Ascultă Radio România Iași Live

Primarul comunei sucevene Udeşti, Viorel Botezatu a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie

Publicat de Gabriela Rotaru, 28 iulie 2015, 16:55

Primarul comunei sucevene Udeşti, Viorel Botezatu, alături de casiera Primăriei şi un avocat din cadrul Baroului Suceava, a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie, în stare de libertate.

Edilul este acuzat de fals în documente pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, fals intelectual şi abuz în serviciu.
Primăria Udeşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de peste 44 de mii de lei, reprezentând prejudiciul cauzat de inculpaţi.

Totodată, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ce aparțin primarului comunei Udeşti, Viorel Botezatu.

Dosarul va fi judecat la Curtea de Apel Suceava.

_______________________________________________________________________________________

COMUNICAT DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor

BOTEZATU SAVEL VIOREL, primar al Comunei Udeşti şi reprezentant al consiliului local Udeşti, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
-folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (două infracţiuni);
-tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
-fals intelectual, în formă continuată (trei infracţiuni);
-instigare la influențarea declaraţiilor (două infracţiuni) și
-instigare la sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.

BORZA MARINELA, casier la Primăria Udeşti și preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni – O.A.D.I.C.I. Udeşti, la data faptelor, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de:
-folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-tentativă la comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene;
-influențarea declaraţiilor și
-sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri.

ANDRONIC DORIN, avocat în cadrul Baroului Suceava, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Cu ocazia campaniei din anul 2010, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în numele Consiliului Local Udeşti, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, mai multe documente oficiale falsificate, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene, în cuantum de 235.726,56 lei. În baza acestor acte, inculpatul Botezatu Savel Viorel a încercat să dovedească îndeplinirea condiției de eligibilitate privind întrebuințarea imașului comunal în scopuri agricole productive, însă A.P.I.A. Suceava a respins plata subvenției, întrucât fermierul Consiliul Local Udești nu a respectat condițiile de eligibilitate.
Pentru campaniile din anii 2011 şi 2012, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în numele Consiliului Local Udeşti, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, mai multe documente oficiale falsificate, cu scopul de a obţine ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene. În baza acestor acte, inculpatul Botezatu Savel Viorel, a obținut ilegal, în numele Consiliului Local Udești, subvenții în valoare de 607.406,96 lei din bugetul administrat de Uniunea Europeană – Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.).
În perioada 2010 – 2012, pentru a putea accesa fondurile respective nerambursabile, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în calitate de primar al comunei Udeşti, a semnat documente oficiale emise de Primăria Udești, confirmând conținutul nereal al actelor, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului.
În campania din anul 2013, inculpatul Botezatu Savel Viorel, a sprijinit-o pe inculpata Borza Marilena să obţină nejustificat, prin depunerea de documente fictive, în numele Asociaţiei Crescătorilor Animalelor şi Utilizatorilor de Păşuni O.A.D.I.C.I. Udeşti, de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, suma de 418.782,62 lei, provenită din fondurile Uniunii Europene.
Această sumă de bani, a ajuns ulterior, sub formă de redevenţă şi impozit pe teren, în contul Primăriei Udeşti, al cărui ordonator de credite este inculpatul Botezatu Savel Viorel.
În cazul campaniei din anul 2014, inculpata Borza Marinela a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava mai multe documente fictive, pentru a obține în mod ilegal subvenţii de la bugetul Uniunii Europene, însă A.P.I.A. Suceava a respins plata subvenției pentru această campanie.
În luna noiembrie 2014, inculpata Borza Marinela i-a determinat pe fermierii din comuna Udești să semneze “Declaraţia – Anexa nr. 4”, prin care era împuternicită să depună cererea de subvenţie în numele asociației iar, membrii acesteia îşi asumau responsabilitatea cerinţelor ce condiţionau acordarea subvenţiei.
Ulterior, aceeaşi inculpată, la instigarea inculpatului Botezatu Savel Viorel, a depus acest document la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava, cu scopul de a înlocui același act, depus în luna mai 2014 și care conținea numai semnături fictive.
Mai mult, inculpatul Botezatu Savel Viorel a instigat pe inculpata Borza Marinela, să nu declare adevărul în faţa organelor de urmărire penală şi totodată ca aceasta din urmă, prin amenințare, să influențeze depozițiile unor martori, cu ocazia controlului efectuat de inspectorii A.P.I.A. Suceava. Prin aceasta, inculpatul a urmărit ca prin actele de control ce urmau a fi întocmite de A.P.I.A. Suceava, să nu se constate neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a dosarului de subvenţie al asociației respective, să nu fie stabilite creanţe de recuperat și implicit existenţa unor fapte de natură penală.
În perioada iulie 2011 – aprilie 2014, inculpatul Botezatu Savel Viorel, în calitate de primar al comunei Udești și ordonator de credite, a încheiat 10 contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul de Avocatură Andronic Dorin, reprezentat de inculpatul Andronic Dorin, fără a respecta prevederile OUG nr. 34/2006. În baza acestor contracte, inculpatul Botezatu Savel Viorel a avizat la plată facturi fiscale emise de Cabinetul de Avocatură Andronic Dorin şi a aprobat şi semnat dispoziţii şi ordine de plată, cu precizarea că pentru patru dintre dispozițiile de plată nu a avut la bază contracte de consultanță juridică încheiate între cele două părţi, cauzând astfel un prejudiciu bugetului local al comunei Udeşti, în valoare totală de 44.940 lei, cu consecința obținerii unui folos necuvenit pentru inculpatul Andronic Dorin.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) s-a constituit parte civilă în dosarul penal cu suma totală de 1.026.189, 58 lei, sumă la care se adaugă dobânzile si penalităţile, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi către fermierii – beneficiari: Consiliul Local Udeşti şi A.C.A.U.P. O.A.D.I.C.I. Udeşti până la data achitării efective a debitului.
Primăria Udeşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 44.940 lei reprezentând prejudiciul cauzat de cei doi inculpaţi Botezatu Savel Viorel şi Andronic Dorin.
În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului Botezatu Savel Viorel, până la concurenţa sumei de 607.406,96 lei şi asupra bunurilor mobile şi imobile, ce aparțin inculpatei Borza Marinela, până la concurenţa sumei de 418.782,62 lei.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtea de Apel Suceava cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. (comunicat DNA/ FOTO

Etichete:
Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Prim plan luni, 16 martie 2026, 19:06

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM

Procurorul Viorel Cerbu, propus să preia conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a...

Procurorul Viorel Cerbu, propus la conducerea DNA, a primit aviz pozitiv de la Secţia pentru Procurori a CSM
Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Prim plan luni, 16 martie 2026, 19:01

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară. De la această oră sunt programate să înceapă primele şedinţe în comisiile de...

Proiectul de buget intră în dezbaterea parlamentară
Vaslui: 100 de hectare de vegetaţie uscată, distruse într-un incendiu produs în localitatea Iaz
Prim plan luni, 16 martie 2026, 18:57

Vaslui: 100 de hectare de vegetaţie uscată, distruse într-un incendiu produs în localitatea Iaz

O suprafaţă de 100 de hectare de vegetaţie uscată a fost distrusă, luni, în urma unui incendiu izbucnit pe raza localităţii Iaz, comuna...

Vaslui: 100 de hectare de vegetaţie uscată, distruse într-un incendiu produs în localitatea Iaz
(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a conferit Anei Blandiana titlul de Doctor Honoris Causa
Prim plan luni, 16 martie 2026, 18:31

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a conferit Anei Blandiana titlul de Doctor Honoris Causa

Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a conferit astăzi Anei Blandiana, membru titular al Academiei Române, titlul de Doctor Honoris...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași i-a conferit Anei Blandiana titlul de Doctor Honoris Causa
Prim plan luni, 16 martie 2026, 18:20

(AUDIO) Botoşani: DNA sesizează Tribunalul cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu primarul oraşului Flămânzi

Primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, și-a recunoscut vina într-un dosar de corupție instrumentat de procurorii Direcției Naționale...

(AUDIO) Botoşani: DNA sesizează Tribunalul cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu primarul oraşului Flămânzi
Prim plan luni, 16 martie 2026, 17:16

Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” Iași: Ziua Internațională a Poeziei „Împreună prin Vers și Muzică”

Joi, 19 martie 2026, ora 18.30, în Sala „Eduard Caudella” – Casa Balș a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași,...

Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” Iași: Ziua Internațională a Poeziei „Împreună prin Vers și Muzică”
Prim plan luni, 16 martie 2026, 17:10

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Prim plan luni, 16 martie 2026, 17:07

(AUDIO) Ana Blandiana: „Țara noastră are nevoie de legi drepte pentru a funcționa corect”

În prelegerea ținută astăzi la Iași cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universității ”Alexandru Ioan Cuza”,...

(AUDIO) Ana Blandiana: „Țara noastră are nevoie de legi drepte pentru a funcționa corect”