Ascultă Radio România Iași Live

CE salută eforturile guvernului de la București pentru a echilibra situaţia bugetară

Publicat de Andreea Drilea, 22 septembrie 2025, 22:48 / actualizat: 23 septembrie 2025, 5:47

UPDATE – Comisia Europeană salută eforturile îndrăzneţe ale guvernului pentru a echilibra situaţia bugetară a ţării noastre şi spune că este important ca reformele să continue.

Este una dintre concluziile vizitei de luni de la Bruxelles a premierului Ilie Bolojan, unde a avut întâlniri cu trei dintre comisarii europeni.

Întâlnirea cu Roxana Mînzatu, vicepreşedintă a Comisiei, a fost pe punctul de a fi anulată din cauza întârzierilor care afectează încă mai multe curse aeriene din Europa în urma atacului cibernetic de vineri noaptea.

Premierul s-a întâlnit în prima parte a zilei cu Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru economie și competitivitate, cel care declara ulterior că apreciază eforturile făcute de România în ultimele luni și că este important ca acestea să continue pentru a asigura stabilitatea macroeconomică a țării noastre.

Declarația face referire direct la cea mai mare problemă a României, deficitul bugetar, cel mai mare din Uniunea Europeană, dar și la măsurile luate și asumate de guvernul de la București.

Ținta autorităților române este de a recâștiga încrederea partenerilor de la Bruxelles și, în același timp, prin rezultatele reformelor să oprească procedura care ar conduce la blocarea anumitor fonduri europene pentru țara noastră.

Răspunsul lui Ilie Bolojan de la Bruxelles este că România va continua să facă reformele necesare pentru a consolida stabilitatea și sustenabilitatea finanțelor publice.

O a două întâlnire a fost cu Andrius Kubilius, comisarul european pentru apărare, iar aici România are interesul să atragă aproape 17 miliarde de euro dedicați nu doar proiectelor militare, ci și în investiții cu dublă utilizare, cum sunt autostrăzile.

România trebuie să detalieze acest plan și să-l depună la Bruxelles în noiembrie, de unde și nevoia de a se coordona cu reprezentanții Comisiei la cel mai înalt nivel.

O a treia întâlnire, cea cu Roxana Mînzatu, comisarul român pe probleme sociale, a fost aproape de anulare în condițiile în care avionul comisarului a avut o întârziere de câteva ore la plecarea din Otopeni către Bruxelles.

Multe zboruri europene încă înregistrează întârzieri la decolare sau aterizare după episodul atacului cibernetic de săptămâna trecută. Rador


Premierul Ilie Bolojan se va afla luni la Bruxelles pentru a discuta cu mai mulți comisari europeni, printre care cel al economiei și cel pentru apărare, despre creditele angajate de România și despre deficitul bugetar.

Recent, șeful executivului spunea că România are un deficit de circa 30 de miliarde de euro, iar dobânzile pe care țara noastră trebuie să le plătească în acest an se ridică la 11 miliarde de euro.

În acest context dificil, guvernul a trebuit să ia rapid măsuri de reducere a cheltuielilor, mai ales că există riscul suspendării fondurilor europene, dacă până pe 15 octombrie nu se corectează deficitul bugetar, așa cum au solicitat oficialii europeni. România trebuie să aibă o disciplină fiscală, astfel încât banii să nu fie risipiți și să se creeze condiții pentru dezvoltarea și susținerea economiei – spunea Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: Trebuie să ne reglăm aspectele care țin de deficite și de măsurile pe care România le-a luat și le pregătește, în așa fel încât să fim o țară de încredere și să fim în situația de a nu se mai continua procedura de suspendare a fondurilor europene. Acest lucru este un element foarte important și, în baza discuțiilor pe echipa de la Ministerul de Finanțe a purtat-o cu echipa de finanțe a Comisiei Europene, ne pregătim să facem rectificarea de buget săptămâna următoare și trebuie să corectăm lucrurile, în așa fel încât să asigăm plățile, să continuăm investițiile.

Rador/FOTO agerpres.ro

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari
Naţional sâmbătă, 25 aprilie 2026, 07:15

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari

Preşedintele Nicuşor Dan a informat, astăzi dimineaţă, că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari transmise...

Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a semnat demisiile miniştrilor PSD şi propunerile de miniştri interimari
Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 15:18

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile, joi, la Palatul Victoria. Vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Agriculturii, Florin Barbu,...

Miniştrii social-democraţi şi-au depus demisiile; PSD: Premierul nu mai are sprijinul unei majorităţi parlamentare
Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 15:13

Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că a promulgat Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, act normativ ‘extrem de...

Nicuşor Dan: Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, promulgată
Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 12:25

Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025

Deficitul total al României a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor Eurostat – anunţă premierul Ilie...

Deficitul total al României a scăzut la 7,9% în 2025
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 12:22

Miniştrii PSD se retrag din Guvern

Miniştrii Partidului Social Democrat nu vor participa, astăzi, la şedinţa de Guvern. Potrivit unor surse politice, aceştia ar urma să îşi...

Miniştrii PSD se retrag din Guvern
Naţional joi, 23 aprilie 2026, 07:51

Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Gheorghe, martir din secolul al IV-lea, patronul spiritual al Forţelor Terestre Române. Aproape un...

Creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe
Naţional miercuri, 22 aprilie 2026, 12:23

Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban

Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban...

Peste 1.000 de localități sunt în deficit de medici de familie: mortalitatea infantilă în rural este mult mai mare decât cea din mediul urban
Naţional miercuri, 22 aprilie 2026, 12:00

1 din 4 români spune că nu-și permite un stil de viață sănătos, într-o țară aflată pe locul 3 în UE la decese prevenibile

1 din 4 români spune că nu-și permite un stil de viață sănătos, într-o țară aflată pe locul 3 în UE la decese prevenibile Prevenția în...

1 din 4 români spune că nu-și permite un stil de viață sănătos, într-o țară aflată pe locul 3 în UE la decese prevenibile