(AUDIO/FOTO) Tinerii coregrafi, absolvenți ai UNAGE Iași, au impresionat publicul și în D.A.M. 4

Publicat de isoreanu, 11 iunie 2024, 20:58 / actualizat: 12 iunie 2024, 6:13

Festivalul „Dans, Artă, Multidisciplinaritate” care s-a desfășurat la Iași, săptămâna trecută are nevoie de o cronică a spectacolelor.

Ioana Soreanu a urmărit evenimentele:

Radio Iași v-a ținut la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în ediția a patra a Festivalului „Dans, Artă, Multidisciplinaritate”, care s-a desfășurat săptămâna trecută.

Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, prin Programul de Studii Coregrafice și este inițiat și coordonat de conf. univ. dr. Lorette Enache.

Evenimentul a evoluat, de la un an la altul. Ediția din acest an a căpătat și o dimensiune internațională, prin prezența Companiei Preljocaj din Franța și a scriitorului și jurnalistului Armando Rotondi, profesor la Depatamentul de Teatru a Institutului de Arte din Barcelona, Spania. Fiind un festival studențesc dedicat dansului contemporan, D.A.M. își propune să îndrepte lumina reflectoarelor mai ales asupra producțiilor studențești de la UNAGE și de la alte universități de arte din țară. În acest an, trei spectacole valoroase ale absolvenților ieșeni au fost remarcate și apreciate de specialiști și de public. Le vom prezenta în ordinea intrării lor pe scena festivalului.

Corgraful Cristian Preda, prim-solist al Operei Naționale din Iași, a prezentat la Ateneul Național, Sala Unirii, o adaptare după „Peer Gynt”, o poveste scrisă de Henrik Ibsen, pe muzica lui Edvard Grieg. Având o experiență bogată ca dansator în companii importante din lume, Cristian Preda a dovedit multă imaginație, rescriind scenariul sub forma unui jurnal al personajului principal. Coregrafia sa a fost o îmbinare frumoasă între baletul clasic și dansul contemporan.

Am pornit de la această întrebare: ce ar fi fost dacă Peer Gynt ar fi avut un jurnal în călătoria lui. Și de aici, s-au născut alte întrebări: Ce ar fi făcut cu el? Dacă s-ar fi întors acasă și mama lui ar mai fi fost în viață? Mi-am dorit să îi ofer călătoria asta lui Peer Gynt în semn de iubire, pentru că iubirea în povestea aceasta nu este atât de expusă și mai mult pierderile lui, și toate pățaniile lui, și faptul că el trebuie să înfrunte viața, și să călătorească și să se autocunoască. Având ca bază dansul clasic, mi-am dorit să pornesc de acolo și să încerc să îl modelez ușor-ușor, având și o experiență, lucrând cu coregrafi contemporani și de dans modern, mi-am dorit să aduc elemente de dans modern în coregrafie. Am vrut să vin cu ceva nou, ceva original. „Peer Gynt” este o poveste fabuloasă, este un fairy-tale ireal și mi s-a părut foarte ofertantă această poveste pentru că îți acordă o libertate, se poate întâmpla orice și atunci mi-am permis și eu să mă joc cu scenariul acesta.

A doua seară, tânăra coregrafă Sabina Hultoană, și ea balerină la Opera Națională din Iași, a prezentat spectacolul #human.inc, o idee care s-a bazat pe o temă actuală: sindromul burnout. Munca neîncetată, rutina, cărora le cădem victime cei mai mulți dintre noi, nu ne lasă să vedem bucuriile, ne izolează de cei apropiați. Timpul trece cu repeziciune, iar acest nou răspândit stil viață ne depersonalizează și ne desensibilizează. Expresivitatea interpretării dansatorilor aleși de Sabina Hultoană a creat o impresie puternică asupra publicului:

Ideea acestui spectacol a pornit în momentul în care m-am găsit eu în situația în care se găsesc personajele din spectacol, blocată într-o rutină, ajunsă într-un moment în care nu-mi mai plăcea ceea ce fac și simțeam că îmi pierd din umanitate. Și atunci, am simțit nevoia de o revenire la această umanitate și la o conexiune cu alți oameni și cu mine însămi. Din ce am observat eu în jurul meu, cel puțin, e un fenomen general pe care, din păcate, încep să-l observ și în această industrie a artei, în care lucrez, și cred că cel mai grav este că se întâmplă fără să ne dăm seama. Mare parte din ce ați văzut se datorează și interpreților. Am lucrat cu niște oameni minunați, majoritatea sunt colegi de-ai mei de la Operă și chiar și de an, la Facultate. Știam că mă pot baza pe ei.

Andrei Tcaciuc este, de asemenea, absolvent al UNAGE Iași. Spectacolul său, „Povestiri din pământ și hârtie”, are o puternică notă personală. Este povestea bunicii sale, victimă a deportărilor din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Putem vorbi, în acest caz, și despre o inovație: teatru dans documentar. Reportajul realizat de jurnalistul și scriitorul Viorel Ilișoi, care a scris povestea acestei femei, bunica lui Andrei Tcaciuc, l-a inspirat pe tânărul artist. Spectacolul a conținut inclusiv fragmente din filmările lui Viorel Ilișoi. Imaginea „bunicii universale”, cum a numit-o criticul de teatru Călin Ciobotari, conf. univ. dr. și director al Școlii Doctorale de Teatru de la UNAGE, a mișcat ceva în fiecare spectator. Coregraful francez Guillaume Siard, director în cadrul Companiei Preljocaj, care a asistat la reprezentație, s-a declarat impresionat și a spus că a regăsit și imaginea bunicii sale în acel spectacol. Dansul contemporan a descris în mișcări expresive, interpetate cu mult talent și sensibilitate de dansatorii din distribuție, povestea spusă în reportaj.

Andrei Tcaciuc: Spectacolul meu a plecat și de la materialele video pe care le-a realizat, dar și de la materialele scrise pe care le-a făcut în vara în care el a stat la bunica mea. Pe lângă toate aceste lucruri, mai adăugăm și experiența mea de viață cu ea, copilăria mea și toate amintirile pe care le am alături de bunica. Pe scurt, bunica au avut o copilărie foarte grea. În momentul de față, unde locuia ea este acum Ucraina, într-un sat numit Tereblecea. În copilăria ei, a prins al Doilea Război Mondial și toate deportările. Un om nenorocos, care s-a urcat în trenul spre Siberia. A trăit lucruri foarte grele, a reușit să treacă peste și să lupte și să supraviețuiască în cele mai oribile condiții. M-am bazat foarte mult pe sentiment și ce am simțit în momentul în care am cunoscut-o, am pierdut-o…

Reporter: A fost un fel de spectacol de dans contemporan – documentar.

Andrei Tcaciuc: Da.

Reporter: Pentru că ai cuprins în spectacol inclusiv fragmente din filmul lui Viorel Ilișoi.

Andrei Tcaciuc: Da, putem spune că este un spectacol documentar. Putem spune că este, la fel de bine, un spectacol care îi aduce un tribut întregii experiențe a ei.

D.A.M.4 a ajuns la final, dar a lăsat în urmă producții excepționale pe care sperăm să le mai putem vedea la Iași, dacă vor exista spații pentru asta. O dată în plus, se dovedește că școala ieșeană de coregrafie de la Universitatea de Arte este foarte puternică, iar conf. univ. dr. Lorette Enache formează coregrafi care au perspective uriașe de a deveni nume importante în domeniu.

Radio Iași/FOTO: Cristian Plămădeală