IGSU: Pompierii români din al doilea modul dislocat în Franţa au revenit acasă; ei au efectuat misiuni multiple
Publicat de Gabriela Rotaru, 4 august 2026, 09:57
Cel de-al doilea schimb al modulului naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure (RO GFFF-V) dislocat în Republica Franceză în perioada 16-31 iulie a revenit în România luni seară.
‘Pe parcursul celor două săptămâni de misiune, salvatorii români au fost integraţi în dispozitivul operativ coordonat de autorităţile franceze şi au executat misiunile repartizate de comandamentele operative din teren, intervenind succesiv în zonele afectate de incendiile de pădure din Ponteves, Brignoles şi Correns, în funcţie de evoluţia situaţiei operative’, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
În zona Ponteves, pompierii români au desfăşurat misiuni de limitare a propagării incendiului, stingere şi lichidare a focarelor active şi de monitorizare a sectoarelor de intervenţie, contribuind la reducerea riscului de reaprindere.
Ulterior, modulul a fost redislocat în zona Brignoles, unde a executat misiuni de protejare a locuinţelor aflate în proximitatea frontului de incendiu. După localizarea incendiului, echipajele au continuat activităţile de patrulare, identificare şi lichidare a focarelor ascunse, pentru menţinerea incendiului în limitele perimetrului stabilit de autorităţile franceze.
‘În ultimele zile ale misiunii, modulul românesc a fost mobilizat în zona Correns, unde un incendiu de pădure de amploare a determinat mobilizarea unui dispozitiv complex de intervenţie, alcătuit din resurse terestre şi aeriene. Pompierii români au acţionat cu întreg personalul şi toate mijloacele de intervenţie disponibile, fiind dislocaţi în două sectoare de intervenţie. Misiunile executate au vizat limitarea propagării incendiului, protejarea locuinţelor aflate în pericol, precum şi identificarea şi lichidarea focarelor active şi ascunse, în sprijinul eforturilor autorităţilor franceze de stabilizare a situaţiei operative’, arată sursa citată.
Pe întreaga durată a misiunii, pompierii români au acţionat în cooperare cu serviciile franceze de intervenţie şi cu celelalte module europene, demonstrând profesionalism, adaptabilitate şi un nivel ridicat de interoperabilitate în gestionarea incendiilor de pădure de mare amploare.
Experienţa dobândită în cadrul acestei misiuni contribuie la consolidarea capacităţii operaţionale a IGSU şi la dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei civile, prin valorificarea bunelor practici şi a lecţiilor învăţate alături de partenerii europeni.
La finalul misiunii, pompierii români au primit numeroase mesaje de apreciere din partea comunităţilor locale.
Misiunea României în Republica Franceză continuă prin activitatea celui de-al treilea schimb al modulului RO GFFF-V, care desfăşoară în continuare misiuni operative în sprijinul autorităţilor franceze. (Agerpres/ FOTO IGSU)