Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: 252 milioane euro pentru reabilitarea reţelelor de apă-canal în 14 localităţi din judeţ, în 2016

Publicat de Andreea Drilea, 29 decembrie 2015, 05:05 / actualizat: 29 decembrie 2015, 10:11

Un număr de 14 localităţi sucevene vor beneficia anul viitor de investiţii în valoare de aproximativ 252 milioane euro pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare, lista de investiţii fiind aprobată în şedinţa de luni a Consiliului judeţean.

Finanţarea va fi asigurată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, etapa a doua.

Cea mai mare valoare, de 27,4 milioane euro, va fi alocată UAT Vicovu de Sus. Municipiul Câmpulung Moldovenesc va beneficia de investiţii în apă şi canalizare în valoare de 26,7 milioane euro, comuna Marginea 22,7 milioane euro, municipiul Suceava 22,5 milioane euro, oraşul Siret 19,4 milioane euro, municipiul Vatra Dornei 12,2 milioane euro şi comuna Şcheia 11,4 milioane euro. Totodată, municipiul Fălticeni şi comuna Mitocu Dragomirnei vor primi câte 8,5 milioane euro, Dolhasca 8,4 milioane euro, Rădăuţi 7,3 milioane euro, Putna 6,9 milioane euro, Salcea 6,3 milioane euro şi Suceviţa 5 milioane euro.

Investiţiile în reţelele de apă şi canalizare prin POS Mediu II includ şi achiziţionarea de echipamente specifice activităţii de mentenanţă.

În expunerea de motive semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, se arată că ”obiectivul global al POS Mediu îl constituie protecţia, îmbunătăţirea calităţii mediului şi a standardelor de viaţă în Romania, urmărindu-se conformarea cu prevederile Directivelor Uniunii Europene”.

Totodată, Nechifor a explicat că obiectivul are în vedere reducerea decalajului existent între Uniunea Europeana şi România cu privire la infrastructura de mediu atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ.

”Aceasta ar trebui să se concretizeze în servicii publice eficiente, cu luarea în considerare a principiului dezvoltării durabile şi a principiului poluatorul plăteşte. Obiectivul general al Master Planului constă în identificarea şi prioritizarea nevoilor şi a investiţiilor în vederea obţinerii, la cele mai mici costuri, a unei conformări depline cu directivele relevante ale UE şi cu angajamentele României, la nivel judeţean, atât pentru serviciile de apă, cât şi pentru cele de apă uzată”, se arată în expunerea de motive.

Investiţiile în cadrul proiectului ”Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava” vizează reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune spre localităţi, reabilitarea şi extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă (surse, staţii tratare, conducte de distribuţie, staţii de pompare, rezervoare de înmagazinare), reabilitarea şi extinderea sistemelor de colectare şi epurare a apelor uzate (reţele de canalizare, staţii pompare ape uzate, staţii de epurare) şi procurarea de echipamente specifice activităţii de mentenanţă.

Nechifor a arătat că în Master Planul revizuit au fost analizate 352 de localităţi ce ar trebui să se conformeze cu directivele europene, punându-se accentul pe acelea care au termen de conformare 2018, rezultând 82 de aglomerări cu populaţie de peste 2.000 de locuitori.

(Agerpres/FOTO arhivă acc.md)

Etichete:
Iaşi: Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ajuns la DNA
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 11:09

Iaşi: Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ajuns la DNA

Fostul secretar general adjunct al Guvernului României, Cristina Trăilă, este audiată de procurorii DNA Iași. Ea este inculpată în dosarul...

Iaşi: Fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, a ajuns la DNA
Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:36

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15

Începând de astăzi, circulația pe Podul de la Pângărați, din județul Neamț, pe DN 15, se desfășoară semaforizat, pe un singur sens, în...

Neamț: Circulație semaforizată pe un singur sens, începând de astăzi, pe Podul de la Pângărați, DN 15
Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 10:33

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi

Proiectul ‘BiblioHub’, cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanţat prin PNRR şi încheiat în iunie 2026, a însemnat...

Vaslui: ‘BiblioHub’, o şansă pentru revigorarea bibliotecilor şi un moment de reflecţie pentru autorităţi
Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 09:44

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG

Curatoriată de teatrologul Oltița Cîntec în jurul temei „societatea spectacolului”, ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru...

Ediția XIX a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași are PROLOG
Regional miercuri, 16 septembrie 2026, 07:22

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei

Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a suspendat activitatea firmei de catering care a furnizat hrană la școala din...

Toxiinfecție alimentară suspectată la Școala Căiuți: ANSVSA suspendă activitatea firmei de catering și aplică o amendă de 65.000 de lei
Regional marți, 15 septembrie 2026, 19:30

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat

UPDATE ora 19:40 – Un singur copil dintre cei aproape 50 de elevi care au ajuns la spital, marţi, în urma unei suspiciuni de toxiinfecţie...

MS: Un elev din Căiuţi dintre cei ajunşi la spital în urma toxiinfecţiei alimentare a rămas internat
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:58

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă ‘Prof.Dr.Nicolae Oblu’...

Iaşi: Bărbat găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Regional marți, 15 septembrie 2026, 16:09

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă

Având în vedere prelungirea lucrărilor de remediere la rețeaua de apă din orașul Dărmănești, traficul rutier rămâne blocat pe DN 12A, în...

Trafic blocat pe DN 12A, la Dărmănești, din cauza lucrărilor la rețeaua de apă