(AUDIO/FOTO) Iaşi: Teatrul din Stejar – teatru independent, curat, simplu şi frumos – INTERVIU

Publicat de isoreanu, 25 ianuarie 2020, 09:39

Teatrul independent ar trebui să facă parte din peisajul cultural ieșean dacă ne dorim ca orașul nostru să merite acest statut. Numai că actul cultural independent trebuie susținut, de autorități și de media publice, până în momentul în care va putea avea o voce proprie și puternică la Iași. De aceea, Ioana Soreanu propune o nouă discuție pe această temă, mai ales, că un nou teatru, Teatrul din Stejar, s-a deschis, de puțin timp. Un spațiu, intim, primitor, așteaptă publicul cu proiecte interesante, inedite.

Diseară, de la ora 20,00, la Teatrul din Stejar, va avea loc spectacolul „Mustața lui Hitler”, producție proprie, în regia lui Vlad Volf. Citând din prezentarea de pe pagina de Facebook a teatrului, „Mustața lui Hitler” este un spectacol „al oglindirilor celor mai fragile relații dintre noi”.

O obișnuință frumoasă a locului este că, după reprezentație, actorii și regizorul vă stau la dispoziție pentru discuții despre ceea ce ați văzut.

Realizator: Zarurile au fost aruncate la Teatrul din Stejar încă de la sfârşitul anului trecut, am văzut primele spectacole şi chiar prima producţie proprie a Teatrului din Stejar, vorbim despre „Mustaţa lui Hitler”, un spectacol în regia lui Vlad Volf, dar am putut să revedem încă două spectacole semnate de Ovidiu Ivan, „Zaruri şi cărţi” şi „Undeva aproape”. Ce este Teatrul din Stejar? Este un teatru independent. Ca să vorbim despre actul teatral independent şi despre Teatrul din Stejar, în mod special, sunt alături de mine Doru Ivan, actorul Doru Ivan şi Ovidiu Ivan, regizorul şi actorul Ovidiu Ivan. Doru ce vrea să fie Teatrul din Stejar?

Doru Ivan: Teatrul din Stejar este cea mai recentă nebunie pe care am reuşit noi să o facem, după toţi anii în care ne-am făcut de cap cu Trupa Idiot, am reuşit şi această nou năzbâtie. Teatrul din Stejar se vrea un teatru tânăr, se vrea un teatru care vorbeşte din suflet pentru suflete. De asta şi sala noastră nu are o scenă extrem de încăpătoare unde să intre mai multe decoruri, are o scenă unde, în schimb, să intre suflete şi o sală în care să intre o sută de suflete.

Realizator: Da, este o sală de o sută de locuri. Totuşi, nu pot să nu remarc, este o sală bine utilată pentru spectacole de teatru şi nu numai.

Doru Ivan: Chiar dacă e un  teatru mai intim, am ales, totuşi, să-l echipăm la standardele actuale şi nu să ne găsim ca o scuză că e teatru indemendent, nu avem bani, în continuare, noi investim.

Realizator: Revin la întrebarea mea. Ce vrea să fie Teatrul din Stejar? O alternativă la instituţiile de cultură din Iaşi, mă gândesc la Teatrul Naţional sau la Ateneu sau la Luceafărul, o alternativă, o concurenţă, ce vrea să fie? Este un  teatru de proiecte?

Doru Ivan: Într-adevăr, este un teatru de proiecte, aşa l-am gândit de la început şi cred că aşa îi stă cel mai bine unui teatru în zilele noastre, independent sau de stat. Dacă vrei să vezi un teatru curat, un teatru simplu şi frumos, recomandăm alternativă asta, dar asta nu înseamnă, neapărat, ca public alegi să mergi numai în  Tătăraşi, la Teatrul din Stejar, nu, ca spectator, în funcţie de cum ai, astăzi, chef… de exemplu, astăzi, dacă ai chef să mergi la Trupa de Teatru şi Improvizaţie Idiot şi e vineri, astăzi, vii la Trupa de Teatru şi Improvizaţie Idiot. Noi mai organizăm şi concerte care sunt de un alt tipar, de exemplu, pe 22 februarie, va veni, din nou, la Iaşi, proiectul „Corbul”, cu ei am şi deschis stagiunea cu spectacolul concert, cu starea, de fapt, că asta e Blana con Dios, e o stare, şi vor veni cu o stare dedicată lui Brâncuşi.

Realizator: Ovidiu Ivan ai cochetat foarte mult cu zona asta independentă. Tu eşti şi absolvent de Teatru, eşti şi absolvent deRregie. Şi ca actor, şi ca regizor, ai activat în zona aceasta independentă a teatrului. Cum este?

Ovidiu Ivan: De obicei, se aşteaptă, cumva, din zona independentă, să fie zona rebelă care sparge tiparul, unde se întâmplă mai mult experiment, mai mult performance. Nu cred că am avut niciodată acel fior treplevian de… hai să… „forme noi”, „forme noi”, hai,  „forme noi”… nu, nu acesta mi-a fost motorul şi am căutat să consum anumite curiozităţi pur ale mele şi să le pun în practică.

Realizator: Într-adevăr, ca regizor nu aş putea spune că eşti un rebel, aş descrie spectacolele tale mai degrabă aşa… ca pe nişte bijuterii, dar dacă ne gândim la texte, pe care tu le-ai descoperit şi le-ai adaptat, nu sunt nişte căi bătătorite şi spuneai că ai cochetat cu scrisul şi din punctul meu de vedere ai făcut-o foarte bine.

Ovidiu Ivan: Ce se întâmplă, eu sunt la bază actor, dacă se simte regia, probabil, se simte la nivel de structură, pentru că am, de exemplu, un spectacol făcut de mine şi textul scris în proporţie de 90 la sută de mine, spectacolul „13”, un spectacol unde am ţinut morţiş la o anumită structură, tocmai pentru că acea rutină ajuta extraordinar de mult finalul, un final sec, fără cuvinte, ori o anumită rutină, o anumită repetiţie a unor secvenţe făcea acea tăcere de final să ţiuie urechile. Mă intereseată foarte mult să produc spectacole unde actorul devine motor principal. Din actori iese spectaculosul, nu din artificii ce ţin de decor, lumini şi alte lucruri, nu, mă interesează foarte mult actorul. De aceea, foarte mult… în zona de independent, îmi place extraordinar de mult acest exerciţiu, cum laşi un actor cu minim, minim, minim de necesar şi cu un text foarte bine lucrat să-ţi ţină spectatorii, să ţină un spectacol. Avem un spaţiu gol, un om care-l traversează, un altul care-l priveşte şi avem un început de spectacol. Şi, de aici încolo, dezvoltăm.

Realizator: Am întâlnit în spectacolele voastre actori de la Naţional, sunt actori şi de la Ateneu, dar sunt foarte mulţi actori din zona asta independentă care nu au nişte angajamente cu o instituţie de stat, actori foarte talentaţi, foarte talentaţi. Cum este să faci teatru din nimic sau din foarte puţin? Mă refer la zona financiară.

Doru Ivan: De prin 2009, de când am terminat facultatea şi ne-am hotărât să facem teatru şi să nu renunţăm, mi-a plăcut foarte mult tocmai treaba asta, pentru că impedimentul ăsta te ţine, cumva, viu şi rezultatele sunt cu atât mai frumoase când ştii că nu a fost uşor. Îmi vin în minte spectacole precum „Undeva aproape” unde costurile de producţie au fost şi rămân, în continuare, la fiecare reprezentaţie, o portocală, a… nu, mint, mai nou, mai există şi o bancă pe care a trebuit s-o reparăm căci a fost uitată de cineva afară şi s-a stricat, în rest, o portocală. Costumele au fost din ce-am găsit pe-acasă. Rezultatul este un spectacol independent care se joacă de 6 ani în Iaşi şi s-a jucat în foarte multe locuri şi nu doar în Iaşi, l-am jucat şi prin alte oraşe. Dacă e să vorbim din punctul ăsta de vedere, putem vorbi şi despre „Mustaţa lui Hitler” prima producţie a Teatrului din Stejar. Un spectacol la care costurile de producţie au fost undeva la 200 de lei un covor de scenă şi, iarăşi, şi acolo nişte portocale …(râde) şi nişte mere, şi cu toate astea am reuşit să oferim şansa pentru şase tineri actori, foarte talentaţi, aleşi în urma unui casting, să joace. De asta, cred că e cu atât mai mare e plăcerea când reuşeşti să faci teatru din nimic, pentru că îl faci cu suflet, adică nimicul ăla e compensat de suflet pe care-l pui în crearea actului artistic.

Realizator: Ovidiu, cum este să faci teatru din nimic? Mă refer la chestiunile de ordin financiar.

Ovidiu Ivan: E o provocare foarte mare pentru că trăim vremuri caracterizate de un fast forward. Suntem învăţaţi cu o formă de îngurgitare extrem de rapidă, cu o combustie spontană şi provocarea e cu atât mai mare pentru că în lipsa, Slavă Domnului! – spun treaba asta, în lipsa unui buget considerabil care te-ar tenta la tot felul de artificii şi să cauţi zona de spectaculos în altă parte, pariul e mare, din nimicul ăsta, încerci să ţii oameni şi eu zic că îmi iese, eu zic că e un pariu pe care îl câştigăm. Indiferent de proiectele pe care le voi avea la teatre în ţară, sper, cât mai curând, în continuare, voi propune spectacole care să dezbrace, cumva, teatrul de tot ce înseamnă decoruri, să lase actorul. Hai să speculăm puţin oamenii pentru că e un material inepuizabil.

Realizator: Doru, am văzut la spectacole, au fost în sală actori, au fost şi regizori, a spus vreunul „uite vin şi eu să montez” sau „vreau şi eu să joc aici”.

Doru Ivan: Aici sunt două variante: ori au fost ei foarte drăguţi cu mine, ori într-adevăr, am reuşit să-i conving prin ceea ce încercăm să propunem aici, dar spre bucuria şi uimirea mea, într-adevăr, au venit cereri de la regizori, care sunt şi profesori, care mi-au zis „am văzut spaţiul, m-am simţit ca acasă, vreau să vin să montez aici. Ştiu că nu o voi monta pe bani pentru că nu sunt bani, încă. Dar, vreau să vin să montez aici, să fac parte din povestea asta care se naşte aici, în Iaşi”. Spre marea mea bucurie au venit foarte multe propuneri. Am să vorbesc şi din punctul de vedere al publicului, am primid un feed-back excepţional.

Realizator: Am văzut sălile pline la spectacolele voastre ceea ce m-a bucurat extraordinar de mult.

Doru Ivan: Într-adevăr, nici în cele mai frumoase vise ale mele nu mă aşteptăm să reuşesc să umplu sala…

Ioana Soreanu: Şi tineri, foarte mulţi tineri!

Doru Ivan: Da! Şi tineri şi nu numai. Şi, mă bucur să văd că există cerere din partea spectatorilor, există cerere din partea actorilor, există cerere din partea regizorilor, deci, nu trebuie să facem altceva decât să continuăm.