Ascultă Radio România Iași Live

Sfântul preacuviosul Părinte Nicodim cel sfințit

Sfântul preacuviosul Părinte Nicodim cel sfințit

Publicat de Nicolae Tomescu, 25 decembrie 2020, 19:41

Macedo-român născut la Prilep (în sudul Serbiei, anul 1320), înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab, după ce a învațat carte în patria sa, Cuviosul Nicodim a fost la nevoința vieții monahale în Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, unde primea îngerescul chip, ajungând, mai târziu, egumen al acestei lavre și chiar proto-epistat în conducerea Sfântului Munte; s-a nevoit, mai întâi, în obște, apoi singur într-o peșteră în preajma Mănăstirii Hilandar; umbrit de darul lui Hristos, în puțină vreme s-a eliberat de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiască a sfintei rugăciuni, s-a învrednicit de darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni, ajungând vestit în tot Muntele; ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat, în obștea sa, până la o sută de călugări atoniți, greci, sârbi, macedoneni, români, bulgari, deprinzându-i pe toți cu frica de Dumnezeu și hrănindu-i cu învățăturile Sfintei Scripturi; dascăl iscusit al rugăciunii lui Isus, teolog și părinte duhovnicesc pentru mulți, cinstea de care se bucura i-a adus, la rugămintea cneazului Lazăr, rolul de a mijloci, la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi, Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia ecumenică; văzând patriarhul și împăratul smerenia și înțelepciunea cuviosului, cuceriți de sfințenia vieții sale, au ridicat anatema dată asupra Bisericii Sârbe.

Apoi, Sfântul Nicodim a plecat din Muntele Athos, cu mai mulți ucenici, în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeia două mici așezări monahale (Vratna și Mănăstirița).

În anul 1364, trecea în Țara Românească, așezându-se pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384), a sihaștrilor din partea locului, zidea chilii și biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care a sfințit-o în anul 1369; Mănăstirea Vodița a fost înzestrată cu danii și întărită prin hrisov domnesc ca după moartea lui chir Nicodim să nu fie volnic a pune în locul acela stareț nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva; ci cum va zice chir Nicodim și cum va așeza, așa să țină călugării care sunt acolo și ei singuri să-și pună stareț.

Pe valea pârâului Tismana, unde se nevoiau, încă de la începutul secolului al XIV-lea, mai mulți sihaștri în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim a înălțat, la locul numit Cascade, Mănăstirea voievodală Tismana, cu același hram (și cu ajutorul domnitorilor Țării Românești, Radu I și Dan I, între anii 1377-1378); marele stareț formase o obște renumită, alcătuită din zeci de călugări, ajutând la menținerea vieții isihaste pe valea Tismanei și punând rânduiala călugărească de chinovie, după tradiția Muntelui Athos; cu ajutorul câtorva călugări minuați, a întemeiat vestita școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, renumită în toată peninsula Balcanică. La bătrânețe, Sfântul Nicodim a încredințat grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el s-a retras la mai aspră nevoință în peștera de deasupra mănăstirii, (păstrată până în zilele noastre).

La sfârșitul secolului al XIV-lea, Sfântul Nicodim, împreună cu câțiva ucenici, întemeia, pe Valea JiuluiMănăstirea Vișina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. În anul 1400, a întemeiat Mănăstirea Prislop, numită și Silvașul de Sus, în ținutul Hunedoarei, cu același hram, fiind ajutat de domnitorul Mircea cel Bătrân (în această mănăstire s-a nevoit Cuviosul câțiva ani, unde a și scris un Evangheliar slavon /1404-1405/, care se păstrează până astăzi).

S-a mutat din viață vremelnică la viața cerească și nepieritoare din 26 decembrie 1406; sfintele sale moaște au fost îngropate în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit, așa cum se vede și astăzi, acolo unde se face în tot anul prăznuirea lui (moaștele au fost scoase și puse în raclă, fiind așezate, cu cinste, în biserica zidită de Sfântul Nicodim de la Tismana)…

FOTO: ©Nicolae Tomescu_Tismana 2012

Bibliografie: https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-nicodim-de-la-tismana + Pagini din VIEȚILE SFINȚILOR, carte tipărită cu binecuvântarea fostului Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Pimen, de Asociația social-umanitară Sfântul Ioan de la Neamț, 2019, pp. 264-265.

Etichete:
Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 18:37

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate,...

Fondurile bugetare alocate programului Programului Naţional de Investiţii ‘Anghel Saligny’ pentru anul în curs au fost epuizate
Alertă de dronă în judeţul Tulcea
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 17:09

Alertă de dronă în judeţul Tulcea

UPDATE ora 17:00 – Astăzi, în jurul orei 15.00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat un grup de...

Alertă de dronă în judeţul Tulcea
METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:40

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 10-09-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 10...

METEO: Ploi și vijelii, până duminică seară, în cea mai mare parte a ţării
Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:30

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii. Cel principal BET, care arată evoluţia celor mai...

Bursa de Valori Bucureşti continuă să fie la această oră în scădere pe toţi indicii
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 16:14

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine

Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în anul...

APIA: 24 septembrie este termenul limită pentru depunerea cererilor de ajutor pentru crescătorii de bovine şi suine
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 15:31

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

Atenţionare de călătorie MAE/ Italia – Grevă la nivel naţional în sectorul traficului aerian
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 14:34

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate

Toate locurile scoase la concurs pentru admiterea din septembrie au fost ocupate la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”...

(AUDIO) Iași: Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” încheie admiterea de toamnă cu toate locurile ocupate
Prim plan joi, 10 septembrie 2026, 11:29

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Ciprian Trifan, a fost prezent, joi dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde a fost audiat în dosarul...

Preşedintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan, audiat ca martor la DNA Iaşi în dosarul Bogos