Ascultă Radio România Iași Live

Cel puţin cinci morţi într-un atentat sinucigaş de lângă aeroportul din Kabul

Publicat de Andreea Drilea, 10 august 2015, 13:07

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi cel puţin 18 au fost rănite într-un atentat sinucigaş cu maşină capcană care a avut loc luni pe un drum de acces către aeroportul din Kabul, au anunţat autorităţile afgane, informează AFP şi TASS.

‘Cinci persoane au fost ucise în acest atentat sinucigaş’, a declarat, pentru AFP, Fraidoun Obaidi, şeful poliţiei judiciare din Kabul, cu referire la acest nou atac, care a fost revendicat de talibani.

Potrivit lui Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al insurgenţilor islamişti, atacul a vizat ‘două vehicule ce aparţineau trupelor străine’.

Soldaţii NATO, dar mai ales poliţia şi armata afgane sunt ţintele predilecte ale talibanilor, după înlăturarea de la putere a regimului lor, în 2001, însă civilii sunt primele victime ale acestor violenţe.

Explozia a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 08.00 GMT, pe un drum adesea aglomerat care duce spre aeroport, accesul către el fiind adesea filtrat de mai multe baraje prin care pasagerii trebuie să treacă pentru a ajunge la terminale.

Atacul de luni a survenit ‘la primul baraj care duce spre aeroport’, a declarat Sayed Gul Agha Rouhani, şeful-adjunct al poliţiei de la Kabul.

Potrivit unui responsabil al aeroportului internaţional din Kabul, toate zborurile au fost suspendate ‘în următoarele ore’. La rândul ei, autoritatea pakistaneză de aviaţie civilă a anunţat că zborurile prevăzute între Kabul şi Pakistanul vecin sunt suspendate din cauza acestui atac.

Potrivit misiunii ONU în această ţară (Unama), 1.592 de civili au fost ucişi şi 3.329 au fost răniţi în primele şase luni ale anului în atacuri violente.

Insurgenţii talibani se află la originea unei serii de atacuri care au avut loc săptămâna trecută la Kabul şi în care au murit 51 de oameni.

Acesta este primul val de atentate de anvergură după desemnarea noului lider al talibanilor, mollahul Akhtar Mansour, care l-a înlocuit pe defunctul mollah Omar.

(Agerpres/FOTO breakingnews.com)

Etichete:
Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna
Internaţional luni, 28 septembrie 2026, 10:01

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna

Zborurile de pe aeroportul din Catania, Italia, vor rămâne suspendate luni, pentru a treia zi consecutiv, după ce emisiile de cenuşă vulcanică...

Zborurile de pe aeroportul din Catania, suspendate pentru a treia zi din cauza cenuşii vulcanice de la Etna
600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber
Internaţional sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:18

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi astăzi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer...

600.000 de credincioşi catolici sunt aşteptaţi în Piaţa Concorde din Paris, unde Papa Leon al XIV-lea va oficia o liturghie în aer liber
Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 17:13

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid

Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii...

Nicuşor Dan la ONU: Ameninţarea Rusiei nu se limitează doar la Ucraina, Europa e ţinta unui război hibrid
Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile
Internaţional miercuri, 23 septembrie 2026, 06:18

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, marţi, instituirea stării de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru o perioadă de 60...

Republica Moldova instituie stare de urgenţă în sectoarele energetic şi hidrologic pentru 60 de zile
Internaţional marți, 22 septembrie 2026, 19:47

SUA, Danemarca şi Groenlanda semnează un acord privind securitatea insulei arctice

Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai...

SUA, Danemarca şi Groenlanda semnează un acord privind securitatea insulei arctice
Internaţional sâmbătă, 19 septembrie 2026, 12:45

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului

Un atac cu încărcătură explozivă şi arme de foc contra unui cartier general al poliţiei în nordul Pakistanului, acţiune revendicată de o...

Cel puţin 31 de persoane au murit într-un atac contra unui sediu al poliţiei în nordul Pakistanului
Internaţional vineri, 18 septembrie 2026, 10:17

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)

După ce a înregistrat progrese semnificative începând cu anii ’80, rata de vaccinare a copiilor dă semne de scădere în mai multe ţări...

Rata de vaccinare a copiilor, în scădere în mai multe ţări din UE, inclusiv în România (studiu)
Internaţional joi, 17 septembrie 2026, 19:00

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor

În Germania, motorina a ajuns la cel mai ridicat preţ înregistrat vreodată – scumpirea carburanţilor afectează tot mai mult nu doar...

Germania: Transportatorii îi cer cancelarului Friedrich Merz să ia măsuri urgente, în contextul scumpirii carburanţilor