8 mai – „Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii”
Publicat de Andreea Drilea, 8 mai 2020, 05:19
„Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii”; marchează ziua de naştere a fondatorului Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii (azi şi a Semilunii Roşii), elveţianul Henry Dunant (8.V.1828-30.X.1910); laureat, împreună cu francezul Frédéric Passy, al Premiului Nobel pentru pace pe 1901.
La 24 iunie 1859, Henry Dunant venise în nordul Italiei pentru a-l întâlni pe Napoleon al III-lea în interes de afaceri. Impresionat profund de imaginea oribilă de după Bătălia de la Solferino, una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, care a făcut 40.000 de victime, el a adunat oameni din satul învecinat şi a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniţii. Vorbele sale „Siamo tutti fratelli” (suntem cu toţii fraţi) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit deopotrivă inamici şi compatrioţi.
În 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internaţional pentru Ajutorarea Răniţilor şi care, în 1876, urma să devină Comitetul Internaţional al Crucii Roşii. Doisprezece şefi de stat au semnat atunci prima Convenţie de la Geneva. Tot atunci a fost adoptată şi emblema unei cruci roşii pe fundal alb (inversul steagului Elveţiei, cu cruce albă pe fond roşu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniţii şi, astfel, de a asigura protecţia acestora pe câmpul de luptă.
Semiluna Roşie a fost adoptată în Convenţia din 1929. Având în vedere că există ţări în care nici crucea roşie, nici semiluna roşie nu ar putea fi utilizate, deoarece nu sunt acceptate de populaţia locală, în 2005, statele au adoptat un nou simbol de protecţie – Cristalul (rombul) Roşu.
În prezent, folosirea emblemei este guvernată de ”Regulamentul privind folosirea emblemelor de cruce roşie şi semilună roşie de către Societăţile Naţionale”. Acest regulament, adoptat la Budapesta, în noiembrie 1991, a intrat în vigoare în 1992.
Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este cunoscută în întreaga lume ca o organizaţie de ajutor umanitar, membrii săi acţionând în vederea prevenirii şi alinării suferinţelor provocate de războaie, conflicte armate, tensiuni politice, dezastre şi calamităţi naturale sau sociale.
Există şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie:
* Umanitate – Născută din grija de a ajuta, fără discriminare, răniţii de pe câmpurile de luptă, Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, sub aspectul său internaţional şi naţional, se angajează să prevină şi să aline suferinţele oamenilor în orice împrejurare;
* Imparţialitate – Mişcarea nu face nicio deosebire de naţionalitate, rasă, religie, origine socială sau apartenenţă politică. Ea se dedică numai ajutorării indivizilor pe măsura suferinţelor lor şi acordă ajutor prioritar celor mai urgente nenorociri;
* Neutralitate – în scopul menţinerii încrederii tuturor, Mişcarea se abţine să ia parte la ostilităţi şi la controverse de ordin politic, rasial, religios sau ideologic;
* Independenţă – Mişcarea este independentă. Auxiliare ale autorităţilor publice în activităţile lor umanitare şi supuse legilor care le guvernează ţările, Societăţile Naţionale trebuie să-şi păstreze o autonomie care să le permită să acţioneze întotdeauna numai conform Principiilor Fundamentale ale Mişcării;
* Voluntariat – Este o mişcare de ajutor voluntar şi dezinteresat;
* Unitate – Într-o ţară nu poate exista decât o Societate Naţională de Cruce Roşie sau Semilună Roşie. Ea trebuie să fie deschisă tuturor şi să-şi extindă acţiunile umanitare pe întreg teritoriul ţării;
* Universalitate – Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în cadrul căreia toate Societăţile Naţionale au drepturi egale şi datoria de a se întrajutora, este universală.
(Radio Iaşi/FOTO wikipedia.org)
