Ascultă Radio România Iași Live

Debut în dramaturgie pentru actorul Emil Coșeru – premiera producției „Hârjoana”, în regia Alexandrei Bandac Marian –

Publicat de Andreea Drilea, 15 mai 2026, 11:44

Debut în dramaturgie pentru actorul Emil Coșeru

– premiera producției „Hârjoana”, în regia Alexandrei Bandac Marian –

Actorul Emil Coșeru, societar al Teatrul Național din Iași, adaugă un nou capitol parcursului său artistic: cel de dramaturg. Piesa „Hârjoana” ajunge în fața publicului, pe scena Uzinei cu Teatru, într-o montare semnată de Alexandra Bandac Marian. Premiera va avea loc joi, 21 mai, de la ora 19:30.

Alături de actrița Tatiana Ionesi, Emil Coșeru își interpretează propriul personaj, într-un spectacol completat vizual de scenografia Alexandrei Budianu și de video design-ul creat de Andrei Cozlac. Mișcarea scenică este semnată de Lorette Enache. Din distribuție mai face parte Iris Zaharia, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.

Emil Coșeru mărturisește că a scris piesa într-o lună, în februarie, anul trecut. Despre temă, spune că e „veche, obsedantă și eternă. Dragoste, Bătrânețe, Moarte și Cel ce Le Orânduiește pe toate. Tablou medieval. Un cuplu o amână pe Doamna în ale morții, caută să o amăgească, amăgindu-se. Cum facem noi, oamenii, îndeobște. Replici scurte și simple. Nu încap dezbateri metafizice, teologice, existențiale.

Teatrul are nevoie de poveste, de replică, de emoție. Râsu´-plânsu´. Asta am căutat în Hârjoana mea.

Îmi iubesc piesa, îmi respect și îmi îmbrățișez colaboratoarele (așa a fost să fie!), regizoarea și scenografa, partenera mea și sufleurul care-ți bagă textul în cap. Mulțumesc lui Iris. Mulțumesc, Lorette! Ah, dansul!

Doamnele parcursului meu scenic. Mulțumesc celor care mi-au arătat încredere. Mulțumesc celor care mi-au înlesnit montarea piesei. Ceea ce urmează după premieră va fi numit debut și apoi istorie.”

 

„Am încercat să surprind ecourile unei iubiri târzii ca mecanism de apărare împotriva angoasei paralizante a trecerii finale”, ”, afirmă regizoarea Alexandra Bandac Marian. „Aflați în pragul morții, al unei morți care pândește din umbră, doi bătrâni nenumiți simt suflarea tărâmului necunoscut ce li se deschide în față, agățându-se în același timp de trecut ca de un năvod salvator. Invocările tinereții nu sunt mereu poetice și idilizate, ci, mai degrabă, încearcă să surprindă viul unui timp deja expirat, al unor ritmuri atenuate. Evocarea acestora provoacă nostalgie, dar și o crudă conștientizarea a trecerii ireversibile a timpului. […]

Moartea, deși prezentă în substanța textului, e privită ca o veche cunoștință, mai degrabă decât ca o inamică. Hârjoana pare a fi cu Moartea, dar e, în fond, cu Timpul și cu absurditatea expirării propriei vieți. Am obosit și Când mi-a trecut viața zic personajele, constatând cu multă îngăduință și umor cât de repede s-au transformat în relicve ale unei vieți ce stă să se încheie. Neconcordanța dintre spiritul – încă tânăr – și trupul ce poartă semnele devenirii creează dramatism și emoție. Textul devine astfel un poem despre senectute, o privire onestă și nepărtinitoare asupra felului în care palpită omul aflat la limita de sus a vieții. Timpul pare a juca feste, comprimându-se meschin în această hârjoană a devenirii, lăsându-ne pe toți descoperiți în fața morții…”

Următorul spectacol este programat a doua seară, pe 22 mai. Ambele reprezentații sunt sold out.

Piesa „Hârjoană” a fost prezentată pentru prima dată publicului sub forma unui spectacol-lectură în aprilie, anul trecut, în cadrul „Lecturilor³”, proiect al Teatrului Național Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista „Alecart”.

Oana Daian

PR Teatrul Naţional Iaşi

https://www.facebook.com/TNIASI

www.teatrulnationaliasi.ro

749 de multimilionari rezidenți în România
Fapt divers duminică, 26 iulie 2026, 08:28

749 de multimilionari rezidenți în România

România a înregistrat în ultimii cinci ani una dintre cele mai ridicate rate de creștere a numărului rezidenților foarte bogați, cu averi care...

749 de multimilionari rezidenți în România
Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară
Fapt divers duminică, 26 iulie 2026, 08:11

Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară

Potrivit datelor, destinațiile interne sunt cele mai căutate. 34% dintre respondenți merg la mare, iar 32% aleg muntele. În schimb, doar un...

Majoritatea românilor care pleacă în vacanță în această vară aleg să rămână în țară
Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie
Fapt divers luni, 20 iulie 2026, 08:44

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie, unul dintre cei mai importanţi profeţi ai Vechiului Testament. Este considerat,...

Creştinii ortodocși îl cinstesc astăzi pe Sfântul Proroc Ilie
GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride
Fapt divers vineri, 3 iulie 2026, 12:29

GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride

Iași Pride este un festival al comunității LGBTQ+ ieșene. Aflat deja la a șasea ediție, Iași Pride 2026 se va desfășura în perioada 3...

GET TOGETHER! A șasea ediție a festivalului LGBTQ Iași Pride
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 11:57

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului respirator

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului...

România are o pondere medie la nivel european de peste jumătate (52,27%) din decesele la copiii sub un an, cauzate de boli ale aparatului respirator
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 10:43

(PROMO/AUDIO) Concursul județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu” – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 2 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN

Stimați ascultători, în emisiuniea Tradiții de astăzi (JOI, 2 IULIE 2026, h 21:03) relatăm de la Concursul județean „Lumea copiilor în...

(PROMO/AUDIO) Concursul județean „Lumea copiilor în opera lui Ionel Teodoreanu” – temă a emisiunii TRADIȚII – de joi, 2 IULIE 2026, ora 21:03 – 22 – cu Dumitru ȘERBAN
Fapt divers miercuri, 1 iulie 2026, 06:09

Iașul verde – acces, utilizare și potențial urban (context zile caniculă)

Iașul verde, prea departe de ieșeni: aproape 1 din 3 locuitori face peste 30 de minute până la cel mai apropiat spațiu verde Iași, X iunie,...

Iașul verde – acces, utilizare și potențial urban (context zile caniculă)
Fapt divers marți, 30 iunie 2026, 06:40

Cea mai ridicată temperatură se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din Bihor: 40 de grade

Cea mai ridicată temperatură a aerului se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din judeţul Bihor, 40 de grade Celsius, în timp...

Cea mai ridicată temperatură se înregistra luni, la ora 15:00, în oraşul Săcuieni din Bihor: 40 de grade