Ascultă Radio România Iași Live

Galaţi: În zona seismică de la Izvoarele vor fi montate accelerometre

Galaţi: În zona seismică de la Izvoarele vor fi montate accelerometre

Publicat de , 3 noiembrie 2015, 16:18

Specialiştii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) vor monta patru accelerometre în zona satului Izvoarele din judeţul Galaţi, unde în urmă cu o săptămână au fost înregistrate patru cutremure în aceeaşi zi, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, Mihai Diaconescu, specialist în cadrul INCDFP.

Potrivit acestuia, două dintre accelerometre vot fi amplasate în satul Izvoarele, iar alte două într-o zonă limitrofă.

,,Măsurăm acceleraţia vitezei particulelor solului prin intermediul acestor accelerometre care ne vor ajuta să conturăm foarte bine zona în care efectele cutremurelor sunt amplificate’, a spus Diaconescu.

El a precizat că aparatele vor fi montate cel târziu până săptămâna viitoare şi vor funcţiona până când vor măsura parametrii unui cutremur de cel puţin 2 sau 2,5 grade pe scara Richter. Diaconescu a mai spus că amplasarea accelerometrelor are legătură şi cu cutremurul de 3,1 grade pe scara Richter de acum o săptămână.

,,Amplasarea accelerometrelor are legătură cu cutremurul de 3,1 grade pe scara Richter, care ne-a furnizat date foarte importante ce sunt în curs de evaluare’, a menţionat Diaconescu.

Specialistul a precizat că accelerometrele vor funcţiona independent de cele şase staţii seismologice montate încă din 2013 în zona seismică de la Izvoarele şi se speră în obţinerea unor rezultate finale ‘peste doi ani’.

În afara celor patru cutremure de marţea trecută, un număr de 30 de cutremure, cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în septembrie şi octombrie 2014 în satul Izvoarele.

Cu exact un an în urmă, la finele lunii septembrie, în satul Izvoarele s-au produs pentru prima oară mai multe cutremure, până în noiembrie înregistrându-se 437 de seisme, de diferite intensităţi.

După mai multe măsurători ale specialiştilor de la INFP, aceştia au precizat că seismele sunt de natură tectonică şi nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun şi acum producerea seismelor. (Agerpres/ FOTO jethomson.wordpress.com)

Etichete:
Moldova: Vânt puternic, ploi moderate și ninsori la munte
Regional luni, 30 martie 2026, 12:43

Moldova: Vânt puternic, ploi moderate și ninsori la munte

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 30 martie, ora 10:00 – 31 martie, ora 10:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi...

Moldova: Vânt puternic, ploi moderate și ninsori la munte
APAVITAL Iași: Din cauza ploilor abundente, mai multe localități din Neamț și Iași rămân fără apă potabilă
Regional luni, 30 martie 2026, 12:08

APAVITAL Iași: Din cauza ploilor abundente, mai multe localități din Neamț și Iași rămân fără apă potabilă

APAVITAL S.A. aduce la cunoștință utilizatorilor săi că este necesară întreruperea furnizării apei potabile din cauza turbidității crescute...

APAVITAL Iași: Din cauza ploilor abundente, mai multe localități din Neamț și Iași rămân fără apă potabilă
(AUDIO) Vrancea: Pe DJ 205D, în satul Prahuda, comuna Paltin, circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă din cauza unei alunecări de teren
Regional luni, 30 martie 2026, 11:48

(AUDIO) Vrancea: Pe DJ 205D, în satul Prahuda, comuna Paltin, circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă din cauza unei alunecări de teren

Mai multe persoane din două comune din judeţul Vrancea au fost evacuate preventiv noaptea trecută, pe fondul condiţiilor de vreme nefavorabilă....

(AUDIO) Vrancea: Pe DJ 205D, în satul Prahuda, comuna Paltin, circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă din cauza unei alunecări de teren
Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
Regional luni, 30 martie 2026, 11:31

Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D

O echipă de cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a dezvoltat un instrument digital inovator care permite...

Cercetătorii UAIC au creat un instrument digital pentru generarea rapidă de modele moleculare 3D
Regional luni, 30 martie 2026, 11:19

Premieră la Teatrul „Luceafărul” Iași: ”Mica sirenă” și fascinanta lume a adâncurilor

O nouă premieră a Teatrului „Luceafărul” Iași invită spectatorii să pătrundă în lumea fascinantă și plină de mistere din adâncurile...

Premieră la Teatrul „Luceafărul” Iași: ”Mica sirenă” și fascinanta lume a adâncurilor
Regional luni, 30 martie 2026, 08:36

Ambasadorul Republicii Tunisiene în România a vizitat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Duminică, 29 martie 2026, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vizita Excelenței Sale, domnul Sami Nagga, ambasadorul...

Ambasadorul Republicii Tunisiene în România a vizitat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Regional luni, 30 martie 2026, 07:18

Vrancea: Zeci de evacuări preventive la Vânători şi Bilieşti, din cauza precipitațiilor abundente

Mai multe persoane din două comune din judeţul Vrancea au fost evacuate preventiv sau s-au autoevacuat, în noaptea de duminică spre luni, în...

Vrancea: Zeci de evacuări preventive la Vânători şi Bilieşti, din cauza precipitațiilor abundente
Regional luni, 30 martie 2026, 06:58

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,9, s-a produs în judeţul Vrancea

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,9, s-a produs duminică, la ora 17:16, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica...

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,9, s-a produs în judeţul Vrancea