Ziua Înălțării Sfintei Cruci – 14 septembrie. Părintele Ion Dănuț Duca de la parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albești, jud. Vaslui cu Mihai Florin Pohoață la ”Pulsul Zilei” –14.09.2026.
Ziua Crucii, sărbătorită pe 14 septembrie, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, fiind singura sărbătoare împărătească ținută cu post aspru și rugăciune în Biserica Ortodoxă.
Publicat de mihaipohoata, 14 septembrie 2026, 11:36
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci amintește de două evenimente istorice majore legate de lemnul pe care a fost răstignit Isus Hristos.
Aflarea Crucii (în secolul al IV-lea) de către împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, și înălțarea ei în fața credincioșilor de către Episcopul Macarie al Ierusalimului.
Aducerea Crucii înapoi la Ierusalim, în Biserică, după ce fusese capturată de perși.
Crucea este văzută ca simbol al mântuirii, al biruinței asupra păcatului și a morții, dar și ca semn al jertfei lui Hristos, motiv pentru care ziua se ține în post aspru (reținere de la carne, ouă, lactate).
Semnificația în calendarul popular
În tradiția românească, Ziua Crucii marchează hotarul dintre vară și toamnă.
Se spune că „se închide pământul” pentru reptile, insecte și plante care au stat la soare din primăvară (de la Alexii).
Este ziua în care se culeg ultimele plante medicinale care își pierd puterea după această dată.
În zonele viticole, începe culesul viilor iar prima strugură din cinstea viei se dă de pomană.
Gospodinele duc la biserică ulcele noi cu miere și apă, decorate cu ață roșie și colaci, pe care le dau de pomană pentru sufletele celor adormiți.
Ce înseamnă sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci pentru spiritualitatea creștină ne spune părintele Ion Dănuț Duca de la parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albești, județul Vaslui astăzi, luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 12:25 – 12:35, la ”Pulsul zilei” – pe toate frecvențele Radio Iași: 90,8 – 94,5 și 96,3 Mhz FM, 1053 Khz AM dar și live pe www.radioiasi.ro, emisiune realizată și produsă de Mihai Florin Pohoață.
Sursă: părintele Ion Dănuț Duca, parohia ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Albești, județul Vaslui; doxologia.ro.
