În spiritul Atenei… Nicolae Tomescu, de ziua națională a Greciei

Publicat de Nicolae Tomescu, 25 martie 2015, 11:41 / actualizat: 25 martie 2015, 16:50

Grecia

25 Martie – Ziua Națională

*

Să fi scris despre istoria Greciei sau… despre politică (această dansatoare cu rochia din bancnote false)?

Traseul pare întortocheat… Nu este calea regală sau drumul împărătesc, nu definește drumul direct. Dar drumul este și o cale dreaptă, dacă ne hrănim din expresia folosită în antichitate, care se poate aplica inclusiv ascensiunii sufletului. În acest caz, calea se termină, simbolic, nu în Ierusualimul ceresc, ci… la Atena!

*

Distanțele către orașele importante aflate în drumul meu au apărut ca fiind semnalizate destul de des, prin panouri mari, de o manieră civilizată, fără pietre vopsite pe marginea drumului; am întâlnit mai multe puncte de încasare a taxei (în Grecia, nu sunt taxe de drumuri, există doar taxe de autostradă)… Salonic/Thessaloniki (700 km de București), capitala provinciei Macedonia (Grecia de nord), se poziționează la 120 km de Promachonas, pe un drum în care 80 km înseamnă autostradă (Kassandra) iar 40 km desemnează un drum rapid, cu o singură bandă pe sens; trec pe lângă Sidorokastro, Serres (cu hoteluri folosite de români pentru tranzit) – aici se face dreapta spre Salonic, un port faimos – care, în treacăt, ni s-a părut murdar și aglomerat (ieșirea se face cu mare greutate).

Urmez traseul Salonic – Atena, prin Methoni – Katerini – Nei Pori (autostrada devine drum național, până se traversează Valea Tempi – Larisa – Stylida – Lamia – Kamena Vourla – Malakasa). Nu numai stâncă abruptă, cerul albastru, marea de cobalt…

*

Interesat să compar, chiar să confrunt idei, am pătruns în capitala Greciei…

Dorința arzătoare de a întâlni… Atena, o foarte enigmatică persoană, aceea – afirmase Marie Delcourt – fără îndoială, din întreaga mitologie grecească, a cărei ființă profundă ne rămâne cea mai ascunsă, m-a făcut să înțeleg că ea este, în adevăr, nu numai zeița fecundității, a înțelepciunii, fecioara ocrotitoare a copiilor, războinică (dar inspiratoare a făuritorilor păcii), ci și protectoarea culmilor, acropole, palate, orașe (zeița poliadă), inspiratoarea artelor civile, agricole, domestice, militare, inteligența activă și ingenioasă, zeița echilibrului interior, a măsurii – în toate domeniile.

După ce am descoperit clădirea Teatrului Național și Piața Omonia, folosind metroul am ajuns la Monastiraki, în centrul căreia se găsește piața cu același nume, una dintre cele mai aglomerate și mai atractive zone comerciale din Atena.

Mă aștepta cea mai renumită acropolă, citadela vechiului oraș, partea fortificată a Atenei, situată pe o colină, în centrul actualei metropole; edificată în perioada secolului de aur al lui Pericle (secolul al V-lea î. Hr.), la ridicarea ei au participat arhitecții Ictinios, Callicrates, Mnesicles, precum și sculptori îndrumați de Fidias. Ochiul, simbol al percepției intelectuale, dar și inima, centrul vital al ființei umane, mi-au recomandat străzile abrupte ale versantului nordic de la înălțimea cărora am văzut templul lui Hefaistos, am trecut pe lângă Biblioteca lui Hadrian, Muzeul Kanellopoulos, Muzeul de Istorie al Universității din Atena; priveliștea vastă, care poate fi contemplată din depărtare și de la înălțime, nu a exclus, calea de acces dinspre Dionysiou Areopagitou, adevărată arteră pietonală pentru turiști. Dinspre sud, cu Teatrul lui Dionysos în curs lent de restaurare, accesul pe Acropole se face urcând de-a lungul unei poteci care șerpuiește printre arbori și duce prin spatele celei mai impresionante clădiri de pe pantele sudice, Teatrul lui Herod Atticus.

Iată cum există o strânsă legătură între suflet și piatră. Potrivit legendei lui Prometeu, anumite pietre își vor fi păstrat mirosul de om. Piatra și omul, potrivit interpretărilor lui Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, prezintă o dublă mișcare: ascendentă și descendentă. Omul se naște din Dumnezeu și se întoarce la Dumnezeu. Piatra neșlefuită coboară din cer; odată lucrată, se înalță spre el; templul trebuie clădit din piatră brută, nu din piatră cioplită; căci piatra cioplită este lucrare omenească…

Când ajungi, însă, pe calea dinspre cartierul Plaka și stâncile Acropolelui, te transformi într-un simbol; paradoxal sau nu, preferi lucrarea omenească, șlefuirea micilor plăceri ale vieții.

După tradiția biblică, piatra simbolizează înțelepciunea, în virtutea caracterului său imuabil; ea este, adeseori, asociată apei. Eu însumi tind să le asociez… Mă ajută și faptul că Atena, răsfățată cu plaje care alcătuiesc, pur și simplu, intrarea în oraș, se află la mică distanță de insule la care poți ajunge cu vaporul. Prefer autobuzul și, după ce mă contopesc și cu ideea că voi ajunge pe nisipul Voulei, mă îndepărtez de Atena (70 de km) de-a lungul coastei, către sud. Așteaptă un templu înălțat pe cei 60 de metri ai promontoriului Akra Sounion… Poseidon, zeul mărilor și al pământurilor care se zguduie, simbol al apelor primordiale, de jos, unde viața ia naștere într-un chip tumultos, încarnează forțe elementare și încă neterminate ale unei naturi aflate în căutarea formelor solide și durabile. Apropiindu-mă de Akra Sounion, îmi imaginez o vârstă de aur idilică, un vast continent pierdut în adâncuri, o mare putere imperială distrusă, peste noapte, de un cataclism. Atlantida, afirmase Platon, i-a revenit lui Poseidon; zeul a întâlnit o muritoare, Cleito, pe care a luat-o de soție și i-a fortificat locuința de pe deal cu întărituri inelare concentrice (două de pământ și trei de apă); atlanții, ca descendenți ai lui Poseidon, au inclus inelele în orașul pe care l-au întemeiat pe dealul lui Cleito, de jur-împrejur; chiar pe înălțime au ridicat reședința regală și, în mijlocul acesteia, Templul lui Poseidon. Vai, nicio legătură cu Akra Sounion! Marele filosof a situat Atlantida dincolo de Coloanele lui Hercule; este posibil ca erupția de pe Thera să fi grăbit și căderea Cretei minoice… Perioada de datare a templului de la Sounion este 444 î. Hr., decorul privește promontoriul cu panoramă la Marea Egee… Unul dintre visele mele se destramă… Mai mult, pe drumul de întoarcere, cu toată frumusețea priveliștii, pișcă punctul de vedere etic al lui Paul Diel, cel care a judecat cu severitate tipul de comportament simbolizat de Poseidon: zeul ar trăda orice efort de spiritualizare, ar legaliza o formă de corupere, el care dirijează legalitatea ce ține în frâu perversa satisfacere a dorinței, banalizarea, stricarea.

În cele din urmă, judec, îngăduitor, formele de corupere de pe plajele grecești… Prefer să fiu înghițit de ape, dar Atlantida să rămână în minte ca simbol al unui fel de paradis pierdut sau de cetate ideală… Atena este, cu toate monstruozitățile moderniste și în pofida marasmului (nu trimit doar spre economie, ci și către starea de epuizare morală, spirituală) / spuneam că Atena este / o izbucnire de lumină; apariția ei a marcat o perturbare în viața mea (nu spunea Pindar că o ploaie de zăpadă de aur s-a răspândit peste orașul unde s-a născut?; zăpadă și aur, puritate și bogăție)… Am privit în multe direcții posibile, am filmat și fotografiat… Ceva similar efortului de explorare a unui nou teritoriu…

Includ aici Vassilikos Kipos sau Grădinile Regale (redenumite Grădinile Naționale, după abolirea monarhiei); parcul, de 15,5 hectare, începe de sub clădirea Parlamentului, aflată, la rându-i, în relație cu piața Sintagma și continuă spre sud, către Zappeion; sunt evidente și câteva ruine antice – coloane, capitolii, mozaicuri, acest lucru fiind valabil și dincolo de parc… Am înțeles ce înseamnă transmiterea continuă a unui conținut cultural; memorie și idee, amintire a ceea ce a fost, alături de datoria de a transmite mai departe (inclusiv turiștilor). În fața Parlamentului elen, doi gardieni de serviciu schimbă poziţiile lor la fiecare 20 de minute și rămân complet nemişcați până la următorul ritual. Din oră în oră, Evzones (divizie specializată în ceremonial, alcătuită din voluntari infanteriști, artileriști, ai unităţilor de blindate și Corpului de armată, cu îmbrăcăminte tradiţională – în special fustanella), efectuează ceremonia elaborată de schimbare a gărzii, un marș în care mișcările firești alternează cu altele, stilizate. Între Sintagma și Omonia, Universitatea Națională Kapodistrian face parte din așa-numita Trilogie Neo-clasică – Academia, Universitatea și Biblioteca.

Desigur, Atena nu poate trăi doar din tradiții… Metropola ar trebui să simbolizeze, la fel ca zeitatea, o combativitate spirituală, veșnic în stare de veghe, întrucât nicio perfecțiune nu este dobândită pentru veșnicie.

Îmi voi schimba opinia dacă revin pe Acropole? Unii au transformat macaraua uriașă în sistem de referință al imperfecțiunii; dar ea îndeplinește un rol vital în acțiunea de reconstrucție și păstrare a monumentului ale cărui blocuri de marmură s-au crăpat, din loc în loc, ceea ce presupune reîmbinarea. Propyleea, poarta tripartită de intrare, a servit drept reședință regilor și militarilor, dar și ca fortificație; pus la pământ în 1686, Templul Athenei Nike (Atena Victorioasă) a fost reconstruit ultima dată în 1935; Parthenonul, templu și… moschee, și-a pierdut acoperișul de marmură în explozia din 1687; Statuia Athenei Promachos (Atena Luptătoare) a fost sculptată de Fidias și ne-ar fi amintit de victoria împotriva perșilor; Locul vechiului Templu al Athenei ne-ar pregăti pentru Erechteion, templul ionic având faimoasele coloane cu cariatide…

*

Multe dintre acestea le-am filmat și le-am scris în strălucirea Soarelui. În loc să mă vlăguiască, mi-a dat viață, a măsurat spațiul și posibilitățile, a făcut lucrurile manifeste. Mi-am descoperit adevărata dimensiune (și dimensiunea altui om), toate iluziile, dar și realitatea, mi-am ascuțit conștiința limitelor, într-o lumină a cunoașterii și într-un focar de energie.

Ce s-a întmplat la asfințit? Potrivit unor credințe, o simplă privire aruncată apusului de Soare poate să aducă moartea. Dacă lumina Soarelui moare în fiecare seară, omul își asemuiește soarta cu simbolul, își recapătă speranța și încrederea în perenitatea vieții, a puterii acesteia…