Rafael: „Culorile? Sunt deja pe pânză, eu doar şterg mizeria care le acoperă”

Publicat de Nicolae Tomescu, 5 aprilie 2020, 19:22 / actualizat: 6 aprilie 2020, 18:52

Potrivit unor studii[1], rata mortalității crește în preajma zilelor de naștere; poate fi considerată o „statistică anormală”[2], dar biografia câtorva oameni care au cunoscut apogeul celebrității (muzicieni, politicieni, scriitori, actori) trimit către ziua (desigur, anii sunt diferiți) venirii lor pe lume…

Rafael, unul dintre cei mai talentaţi pictori şi arhitecţi ai tuturor timpurilor, contemporan cu Leonardo /Io continuerò… Despre Leonardo da Vinci (însemnări: Nicolae Tomescu)/ şi Michelangelo /Michelangelo: „Genialitatea este răbdare nesfârşită”/, s-a născut[3] în Urbino, pe 6 aprilie 1483; cunoaște veșnicia întru Cristos[4] din 6 aprilie 1520[5]…

Pietro Perugino[6] i-a imprimat cea mai accentuată influenţă asupra lucrărilor începutului. Când părăsea adolescența, Rafael  (Raffaello) Santi (Sanzio) și-a cucerit independența artistică[7]. A considerat că Florenţa reprezintă orașul unde tehnica sa poate fi perfecționată[8]; s-a mutat acolo în jurul anului 1504. Roma părea mai ademenitoare, Rafael nu a ocolit-o, a ajuns în anul 1508 şi a fost angajat[9] de Iulian al II-lea; de atunci şi-a dedicat cariera papalității[10]; era numit (în 1514) arhitect al Bazilicii „Sfântul Petru”[11], dar a proiectat şi alte clădiri[12]…

Înaintea vârstei de 30 de ani, Rafael era mai faimos[13] şi mai bogat decât oricare artist dinaintea sa…

[1] Efectuate în S.U.A., Anglia, Elveția, Japonia…

[2] Cei invocați susțin că „trendul” nu este unul accidental, putându-se vorbi despre un „efect al zilei de naștere”…

[3] Se crede că talentul artistic a fost moștenit de la Giovanni, tatăl său, pictor la curtea din Urbino, locul plin de distincţie şi de eleganţă; Giorgio Vasari scria că, în timpul copilăriei, Rafael fusese  de mare ajutor în privința unor lucrări pe care Giovanni le executase în Urbino. În anul 1491 i-a murit mama, trei ani mai târziu a murit şi tatăl său, Rafael (dat în grija unchiului Bartolomeu/preot/) cunoscând ce înseamnă să fii orfan la numai 11 ani….

[4] Deși ducea o viaţă desfrânată, moartea sa timpurie găsindu-și anumite explicații medicale…

[5] Datelor nu le este recunoscut caracterul exact, dar a devenit acceptabil faptul că Rafael s-a născut și a părăsit această lume în aceeași zi /în „Vinerea Mare”, la 37 de ani, coborât la cele sfinte în „Panteonul Roman” (conform propriei dorințe), într-un sarcofag de marmură; epitaful lui Pietro Bembo produce tulburare: „Aici zace Rafel, de care natura se temea atunci când era în viață iar când el a murit, a vrut să moară și ea!”…

[6] Pictor important al perioadei, care lucra mai ales în Perugia şi Florenţa; Rafael a fost ucenicul acestuia, începând cu vârsta de opt ani (afirmația aparține lui Giorgio Vasari, nu există dovezi în acest sens)…

[7] Prima lucrare documentată a fost pictura dedicată „Sfântului Nicolae din Tolentino”, realizată între anii 1500-1501/pentru altarul bisericii „San Agostino” din Citta di Castello/; cutremurul din 1789 a produs degradarea operei, rămânând doar nişte fragmente… Rafael aduna şi alte creații pentru bisericile din Citta di Castello și Perugia, deopotrivă lucrări mai mici (pentru colecţionari particulari)…

[8] În „perioadă florentină”, Rafael a realizat lucrări cu teme religioase (pentru oameni bogați din Perugia); cunoaștem o singură lucrare mai mare, „Madona cu baldachin”, pentru altarul bisericii „Santo Spirito”; a primit şi comenzi de portrete (cum ar fi cel al bogatului ţesător Agnolo Doni şi al soţiei acestuia, Maddalena Strozzi)…

[9] Pentru decorarea noilor sale apartamente – numite „Stanze” (camere)…

[10] În principal, Papei Iulian şi succesorului său/Papa Leon al X-lea/…

[11] După moartea lui Rafael, planurile legate de bazilică s-au schimbat…

[12] În 1515, Papa Leon al X-lea l-a numit pe Rafael „responsabil cu păstrarea şi înregistrarea plăcilor de marmură pe care existau inscripţii în limba latină”; doi ani mai târziu, a fost numit „supraintendent al antichităţilor”…

[13] Datorită nemuritoarelor sale opere: „Şcoala din Atena”, „Logodna Fecioarei”, „Triumful Galateei”, „Eliberarea Sfântului Petru”, „Madona Sixtină”, „Papa Leon al X-lea cu doi cardinali”…