Ascultă Radio România Iași Live

Suceava: Un tânăr care s-a autoincendiat, transportat cu elicopterul la Bucureşti

Publicat de , 26 octombrie 2015, 16:50

Un tânăr în vârstă de de 25 de ani, din comuna suceveană Fundu Moldovei, a fost transferat, luni, cu elicopterul SMURD, la Bucureşti, după ce s-a autoincendiat şi a suferit arsuri grave, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Tiberius Brădăţan.

Tânărul a suferit arsuri de gradul II, III şi IV pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului.

Potrivit lui Brădăţan, pacientul, care a încercat să se sinucidă dându-şi foc, a fost adus, în noaptea de duminică spre luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe, fiind diagnosticat cu arsuri de gradul II, III, IV pe 80-90% din suprafaţa corpului, insuficienţă respiratorie acută, dar şi cu arsuri circumferenţiale regiunii gâtului şi toracelui.

”Arsurile sunt foarte grave, de gradul II, III şi IV, cu edem cervical. Nu s-a putut comunica cu pacientul din cauza arsurilor de căi aeriene superioare”, a arătat Brădăţan, precizând că pacientul, cu un ”prognostic rezervat”, a fost transportat pe cale aeriană la o clinică de specialitate din Bucureşti.

Totodată, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că tânărul, dezamăgit în dragoste, a ajuns acasă, unde locuieşte împreună cu sora şi tatăl său, a luat o brichetă din casă, anunţându-i că pleacă să se sinucidă.

Epureanu a spus că, ulterior, acesta a luat un PET în care se afla un litru de benzină, a mers aproximativ 500 de metri de locuinţă, într-o fâneaţă, s-a stropit cu combustibil, apoi şi-a dat foc. Tânărul a fost găsit cu hainele complet arse şi cu arsuri pe corp.

(Agerpres/Foto arhiva adevarul.ro)

Etichete:
Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru diminuarea creşterii preţurilor la carburanţi
Prim plan duminică, 29 martie 2026, 09:24

Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru diminuarea creşterii preţurilor la carburanţi

Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru diminuarea creşterii preţurilor la carburanţi. Este vorba de reducerea accizelor la benzină şi...

Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru diminuarea creşterii preţurilor la carburanţi
Noi reglementări privind preţul la gazele naturale
Prim plan duminică, 29 martie 2026, 09:18

Noi reglementări privind preţul la gazele naturale

Actuala schemă de plafonare a preţului la gazele naturale expiră săptămâna viitoare, iar de la 1 aprilie va intra în vigoare noua reglementare...

Noi reglementări privind preţul la gazele naturale
(AUDIO) În 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor, astăzi, are loc Marșul pentru Viață
Prim plan duminică, 29 martie 2026, 09:07

(AUDIO) În 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor, astăzi, are loc Marșul pentru Viață

În 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor, astăzi, are loc Marșul pentru Viață. Evenimentul se desfășoară cu binecuvântarea...

(AUDIO) În 24 de localități din Arhiepiscopia Iașilor, astăzi, are loc Marșul pentru Viață
(AUDIO) Slujbe speciale de Florii în bisericile catolice din Iași
Prim plan duminică, 29 martie 2026, 08:58

(AUDIO) Slujbe speciale de Florii în bisericile catolice din Iași

Credincioșii romano-catolici din toată lumea celebrează, astăzi, intrarea Domnului Isus Hristos în Ierusalim.  Purtătorul de cuvânt al...

(AUDIO) Slujbe speciale de Florii în bisericile catolice din Iași
Prim plan duminică, 29 martie 2026, 08:40

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA)a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Caraş...

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 16 judeţe
Prim plan duminică, 29 martie 2026, 08:25

GALAȚI: Anchetă după ce un tren de călători a fost direcționat pe un traseu greșit

Procurorii gălățeni au început o anchetă după ce un tren a fost direcționat pe un traseu greșit lângă Galați. Incidentul s-a produs în...

GALAȚI: Anchetă după ce un tren de călători a fost direcționat pe un traseu greșit
Prim plan sâmbătă, 28 martie 2026, 10:52

(AUDIO) Investiții în infrastructură pentru accesul la viitorul Spital Regional de Urgență Iași

Săptămâna viitoare vor fi analizate, la Iași, aspecte privind accesibilitatea către viitorul Spitalul Regional de Urgență, intrat în faza de...

(AUDIO) Investiții în infrastructură pentru accesul la viitorul Spital Regional de Urgență Iași
Prim plan sâmbătă, 28 martie 2026, 10:40

(AUDIO/FOTO) Peste 90 de produse tradiționale, prezentate la un concurs național la Iași

Universitatea de Științele Vieții din Iași găzduiește, astăzi, cea de a VIII-a ediție a Concursului Național de Identificare de Produse...

(AUDIO/FOTO) Peste 90 de produse tradiționale, prezentate la un concurs național la Iași