Ascultă Radio România Iași Live

Sinagoga din Suceava va adăposti un muzeu după restaurare

Publicat de , 11 decembrie 2015, 18:44

Sinagoga Gah din Suceava se află într-un program de reabilitare şi restaurare, în cadrul căruia este inclusă şi amenajarea unui muzeu al istoriei comunităţii evreieşti din zonă, a declarat presei, astăzi, preşedintele Comunităţii Evreilor din Suceava, Sorin Golda.

Lucrările de restaurare ale interiorului Sinagogii Gah, una dintre cele mai vechi clădiri din municipiul Suceava, urmează a se finaliza în primăvara anului viitor, cu fonduri ale Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Sorin Golda şi-a exprimat speranţa că şi Primăria Suceava va contribui cu fonduri de la bugetul local pentru reabilitarea faţadei, în condiţiile în care această clădire face parte din istoria Sucevei, fiind construită în anul 1870, şi ar putea fi inclusă în circuitul turistic al oraşului.

Preşedintele Comunităţii Evreieşti din Suceava a spus că în muzeul ce urmează a fi amenajat în sinagogă vor fi expuse fotografii vechi ce ilustrează viaţa şi istoria evreilor pe aceste meleaguri, istoria acestei clădiri, personalităţile marcante ale comunităţii evreieşti, dar şi documente inedite, cărţi şi calendare vechi, obiecte de cult evreieşti.

Totodată, Sorin Golda a menţionat că, în acest an, prin donaţiile făcute de evrei originari din Suceava, stabiliţi în Israel, au fost refăcute şi gardurile ce împrejmuiesc cele două cimitire evreieşti din oraş, urmând ca anul viitor să se facă toaletarea vegetaţiei şi alte reparaţii necesare.

Sinagoga Gah a fost construită în anul 1870 de societatea de ajutor mutual ”Gmilut Hasadim” (Gah) din Suceava, ce furniza servicii şi sprijin financiar pentru săracii şi nevoiaşii din întreaga regiune a Bucovinei. Piatra de temelie a sinagogii a fost pusă de rabinul din Cernăuţi, Reb Haim Thirer, care a fost numit Chaim Czernowitzer.

(Agerpres/ FOTO newsme.ro)

Etichete:
Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti
Regional duminică, 26 iulie 2026, 08:20

Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti

Un accident rutier soldat cu decesul unui copil în vârstă de de 1 an şi 2 luni s-a produs sâmbătă în comuna Nicoreşti, a informat IPJ...

Galaţi: Copil de 1 an şi 2 luni, decedat în urma unui accident rutier în comuna Nicoreşti
(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 11:10

(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an

Lucrările de infrastructură de pe strada Sărărie, din municipiul Iași, vor fi finalizate săptămâna viitoare, moment în care va începe...

(AUDIO) Încep lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Copou. Șantierul va dura un an
(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 10:42

(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice

Asociația „Moldova vrea Autostradă” devine „Moldova vrea Infrastructură”, deoarece își extinde obiectivele în ceea ce privește...

(AUDIO) Noi obiective pentru Asociația „Moldova vrea Infrastructură”: proiecte rutiere, feroviare și turistice
Zece comune din Botoșani primesc aparatură medicală modernă pentru cabinetele medicilor de familie
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:44

Zece comune din Botoșani primesc aparatură medicală modernă pentru cabinetele medicilor de familie

Cabinetele medicilor de familie din zece comune ale județului Botoșani vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, în cadrul programului...

Zece comune din Botoșani primesc aparatură medicală modernă pentru cabinetele medicilor de familie
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 09:20

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea

Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Vatra Dornei va putea funcționa în continuare în actuala clădire, anunță autoritățile. Un...

(AUDIO) Secția de Boli Infecțioase din Vatra Dornei rămâne în actualul sediu. Autoritățile pregătesc extinderea
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:46

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ

Poliţiştii chemaţi în urmă cu câteva zile de conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ la Secţia de Ortopedie a unităţii...

Acţiune a poliţiştilor la Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ
Regional sâmbătă, 25 iulie 2026, 08:19

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova

Prefectura Vaslui a dat publicităţii, vineri, rezultatele unui control inopinat efectuat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere...

Vaslui: Control la SPCRPCIV după ce peste 100 de permise din judeţ au fost găsite aruncate în R. Moldova
Regional vineri, 24 iulie 2026, 12:50

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă

Au început lucrările de consolidare și modernizare a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași, după predarea amplasamentului către constructor....

(AUDIO/FOTO) Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași intră în reabilitare completă