Viața ca o aventură. Bilanț 2025 și ambiții pentru Noul An 2026. Exploratorul și speakerul inspirațional Radu Păltineanu la ”Pulsul zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 02.01.2026.
Explorator și Speaker Inspirațional, Radu Păltineanu s-a născut la Iași dar a copilărit la Piatra Neamț. La vârsta de 15 ani a emigrat cu părinții în Canada unde a absolvit studiile în inginerie Software la Universitatea McGill, una dintre cele mai prestigioase universități canadiene. Radu Păltineanu se dedică în prezent explorării celor mai sălbatice colțuri ale Terrei prin mijloace non-motorizate, fie pe bicicletă, pe jos, în caiac/canoe sau pe schiuri.
Publicat de mihaipohoata, 2 ianuarie 2026, 13:08
De asemenea, își împărtășește experiențele și cunoștințele deprinse în expedițiile sale atât prin speech-uri private cât și publice și totodată promovează și susține diferite cauze legate de protejarea mediului și a biodiversității printre care înființarea Geoparcului Oltenia de Sub Munte.
Pentru expediția sa în premieră națională de traversare a celor două Americi pe bicicletă a fost numit Aventurierul European al anului 2018.
Radu Păltineanu ne împărtășește ambițiile sale penru Noul An 2026 în calitatea de invitat special astăzi, vineri, 2 ianuarie 2026, în intervalul orar 14:25 – 14:40, la ”Pulsul Zilei” – pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Sursă: exploratorul și speakerul inspirațional Radu Păltineanu.
