Lucian Bălănuță, desemnat mentor în programul european Youth4Regions al Comisiei Europene
Jurnalistul și lectorul universitar Lucian Bălănuță a fost selectat ca mentor în cadrul Youth4Regions, program al Comisiei Europene dedicat tinerilor jurnaliști europeni interesați de modul în care politicile europene transformă comunitățile și regiunile. Inițiativa se va desfășura în perioada 10-16 octombrie la Bruxelles, în Belgia.
Pentru ediția din acest an, Lucian Bălănuță propune un workshop intitulat „From Local Subject to European Story”, pornind de la propria experiență în jurnalismul european, bazată pe reportajele care au fost recompensate cu premii precum EU Journalist Award, European Parliament Prize for Journalism și Reporter european, dar și de la interviurile realizate cu oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene, între care președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și comisarii europeni Janusz Wojciechowski, Elisa Ferreira și Roxana Mînzatu.
Workshopul va urmări, într-o manieră practică, modul în care un jurnalist poate identifica dimensiunea europeană ascunsă într-un subiect local sau regional, cum poate construi relații profesionale cu instituțiile europene și cum poate transforma un prim contact sau un interviu într-o resursă jurnalistică pe termen lung.
Youth4Regions este una dintre inițiativele Comisiei Europene prin care tinerii interesați de jurnalism pot descoperi proiectele finanțate prin politica de coeziune și pot intra în contact direct cu jurnaliști și instituții europene. Participanții selectați vor călători la Bruxelles, în perioada 10–16 octombrie 2026, unde vor participa la sesiuni de pregătire, vizite de studiu și întâlniri cu profesioniști din domeniul jurnalismului și al afacerilor europene.
Programul oferă, de asemenea, posibilitatea ca tinerii jurnaliști să fie nominalizați pentru Premiul Megalizzi-Niedzielski, iar câștigătorii pot deveni „Cohesion Correspondents” în 2027, beneficiind de o misiune jurnalistică de două săptămâni în mai multe state membre ale Uniunii Europene.
Prin Youth4Regions, Comisia Europeană își propune să îi apropie pe tinerii jurnaliști de instituțiile europene și să îi ajute să înțeleagă mai bine impactul politicilor UE asupra comunităților în care trăiesc și lucrează.
Invitat frecvent la Bruxelles și Strasbourg, Lucian Bălănuță a urmat programe de formare și burse internaționale în Germania, Franța, Italia, Belgia, Israel și Turcia. Activitatea sa în domeniul afacerilor europene și al politicii externe a fost recompensată cu premii și distincții naționale, printre care „EU Journalist Award 2010”, „European Parliament Prize for Journalism 2011” și „Reporter European 2012”.
(FOTO Mihai Bursuc)