Pompierii români continuă misiunile de sprijin în Franţa şi Grecia, consolidând cooperarea europeană în domeniul protecţiei civile
Publicat de Gabriela Rotaru, 7 august 2026, 10:38
Pompierii români aflaţi în misiuni de pre-poziţionare în Republica Franceză şi Republica Elenă au continuat, pe parcursul zilei de ieri (06.08.2026), activităţile desfăşurate în sprijinul autorităţilor locale, executând misiuni specifice de monitorizare, patrulare şi intervenţie, în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene.
În Republica Franceză, echipajele modulului au continuat misiunile de alimentare cu apă a autospecialelor franceze care acţionează în dispozitive amplasate în zone montane greu accesibile, la altitudini de aproximativ 500-700 de metri. Intervenţiile au avut ca scop lichidarea focarelor ascunse şi prevenirea reizbucnirii incendiilor de vegetaţie şi fond forestier, în contextul intensificării vântului şi al menţinerii unui risc ridicat de propagare a flăcărilor. Pe timpul nopţii, pompierii români au continuat misiunile de patrulare şi monitorizare a zonelor de risc, pentru identificarea în fază incipientă a eventualelor focare şi limitarea dezvoltării acestora.
În Republica Elenă, modulul a desfăşurat o misiune de patrulare în zona Parcului Naţional Schinia, una dintre ariile naturale protejate considerate cu risc ridicat de producere şi propagare a incendiilor de vegetaţie. Pe timpul misiunii, echipajele au identificat şi verificat punctele de alimentare cu apă existente pe traseul de patrulare, fiind testată funcţionalitatea hidranţilor pentru asigurarea unei intervenţii rapide în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.
Totodată, pompierii români au efectuat o vizită de lucru la punctul operativ al pompierilor eleni din zona Nea Makri, activitate menită să faciliteze schimbul de experienţă şi consolidarea cooperării dintre structurile operative participante la programul de pre-poziţionare.
După revenirea în baza de operaţii, personalul modulului a participat la o sesiune de prezentare susţinută de ofiţerii de legătură ai autorităţilor elene, în cadrul căreia a fost analizat incendiul de vegetaţie produs în anul 2018 în zona localităţii Mati, regiunea Attica, precum şi principalele lecţii desprinse în urma acestui eveniment. Discuţiile au evidenţiat măsurile implementate ulterior pentru optimizarea managementului situaţiilor de urgenţă şi creşterea eficienţei răspunsului operativ.
Atât în Franţa, cât şi în Grecia, pompierii români sunt integraţi în dispozitivele operative ale autorităţilor partenere, iar tehnica de intervenţie se menţine în stare de operativitate. Modulele îşi păstrează capacitatea de intervenţie imediată, fiind pregătite să acţioneze în funcţie de evoluţia situaţiei operative şi de solicitările autorităţilor.
Participarea României la aceste misiuni reafirmă angajamentul constant faţă de solidaritatea europeană şi contribuţia activă la consolidarea capacităţii comune de răspuns în gestionarea incendiilor de vegetaţie şi fond forestier, prin valorificarea experienţei operaţionale şi dezvoltarea interoperabilităţii între echipele de intervenţie ale statelor participante. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro/ imagine ilustrativă)