Ascultă Radio România Iași Live

Cristian Adomniței va fi judecat sub control judiciar

Publicat de , 20 iulie 2015, 16:18

Cristian Adomniței va fi judecat sub control judiciar, au decis, astăzi, judecătorii Curții de Apel Iași. Totodată aceștia, i-au interzis lui Adomniței să își exercite funcția de președinte al Consiliului Judeţean Iași.

Avocatul acestuia, Daniel Atasie, a spus că imediat ce vor interveni noi date la dosar, va depune contestație, în care va solicita ca Adomniței să fie judecat în libertate și să își reia funcția.

Amintim că, fostul preşedinte al administraţiei judeţene, este cercetat alături de alte trei persoane, într-un dosar de promovare a imaginii județului Iași.

Cristian Adomniței este acuzat de fals intelectual și favorizarea infractorului. (Constantin Mihai/ FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Apel comun pentru un climat de integritate şi corectitudine în ziua alegerii preşedintelui României
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 12:01

Apel comun pentru un climat de integritate şi corectitudine în ziua alegerii preşedintelui României

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării...

Apel comun pentru un climat de integritate şi corectitudine în ziua alegerii preşedintelui României
În județul Vaslui, peste 426 de mii de alegători sunt aşteptaţi, astăzi, la urne
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 11:11

În județul Vaslui, peste 426 de mii de alegători sunt aşteptaţi, astăzi, la urne

În județul Vaslui, peste 426 de mii de alegători sunt aşteptaţi, astăzi, la urne în cele 552 de secții de votare amenajate. La o secţie din...

În județul Vaslui, peste 426 de mii de alegători sunt aşteptaţi, astăzi, la urne
MAI: 50 de posibile incidente electorale
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 11:10

MAI: 50 de posibile incidente electorale

Structurile Ministerului de Interne au fost sesizate în legătură cu 50 de posibile incidente electorale; 34 vizau continuarea propagandei...

MAI: 50 de posibile incidente electorale
Până astăzi la ora 10:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 420.000 de alegători
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 10:34

Până astăzi la ora 10:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 420.000 de alegători

Peste 420.000 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 10:00, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor...

Până astăzi la ora 10:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 420.000 de alegători
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 09:58

Bacău: Cercetări pentru posibile fapte de continuare a propagandei electorale în afara campaniei legale

Poliţiştii cercetează două posibile fapte de continuare a propagandei electorale în afara campaniei legale, a informat, duminică, Centrul de...

Bacău: Cercetări pentru posibile fapte de continuare a propagandei electorale în afara campaniei legale
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 09:21

Vaslui: Echipajul TIM, solicitat pentru un votant de 70 de ani căruia i s-a făcut rău

Un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat să intervină, duminică dimineaţa, la o secţie de votare din localitatea vasluiană...

Vaslui: Echipajul TIM, solicitat pentru un votant de 70 de ani căruia i s-a făcut rău
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 09:18

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidenţiale este interzisă

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidenţiale este interzisă, iar alegătorul care, din motive...

Fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot la alegerile prezidenţiale este interzisă
Prim plan duminică, 4 mai 2025, 09:14

Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne menţin siguranţa publică în ziua votului

43 de mii de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor menţine siguranţa publică, astăzi, în ziua votării. Aceştia vor asigura...

Aproximativ 43.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne menţin siguranţa publică în ziua votului