Munţii de pe Pluto sunt vulcani criogenici

Publicat de Andreea Drilea, 11 noiembrie 2015, 12:27

Oamenii de ştiinţă au identificat vulcani de gheaţă la suprafaţa planetei pitice Pluto, descoperire care ridică în continuare o serie de întrebări despre cum este posibil ca această lume atât de mică, aflată practic la graniţa sistemului solar, să fie şi atât de activă din punct de vedere geologic, conform unui studiu publicat luni, informează Reuters.

Datele prezentate la o întrunire a Societăţii Astronomice Americane de la National Harbor, Maryland, oferă o imagine mult mai complexă a planetei pitice Pluto şi a sateliţilor săi.

‘Sistemul lui Pluto ne uimeşte’, a comentat planetologul Alan Stern, de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado. Stern coordonează în cadrul NASA misiunea sondei New Horizons care a realizat un survol fără precedent al lui Pluto la 14 iulie, adunând importante date despre acest corp cosmic.

Printre datele primite de la sonda New Horizons şi analizate de astronomi şi planetologi se numără şi fotografiile a două masive muntoase de pe Pluto, fiecare măsurând peste 161 de kilometri în diametru şi câţiva kilometri înălţime. Vârfurile acestor munţi prezintă cratere deschise, similare vulcanilor de pe Pământ sau Marte.

‘Nu am mai văzut nimic asemănător în zona exterioară a sistemului solar’, a comentat şi Oliver White, specialist al misiunii New Horizons din cadrul Centrului de Cercetări Ames, aparţinând NASA. În loc să arunce lavă, vulcanii de pe Pluto erup cu apă îngheţată şi alte gheţuri compuse din azot, amoniac şi metan.

White recunoaşte că ideea existenţei vulcanilor activi pe Pluto, care se află de aproximativ 30 de ori mai departe de Soare decât este Pământul, poate părea absurdă ‘dar este totuşi concluzia cel mai puţin absurdă pe care o putem trage despre aceste formaţiuni plutoniene’.

Aceşti munţi, ‘orice ar fi ei, sunt cu adevărat bizari’, a mai adăugat el.

Sonda New Horizons a identificat, de asemenea, şi o serie de falii adânci la suprafaţa lui Pluto, dintre care cea mai mare se întinde pe o suprafaţă de peste 322 de kilometri. Între partea superioară a acestei falii şi baza sa există o diferenţă de nivel de 4 kilometri – mai mult decât dublul înălţimii pereţilor Marelui Canion de pe Pământ.

‘Crusta acestei planete pitice a trecut printr-un proces major de extensie într-un anumit moment din istoria sa geologică, fapt ce explică de ce sunt atât de multe falii majore în această parte a lui Pluto’, conform lui White. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că descompunerea naturală a elementelor radioactive din nucleul lui Pluto a oferit căldura necesară pentru producerea acestui fenomen.

Între timp sonda New Horizons a început manevrele de repoziţionare spre următoarea ţintă din Centura Kuiper, asteroidul 2014 MU69.

Planetoidul sau asteroidul 2014 MU69 este un obiect îngheţat cu diametrul mai mic de 48 de kilometri – un pitic prin comparaţie cu Pluto (2.370 km diametru). Atât Pluto cât şi 2014 MU69 fac parte din Centura Kuiper, zonă de la frontiera sistemului solar în care se află zeci de mii de planetoizi, asteroizi şi comete, unele foarte mici şi altele, aşa cum este Pluto, suficient de mari pentru a fi catalogate drept planete pitice.

2014 MU69 este unul dintre cele cinci obiecte similare ce au fost descoperite în 2014 prin intermediul Telescopului Spaţial Hubble. El a fost ales pentru că se află pe o traiectorie mai apropiată de direcţia de deplasare a sondei spaţiale, nefiind nevoie de un consum de combustibil foarte mare pentru schimbarea direcţiei. New Horizons ar putea ajunge la noua destinaţie în ianuarie 2019.

După ce sonda îşi va încheia periplul prin Centura Kuiper şi dacă va fi într-o stare bună de funcţionare, NASA ar putea lua decizia unei noi prelungiri a misiunii şi pentru spaţiul interstelar. Până la urmă, indiferent dacă misiunea va obţine sau nu finanţări suplimentare, New Horizons se îndreaptă spre ieşirea din heliosferă. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că sonda va dispune de suficientă energie pentru a păstra legătura cu Pământul pentru următoarele câteva decenii şi ar fi extraordinar dacă ar putea fi reluate măsurătorile realizate de sondele Voyager 1 şi Voyager 2 de la ieşirea din sistemul solar şi pătrunderea în spaţiul interstelar.

(Agerpres/FOTO nbcnewyork.com)