In Memoriam Paul Grigoriu

Publicat de Nicolae Tomescu, 2 aprilie 2020, 18:27 / actualizat: 1 aprilie 2022, 17:41

Radiogenie[1], voce emblematică[2] în „peisajul media” din România, talent – prin care a contribuit la creșterea prestigiului postului public de radio[3], patru decenii dedicate sieși, pasiunii, profesiunii (probabil, nu în ordinea enunțată)…

Paul Grigoriu s-a născut[4] pe 6 martie 1945, în Bacău…

A  urmat studiile primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal; în 1963, a absolvit Liceul „George Bacovia”. S-a înscris la „Institutul Politehnic” din Braşov, dar, după un an, renunţa la studiile tehnice, fiind admis, în toamna anului 1964, la Universitatea din Bucureşti-Facultatea de „Limbi Romanice, Clasice şi Orientale”; în anul 1967, a debutat în revista „Amfiteatru”[5]; doi ani mai târziu, absolvise studiile superioare/cu specializarea franceză – spaniolă/.

Tot atunci era admis[6], prin concurs, la Radiodifuziunea Română, redacţia emisiunilor pentru străinătate („REPS”)/secţia franceză. În perioada anilor ’70-’80, a lucrat în redacţia emisiunilor pentru străinătate, legându-şi numele şi de funcţionarea „Radio Vacanţa”[7]. Realizator postdecembrist al emisiunii „Matinal”[8]/„Actualităţi”, redactor–şef al Programului III („Tineret”), devenea, în 1992, director general–adjunct al Societății Române de Radiodifuziune și director general–interimar[9] al S.R.R., apoi director general-adjunct până în anul 2002[10]. Pe 31 octombrie 2008 s-a produs ieșirea lui la pensie; pe 4 noiembrie, anul invocat, orchestra ultima ediţie a emisiunii „Sfertul Academic”…

Paul Grigoriu nu și-a glorificat propria existenţă şi nu a încercat să o maculeze pe a altora, nu a pus semnul egal între realizări autentice și plăsmuiri fantasmagorice, între concepte, atitudini, comportamente etc., nu a simplificat, inadmisibil, orice analiză, dislocând meritele, faptele, explicaţiile din context, nu a recurs la simple afirmaţii, la asocieri forţate din care să dispară obiectivitatea… Pe 3 aprilie 2015 a plecat din lumea cunoscută, după ce a făcut pasul înapoi din viața publică românească (uneori, păstrând distanța îți poți arăta iubirea)…

[1] Ceea ce lipsește, în continuare, unor salariați ai radioului public… Nu este vorba despre folosirea termenului radiogenetic („ramura geneticii care studiază efectele radiațiilor ionizante asupra factorilor eredității”), ci despre ceva deslușit într-un dicționar italian: („radiogènico1 adj. [preluat de la fotogenic … – Ceea ce este potrivit pentru radiodifuziune: să ai voce… ”; aș extinde la constrângerea de a vorbi corect, clar/coerent, cu rezonanță plăcută, ca ambiție personală și ca deontologie/de inclus în normele și obligațiile specifice activității noastre profesionale/…

[2] „Un fost coleg, Adrian Fulea, m-a întrebat: «Dom’le, cum faci de ai vocea asta? Că fumezi tot timpul, presupun că bei şi rece». Şi eu i-am zis că îi împărtăşesc secretul meu dacă se jură pe ce are mai scump că nu spune mai departe. «Dom’le, rod coajă de lămâie.» A rămas puţin mirat, dar după vreo două zile i-am văzut pe colegii mei mâncând coajă de lămâie. Nu avea nici un efect, dar m-au crezut.”

[3] De neuitat au fost emisiunile difuzate de „Radio Vacanţa”, radioprogramul „Matinal”, „Sfertul Academic” (secvență programată la ora prânzului)…

[4] Fiul Aureliei şi al lui Ioan Grigoriu…

[5] Cu poezie… De abia în anul 1992 publica volumul memorialistic „Anatomia unei străzi”, despre Bacăul natal (al jumătății de secol XX); în 1998, urma „Vară franceză (Un romantic la Paris)”/corespondenţele pentru Radio Bucureşti – trimise de Paul Grigoriu cu ocazia participării la Campionatul Mondial de fotbal (mai târziu, va primi premiul anual pentru promovarea olimpismului din partea „Academiei Olimpice Române”)/; volumele „Moştenirea tinichigiului” și „Radio.Grafii 1969-1989” includ povestiri cu încărcătură epică; în 2001, împreună cu Octavian Vintilă, apărea cartea de reportaje „Canguri la toate” (despre Jocurile Olimpice din Sidney); 2008 însemna un nou act livresc de conștiință – după prezența la Jocurile Olimpice din Beijing, alături de același Octavian Vintilă, era publicat volumul „Dincolo de Marele Zid. Faţa văzută şi nevăzută a Olimpiadei”; în 2013, a terminat volumul „G de la Gugiumeni. Falsă monografie”…

[6] „Am început să colaborez cu «Radio România Actualităţi»(…) pentru că eram complexat de ideea de a deveni profesor, de a-i învăţa pe alţii. Mi-am dat seama de asta abia în anul cinci de facultate când, făcând practică la un liceu din Bucureşti, am dat numai note de 2 tuturor celor care aveau doar 9 şi 10. Profesoara de la clasă m-a chemat apoi şi mi-a spus: «Eu mă străduiesc aici cu nişte oameni din cartier să-i scot la lumină, iar tu vii şi-i nenoroceşti»”… „Vreun an nici nu am înţeles despre ce este vorba. Când am înţeles cu adevărat despre ce este vorba, am înnebunit. Şi am făcut-o cu pasiune. Am făcut această meserie de-am înnebunit”…

[7] „Am prins morbul abia la «Radio Vacanţa», când am ieşit din stilul «conservă» care se practica de obicei. Atunci am înţeles ce înseamnă, atunci m-am îndrăgostit. Acolo era altă socoteală. Structura era mai lejeră. Făceam interviuri în direct. Acolo era radio.”

[8] Din februarie 1990… „În 1990, când făceam «Matinalul», veneam seara la 7 şi cam până la 4 vorbeam cu corespondenţii, care, de cele mai multe ori, mă înjurau. La 4:00 mă bărbieream, mă schimbam şi la 5:00 eram în emisie. Ziua abia atunci începea. La început era infernal. Adormeam în metrou, ajungeam până la capăt, ziceau ăia că sunt alcoolic.”

[9] Octombrie 1994-septembrie 1995…

[10] A demisionat din funcţie, continuând ca realizator de programe („Noapte albastră”, „Sfertul Academic”)… Tot în 2002, a fost distins cu titlul de „profesionist de excepție”, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului i-a acordat „Premiul pentru întreaga activitate”… La 24 octombrie 2003, a primit, din partea președintelui Ion Iliescu, Ordinul „Meritul Cultural” Clasa I, cu ocazia aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea Societăţii Române de Radiodifuziune, „pentru contribuţia importantă la promovarea valorilor culturale şi dezvoltarea Serviciului Public de Radiodifuziune” („Am primit de curând o decoraţie de la Preşedintele României, «Meritul Cultural în grad de cavaler», despre care am aflat că îmi asigură locul de veci şi ceremonie funerară cu fanfară miliară. E bine că mi-au amintit ei că va veni şi momentul ăsta. M-am asigurat !”)…