Ascultă Radio România Iași Live

Oferta patiserilor scade la 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale;preţuri mai mici cu 10% în acest an

Oferta patiserilor scade la 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale;preţuri mai mici cu 10% în acest an

Publicat de Andreea Drilea, 2 mai 2024, 07:38

Patiserii vor scoate pe piaţă 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar şi faţă de perioada sărbătorilor de iarnă, pe fondul erodării puterii de cumpărare a populaţiei, deşi preţurile la unii producători au fost reduse şi cu 10% în acest an.

‘Apreciem că vom mânca ceva mai puţini cozonaci decât anul trecut şi decât în perioada sărbătorilor de iarnă şi nu din cauza preţurilor, care chiar au dat în jos la cozonac. Noi vrem să ofertăm acum 7,2 milioane de cozonaci, faţă de 7,5 milioane anul trecut, pentru că am observat de la supermarketuri că şi comenzile lor au fost ceva mai mici şi atunci sigur că ne orientăm şi noi cu producţia, ca să nu greşim. După cum spuneam, reducerea ofertei nu este din cauza preţului, pentru că sunt unii producători, chiar şi cei mari, care au redus preţurile şi cu 10%, cred că este din cauza puterii de cumpărare. Însă, eu cred că e un lucru bun, pentru că risipa alimentară trebuie să fie tot mai mică şi atunci omul cumpără mai chivernisit, mai chibzuit. Am observat acest lucru: omul preferă să cumpere un cozonac mai mic, dar bun decât un cozonac mare şi mai puţin bun’, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

Din punct de vedere al sortimentelor de cozonaci, Popescu a precizat că patiserii vin cu o ofertă extrem de bogată, iar umpluturile sunt ‘cu de toate’, respectiv cu portocalele, smântână, ciocolată sau fistic, însă cei mai căutaţi rămân cozonacii clasici cu nucă, cu stafide şi cu rahat.

Acesta a subliniat că şi exportul şi-a menţinut trendul din anii trecuţi, circa 10% din cozonacii produşi în această perioadă ajungând în afara graniţelor ţării, în zonele unde locuiesc români.

‘Cam 10% din producţie pleacă la export şi cred că e un lucru bun. Eu dacă aş fi la guvernare aş da o primă de export. Se dau bani pentru morcovi, pentru tomate, pentru usturoi, pentru vacă, pentru porcul de Mangaliţa, practic pentru orice, dar nu şi la procesare. Aici nu se dă nimic şi noi suntem supăraţi. Procesarea e între supermarketuri, care vor preţuri mici, şi consumatori, practic e prinsă ca într-o menghină’, a subliniat şeful ROMPAN.

Potrivit sursei citate, patiserii lucrează ‘la foc continuu’ pentru a intra pe piaţă în această perioadă şi cu pască, produsul specific Sărbătorilor Pascale.

‘Avem o pască foarte bună, cu brânză sau cu ciocolată, dar cea tradiţională cu brânză şi smântână este cea mai căutată. Acum, în ultimele zile se măreşte cererea foarte mult şi pentru că pasca are o durată de valabilitate mică, lucrăm zi şi noapte, la foc continuu. Oferta noastră de pască este cam de 15-20% din cantitatea de cozonac’, a adăugat reprezentantul Industriei de Morărit şi Panificaţie.

În privinţa cozonacilor care nu se vând şi se apropie de termenul de valabilitate, Aurel Popescu a menţionat că în prezent aceste produse nu se mai distrug ci sunt date unor organizaţii care le împart mai departe în centre sociale.

‘Acum nu se mai distruge nimic, iar cu legea nouă privind risipa alimentară se dau la nişte organizaţii care le strâng şi le împart mai departe. Noi şi înainte cu tot ceea ce rămâneam mergeam la case de copii, la bătrâni, la persoane greu deplasabile şi împărţeam cozonacii. Şi acum am livrat foarte mulţi cozonaci. Pâinii şi cozonacului noi i-am dat un termen de valabilitate ca să ne asigurăm că nu se întâmplă chiar nimic, dar se poate consuma şi peste două săptămâni’, a explicat preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu.

ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde peste 200 de societăţi din toate domeniile din industrie, cota de piaţă fiind de peste 60% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro

Etichete:
Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:27

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri

Ateneul Național din Iași invită tinerele voci ale teatrului românesc să transforme literatura școlară într-o experiență scenică inedită....

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:18

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu

O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că județul Iași județul Iași se numără printre liderii...

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest
Fapt divers vineri, 20 martie 2026, 06:25

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest

Observatorul european Copernicus a avertizat joi că un episod semnificativ de poluare a aerului cu particule fine este aşteptat în următoarele...

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest
10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 12:32

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor

Pe 26 aprilie 2026, comunitatea ieșeană este invitată să celebreze ediția aniversară – 10 ani – a Semimaraton Iași, cel mai mare eveniment...

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 10:41

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului   Articolul 1 – Testimoniu (1) Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără...

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 08:38

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film

Thrillerul ‘One Battle After Another’ a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, obţinând în total şase trofee la gala...

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film
Fapt divers duminică, 8 martie 2026, 08:43

Flori gratuite de 8 Martie?

Bucuria cadourilor de 8 Martie poate fi umbrită de infractorii cibernetici. Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică...

Flori gratuite de 8 Martie?
Fapt divers duminică, 8 martie 2026, 08:37

Crosul caritabil „Alerg pentru mama” – Ediția a V-a, organizat de AMiCUS Iași

Crosul caritabil „Alerg pentru mama” – Ediția a V-a, organizat de AMiCUS Iași Asociația studențească AMiCUS Iași organizează în data de...

Crosul caritabil „Alerg pentru mama” – Ediția a V-a, organizat de AMiCUS Iași