Ascultă Radio România Iași Live

CANNES 2015 Coneliu Poruboiu şi Radu Muntean, două şanse în afirmarea noului cinema românesc

CANNES 2015 Coneliu Poruboiu şi Radu Muntean, două şanse în afirmarea noului cinema românesc

Publicat de Andreea Drilea, 14 mai 2015, 14:00

Corespondenţă de la Tudor CARANFIL: În precedentele mele relatări m-am concentrat asupra competiţiei oficiale. Dar festivalul de la Cannes mai are şi câteva secţiuni paralele, dintre care Un certain regard, cea mai importantă, se deschide chiar astă seară.

Cu această ceremonie, care are loc joi, la Teatrul Debussy, pătrundem pe teritoriul tinereţii cinematografului fiindcă ‘Privirea anume’ aparţine, prin tradiţie, cineaştilor la început de drum, la primele lor filme. De pildă, lui Neeraj Ghaywan, regizor indian al cărui prim film Ugly a fost, anul trecut, nu numai distribuit pe piaţa europeană, dar şi foarte bine cotat de critică. El îşi încearcă norocul, în Un certain regard, cu MASAAN, o povestire corală care se consumă pe valea Gangelui, într-un ţinut sacralizat de hinduşi. Este drama unor personaje din caste diferite disputate, dureros de nedrept, între tradiţia şi modernitatea caracteristice societăţii contemporane indiene.

Grimur Hakonarson, regizor islandez la al treilea său film, HRUTAR (Rams), adaugă secţiunii dimensiunea şi pitorescul ţării sale. E vorba în film de doi fraţi care se reîntâlnesc la bătrâneţe. De decenii nu şi-au mai vorbit, dar iată-i constrânşi să-şi unească forţele pentru a-şi salva turmele. La fel de spectaculoase în resurse naturale sunt şi Filipinele reprezentate în festival de TAKLUB, al lui Brillante Mendosa, care le adaugă imaginea unui taifun distrugător, desprinzând destinele câtorva supravieţuitori.

Cineast far pentru o întreagă nouă generaţie, purtătorul unui nume glorios, Kurosawa Kyioshi, aduce o nouă privire asupra Japoniei cu KISHIBE NO TABI, un fel de straniu Road Movie. Un anume Yusuke îşi convinge iubita la un periplu printre cătune şi câmpuri de orez. Numai că amantul se înecase în mare cu trei ani în urmă! Oare de ce nu-şi găseşte liniştea, ce taină doreşte să-i încredinţeze?

Un film original, în trei acte, pe o temă de actualitate, dragostea interzisă de ura interetnică, pune în cadru croatul Dalibor Matanic în debutul său cu ZVIZDAN. E povestea a trei legături de iubire în trei epoci diferite (1991, 2001 şi 2011) plasate în două sate balcanice, unde discriminarea năucă continuă să facă ravagii.

David Pablos, şi el debutant, şi-a putut realiza documentarul LAS ELEGIDAS, despre societatea modernă mexicană, numai datorită unei burse. Cu NAHID, tânăra cineastă Ida Panahandeh, şi ea la primul film, aruncă o privire proaspătă şi lucidă asupra societăţii iraniene. O altă cineastă vine din Coreea de Sud. Este Su-Won Shin, cu un film intitulat MADONNA, care nu e dedicat vedetei americane cum s-ar putea crede, ci e o dramă despre consimţământul la donaţie de organe care ar putea salva un cardiac. În MU-ROE-HAN, coreeanul Oh Seung-uk, urmăreşte o altă asemenea distorsiune psihică: un detectiv se împrieteneşte cu amanta căpeteniei mafiote pe care are misiunea s-o urmărească. În SHAUTHI KOOT, cineastul indian Gurvinder Singh revine la unul dintre episoadele cele mai sângeroase din istoria contemporană a Indiei din deceniul 80 iar, cu MARYLAND, Alice Winocour abordează tema unui fost combatant, victimă a unui sindrom post-traumatic care trebuie să asigure protecţia familiei unui om de afaceri libanez.

În această companie evoluează, anul acesta, în Un certain regard, şi doi cineaşti români. Amândoi ‘recidivează’! Radu Muntean, selecţionat şi acum cinci ani cu Marţi după Crăciun, revine în 2015 cu drama UN ETAJ MAI JOS, iar Corneliu Porumboiu, şi el cândva laureat al lui Camera d’Or, cu A fost sau n-a fost, îşi prezintă ultima comedie, COMOARA. De notat că această ‘Comoară’ se anunţă substanţială, din moment ce, la ora aceasta, drepturile de distribuire pe ecranele din Croaţia, Ungaria, Israel, Portugalia, Serbia, Slovenia şi Turcia au fost deja vândute. În plus, cei doi cineaşti se vor bate pentru o posibilă intrare în palmaresul selecţiei fiindcă un juriu de şase actori de cinema, prezidat de Isaballa Rosselini, va decerna, sâmbătă, 24 mai, premiul Un certain regard şi un premiu special al juriului. Frumos ar fi ca românii să ia ambele premii, fiindcă dispunem de două şanse, nu de una, pentru a marca acea ‘anume privire’ care a anunţat atâtea cariere şi continuă să facă istorie.

(Agerpres/FOTO francesoir.fr)

Etichete:
În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
Fapt divers luni, 21 septembrie 2026, 10:40

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon

Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon   Numărul deceselor cauzate de asfixiere a crescut de...

În acest an, în aria de activitate a Delgaz Grid: Șase persoane au decedat, iar alte 22 au fost afectate de intoxicații cu monoxid de carbon
ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Fapt divers luni, 14 septembrie 2026, 15:26

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii ţări, cu oscilaţii de temperatură de la o zi la alta, dar în...

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:33

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România

Aproape trei milioane şi jumătate de tone de alimente sunt risipite anual în România, în timp ce mai mult de 27% din populaţie se află în...

Aproape 3,5 milioane de tone de alimente sunt risipite anual în România
Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers joi, 10 septembrie 2026, 06:23

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în ultimele luni, cu toate că destinaţiile montane au atras vizitatori. Numărul...

Hotelurile şi pensiunile de la munte nu au fost la mare căutare în timpul verii
Fapt divers miercuri, 9 septembrie 2026, 05:59

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar

Reîntorcerea la școală sau la grădiniță testează sistemul imunitar al copiilor, spun medicii, expunerea bruscă la un mediu aglomerat...

Sfaturi ale medicilor la începutul anului școlar
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 09:27

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii

Litoralul rămâne principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii. În staţiunile de la mare sunt aşteptaţi...

Litoralul, principala destinaţie de vacanţă a românilor şi în ultimul weekend al verii
Fapt divers sâmbătă, 29 august 2026, 08:48

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an, ajungând la puțin peste 19 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2026. Potrivit celor...

Populația României a continuat să scadă și în ultimul an
Fapt divers marți, 25 august 2026, 06:18

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”

Ce se întâmplă atunci când 100 de toboșari cântă simultan, în același ritm? Marți, 25 august, de la ora 18.00, Grădina Palas se...

100 de toboșari, un singur ritm: Grădina Palas vibrează pe acorduri de rock, într-o nouă ediție „Toboșariada”