Ascultă Radio România Iași Live

Angajații Antibiotice au donat sânge pentru cazurile grave din spitale

Publicat de Andreea Drilea, 5 octombrie 2023, 16:25

Peste 80 de angajați Antibiotice au donat sânge în cadrul celei de-a 24-a ediții a campaniei „Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”, organizată pe 5 octombrie 2023, de Fundația Antibiotice – Știință și Suflet, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași (CRTS Iași).

Cei aproape 34 de litri de sânge donați în mod voluntar de către angajații Antibiotice vor contribui la completarea deficitului de sânge pe care îl înregistrează permanent spitalele ieșene, salvând până la 200 de vieți.

„Este a doua campanie de donare de sânge din acest an și cea de-a 24-a ediție a proiectului. Longevitatea campaniei arată dorința noastră de a face o faptă bună și un gest uman pentru semeni. Îndemnăm astfel comunitatea să multiplice gestul angajaților Antibiotice și să dăruiască viață semenilor aflați în suferință”, a declarat Ioana Tode, președinte Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet”. Gestul angajaților Antibiotice sprijină pacienții cu afecțiuni grave din spitale.

„Colecta mobilă de la compania Antibiotice este foarte importantă pentru Centrul de Transfuzii pentru că aici găsim donatori fidelizați care donează de peste 10 ani. Din sângele donat de aceștia putem face mai multe preparate, adică acele concentrate trombocitare care sunt atât de necesare în special pentru afecțiunile grave, cum ar fi leucemiile sau alte tipuri de cancere. Din păcate, aceste concentrate trombocitare sunt cerute foarte mult de către Spitalul „Sf. Maria”, unde se înregistrează o creștere a cazurilor de leucemie, și de Institutul Regional de Oncologie”, a apreciat dr. Andreea Vatamanu, purtătorul de cuvânt al CRTS Iași.

Față de edițiile precedente, doamnele au fost mai curajoase, fiind prezente în număr mai mare la donare. „Sunt pentru prima oară aici și am venit să donez pentru că am auzit că cererea de sânge este foarte mare în special pentru copii. Sunt mamă și am vrut să vin în sprijinul micilor pacienți din spitale. Mă simt foarte bine mai ales că este o energie foarte frumoasă aici, în sala de recoltare, înconjurată de atâtea doamne, multe dintre ele fiind si ele mame. Sper ca gestul meu să ajute”, a spus Oana Mănăilă, secția Comprimate.

Și angajații noi au răspuns pozitiv acestui proiect. „Sunt angajat de patru zile și mă bucur de prima mea campanie de donare. Înainte să mă angajez, m-am interesat care sunt proiectele de responsabilitate socială ale companiei și unde mi-aș dori să mă implic. Condițiile pentru donatori la Antibiotice sunt excelente și mă bucur că am avut această oportunitate, pentru că eu donez sânge din anul 2015, de două ori pe an”, a precizat Dragoș Ștefan Neagu, Departament IT (27 ani).

Acțiunea de recoltare a avut loc pe platforma Antibiotice, în cadrul Centrului de Studii Clinice a+, fiind realizată de către specialiștii unității mobile a CRTS Iași, cu sprijinul personalului medical al companiei Antibiotice. Anual, cele două colecte de sânge organizate în Antibiotice ajută la salvarea vieților pacienților din spitalele ieșene și, în cazuri excepționale de lipsă acută de sânge, a pacienților internați în unitățile medicale din orașele Moldovei.

Etichete:
Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:27

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri

Ateneul Național din Iași invită tinerele voci ale teatrului românesc să transforme literatura școlară într-o experiență scenică inedită....

Ateneul Național din Iași lansează un concurs de proiecte regizorale pentru tineri
Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Fapt divers luni, 23 martie 2026, 11:18

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu

O analiză realizată de clubulcopiilor.ro, pe baza datelor Eurostat și INS, arată că județul Iași județul Iași se numără printre liderii...

Femeile din Iași, cele cele mai educate din Moldova-studiu
Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest
Fapt divers vineri, 20 martie 2026, 06:25

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest

Observatorul european Copernicus a avertizat joi că un episod semnificativ de poluare a aerului cu particule fine este aşteptat în următoarele...

Un episod de poluare a aerului, aşteptat asupra unor părţi ale Europei de Vest
10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 12:32

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor

Pe 26 aprilie 2026, comunitatea ieșeană este invitată să celebreze ediția aniversară – 10 ani – a Semimaraton Iași, cel mai mare eveniment...

10 ani de Semimaraton Iași: 750.000.000 de bătăi de inimă pentru educația copiilor
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 10:41

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026

Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului   Articolul 1 – Testimoniu (1) Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără...

Concursul Național de Poezie Religioasă Tânără “Light of Life” Ediția a IV-a, Suceava © 20-21 mai 2026
Fapt divers luni, 16 martie 2026, 08:38

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film

Thrillerul ‘One Battle After Another’ a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, obţinând în total şase trofee la gala...

Premiile Oscar 2026: ‘One Battle After Another’, desemnat cel mai bun film
Fapt divers duminică, 8 martie 2026, 08:43

Flori gratuite de 8 Martie?

Bucuria cadourilor de 8 Martie poate fi umbrită de infractorii cibernetici. Poliția Română și Directoratul Național de Securitate Cibernetică...

Flori gratuite de 8 Martie?
Fapt divers duminică, 8 martie 2026, 08:37

Crosul caritabil „Alerg pentru mama” – Ediția a V-a, organizat de AMiCUS Iași

Crosul caritabil „Alerg pentru mama” – Ediția a V-a, organizat de AMiCUS Iași Asociația studențească AMiCUS Iași organizează în data de...

Crosul caritabil „Alerg pentru mama” – Ediția a V-a, organizat de AMiCUS Iași