostat, România este pe locul III în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte populaţia aflată în risc de sărăcie
Fapt divers marți, 28 aprilie 2026, 12:06

Proclamările locale ale canonizărilor celor șase sfinte femei din Arhiepiscopia Iașilor

La începutul acestui an, pe 6 februarie 2026, a avut loc la Patriarhia Română solemnitatea proclamării generale a canonizării celor 16 femei...

Proclamările locale ale canonizărilor celor șase sfinte femei din Arhiepiscopia Iașilor
Fapt divers luni, 27 aprilie 2026, 10:33

Aproape 1.000 de copii și părinți din 6 județe învață engleza împreună, prin joacă

Proiectul educațional „Let’s Play” aduce în prim-plan o abordare diferită: copilul învață împreună cu părintele având instrumentele...

Aproape 1.000 de copii și părinți din 6 județe învață engleza împreună, prin joacă