Ascultă Radio România Iași Live

Iaşi: Anchetă internă la Institutul de Neuropsihiatrie Socola după dispariţia unui pacient

Publicat de Andreea Drilea, 25 ianuarie 2016, 14:23

Conducerea Institutului de Neuropsihiatrie Socola a anunţat, luni, că a demarat o anchetă internă după ce unul dintre pacienţii unităţii medicale a dispărut de joi seara.

Managerul Institutului Socola, Gabriel Oprişanu, a afirmat că pacientul, un bărbat în vârstă de 66 de ani, era internat din luna noiembrie 2015 la Secţia de Îngrijiri Paliative, după ce, în urmă cu un an, a fost diagnosticat cu o afecţiune psihică cronică.

‘Dispariţia pacientului a fost observată joi seara, în jurul orei 17,00, la un sfert de oră după ce a fost văzut ultima oară, deoarece în saloane erau aparţinători în vizită, pavilionul fiind în regim cu uşi deschise, nefiind interzis accesul vizitatorilor. În momentul în care bolnavul a părăsit clinica, infirmierii şi îngrijitorul care trebuiau să-l supravegheze se aflau într-un salon unde schimbau un pacient, iar asistenţii medicali de gardă se aflau la etajul superior al clădirii pentru a administra tratamentul bolnavilor’, a declarat pentru AGERPRES prof. univ. dr. Roxana Chiriţă, directorul medical al Institutului Socola.

Managerul instituţiei medicale a explicat că personalul medical a respectat procedura care se impune într-o astfel de situaţie, fiind anunţat imediat medicul de gardă din acea seară, care, la rândul său, a alertat la 112 Secţia V Poliţie pentru a anunţa dispariţia pacientului.

Mai mult, medicul curant al pacientului, dr. Romeo Dobrin, a anunţat şeful de secţie prof. dr. Cristian Ştefănescu şi coordonatoarea pavilionului, Laura Roman, au venit la spital joi seara şi au coordonat acţiunile de căutare şi au anunţat familia.

‘În Institut, personalul s-a organizat în echipe de căutare, care au efectuat verificări pe întreg perimetrul unităţii, începând cu ora 17:00 până la miezul nopţii. Căutările au fost reluate şi a doua zi, vineri, 22 ianuarie în spital, însă pacientul nu a fost găsit. Pentru mine siguranţa pacienţilor este foarte importantă şi personalul medical are atribuţii foarte clare care să asigure îngrijirea bolnavului. Dacă au fost încălcate aceste proceduri cei care au în răspundere supravegherea pacienţilor vor răspunde’, a declarat dr. Gabriel Oprişanu, managerul Institutului de Socola.

(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)

Etichete:
Admitere 2026: Crește numărul candidaților la UMF Iași
Prim plan duminică, 26 iulie 2026, 09:15

Admitere 2026: Crește numărul candidaților la UMF Iași

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași organizează, astăzi, concursul de admitere la studiile de licenţă. În...

Admitere 2026: Crește numărul candidaților la UMF Iași
Senatorii şi deputaţii îşi întrerup săptămâna viitoare vacanţa pentru o sesiune parlamentară extraordinară
Prim plan duminică, 26 iulie 2026, 08:35

Senatorii şi deputaţii îşi întrerup săptămâna viitoare vacanţa pentru o sesiune parlamentară extraordinară

Senatorii şi deputaţii îşi întrerup săptămâna viitoare vacanţa pentru o sesiune parlamentară extraordinară. Ei au fost convocaţi, în...

Senatorii şi deputaţii îşi întrerup săptămâna viitoare vacanţa pentru o sesiune parlamentară extraordinară
Șoferii care revin de la mare și munte, avertizați asupra traficului aglomerat
Prim plan duminică, 26 iulie 2026, 08:33

Șoferii care revin de la mare și munte, avertizați asupra traficului aglomerat

Poliţiştii rutieri se aşteaptă ca traficul dinspre litoral şi staţiunile montane de pe Valea Prahovei către capitală să se aglomereze...

Șoferii care revin de la mare și munte, avertizați asupra traficului aglomerat
Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti
Prim plan duminică, 26 iulie 2026, 08:20

Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti

Un accident rutier soldat cu decesul unui copil în vârstă de de 1 an şi 2 luni s-a produs sâmbătă în comuna Nicoreşti, a informat IPJ...

Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 11:10

(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an

Lucrările de infrastructură de pe strada Sărărie, din municipiul Iași, vor fi finalizate săptămâna viitoare, moment în care va începe...

(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 10:42

(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice

Asociația „Moldova vrea Autostradă” devine „Moldova vrea Infrastructură”, deoarece își extinde obiectivele în ceea ce privește...

(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:08

Nicuşor Dan: O nouă dronă – doborâtă la 10 kilometri vest de Sfântu Gheorghe

UPDATE ora 9:30 – Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, sâmbătă, că drona doborâtă sâmbătă de o aeronavă F-16 Fighting Falcon...

Nicuşor Dan: O nouă dronă – doborâtă la 10 kilometri vest de Sfântu Gheorghe
Prim plan sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:46

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Poliţiştii chemaţi în urmă cu câteva zile de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ la Secţia de Ortopedie a unităţii...

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ