„Pregătiri de cină” sau despre un ritual sângeros

Publicat de Nicolae Tomescu, 11 aprilie 2020, 07:35

În 2015, Papa Francisc atrăgea atenţia asupra faptului că a mânca carne de miel reprezintă un „păcat capital”: „Printre cele mai vechi comunităţi creştine, mielul a fost reprezentat pe umerii păstorului şi simboliza sufletul salvat de Cristos. Uciderea lui de Paşti nu are nicio bază în tradiţia creştină, ci, mai degrabă, îşi are rădăcinile în Vechiul Testament. Este un ritual sângeros, în contradicţie cu conceptul Învierii, care aduce, cu sine, reînnoirea de credinţă şi speranţă(…)un ritual ce nu este necesar într-o societate ca a noastră, deja cufundată în violenţă şi moarte, care serveşte doar pentru a satisface interesele industriei alimentare”.

Nu îmi propun să transform într-o religie, plină de agresivitate, adversităţile mele alimentare. Și atunci, îi „îndemn” pe cei care sunt de acord cu masacrarea inocenților… „Pregătiți-vă cuțitele de înjunghiere. De ce să apelați la ciobani sau să cumparați miel deja sacrificat? Înşfăcați mieluţul alb şi cârlionţat, apropiați-i jungherul de gât. Nu vă lăsați prinși (sentimental) de glasul subţire, de copil, apoi de plânsul asemănător bebeluşului îngrozit. Bucurați-vă de sfâşierea văzduhului, auzului şi inimii… După ce ați trăit, cu pasiune şi intensitate sublimă, depuneți mărturie asupra celei mai mari suferinţe pe care o poate îndura un om: să nu mai fie om”…

„Pregătiri de cină”… Este titlul unei poezii scrise de Vasile Voiculescu… Putea fi altfel? Acea parte din timp în care istoria îşi imprimă voinţa asupra noastră lovise năpraznic în Vasile Voiculescu – condamnat (1958-1962), din eroare judiciară, alături de membri sau colaboratori ai „Rugului Aprins”…

„Venise primăvara şi sterpele gorgoane

Cu tort de flori alese îşi peticeau chilimul…

Şi doldora de mărfuri, de bani şi caravane

Se pregătea de Paşte întreg Ierusalimul.

Pe uliţe un zbieret de miei fără-ncetare

Şi aburi calzi de azimi veneau din curţi vecine;

Copii fugiţi din joacă cereau scâncind, mâncare

Şi s-agăţau de poala grăbitei gospodine.”

Ca un delir al muzelor care frământă metafizica, poate că Vasile Voiculescu se gândise că sunt creştini care aşteaptă, la rându-le, cu emoţie şi evlavie, ziua Învierii Domnului; Paştele, proclamat drept prilej de reuniune cu familia şi clipă de sărbătoare, a devenit însă și pretextul – unora – pentru delectarea papilelor gustative (preparatele pe bază de carne de miel fiind primordiale). Creştinismul nu desemnează exemplul singular care-şi asezonează marile sărbători cu masacre în rândurile necuvântătoarelor; dar alăturarea pare cu totul stranie. Potrivit concepției ortodoxe, „sacrificarea mielului pascal a prefigurat jertfa Mântuitorului de pe Golgota”, care aducea eliberarea omenirii din robia păcatului. Sacrificiul mielului pascal a trecut și la creștini care, în fiecare an de Sfintele Paști, jertfesc un miel a cărui semnificație religioasă așa-numiții credincioși nu o știu, dar se mulțumesc să afirme că de marele praznic trebuie să se taie un animal.

Desigur, părăsind sezonul, nici porcul nu are de-a face cu nașterea lui Cristos. În așa-zisa mea pioșenie, vor spune destui, „ar trebui inventate sărbători religioase pentru fiecare animal comestibil. Astfel, de Sfânta Marie ar putea să vină rândul vacilor, de Sfântul Ion să masacrăm curcanii, de Sfântul Vasile să nu lipsească gâsca. Barbaria s-ar îndrepta împotriva tuturor ființelor cu ochi, carne, sânge, suflet, iar noi, oamenii, am ajunge să pictăm abatoarele precum Capela Sixtină”…

„Isus, din foişorul cu şiţa înverzită

Privea deşarta caznă şi robotul zadarnic…

O silă uriaşă şi-o milă nesfârşită,

Ca umbra şi lumina, luptau în el amarnic.

Chesat şi aprig Iuda se tânguia la poartă

Oprind din drum casapii cu mieii de vânzare;

Ioan pleca la apă cu vasele de toartă,

Iar Petre-şi da cuţitul pe gresii şi amnare.

Cu multă greutate găsiră precupeţul

Ce s-a-nvoit să intre cu mielul în ogradă

Şi dup-o grea tocmeală, peşin plătindu-i preţul,

L-au înfăşcat şi veseli I l-au adus să-l vadă.

Era un miel molatic cu laţele plăviţe,

Mirositor a lapte – şi-l toropise somnul,

Cu fruntea cucuiată de două mici corniţe,

Şi presimţind scăparea, a behăit spre Domnul.”

„Atunci duios şi paşnic, ca un păstor din munte

Isus îl luă în braţe cu-adâncă sfâşiere,

Îl sărută cu sete pe bot, pe ochi şi frunte,

Apoi întoarse capul şi-l dete spre junghiere.

Cu mâneci suflecate voioşi îl apucară,

Îi scoaseră cordeaua, smulgându-i clopoţelul.

Doar Iuda-nţepenise, holbat, năuc pe scară,

Privind sărutul tainic ce osândise mielul.”