John Lennon: „Eşti liber să fii cine eşti”

Publicat de Nicolae Tomescu, 7 decembrie 2019, 20:10

O astfel de existenţă (s-a născut la 9 Octombrie 1940), cuplată cu tragedia asasinării sale în 1980 (8 decembrie), l-a proiectat pe John Lennon într-o ipostază care (încă) mai sensibilizează publicul.

Un om complex şi dificil, fapt care, în parte, se datorează fascinaţiei pe care a exercitat-o asupra lumii. Dacă John Lennon nu ar fi reprezentat decât unul din cei patru membri ai trupei Beatles, tot ar fi atins nemurirea în plan artistic. Aşa-numitul “the smart-Beatle” a adus o sclipire de inteligenţă asupra muzicii şi, mai ales, asupra celor reuniți întru dobândirea faimei (ansamblul lor).

Cântece precum “Strawberry Fields Forever” /, “Norwegian Wood (This Bird Has Flown)” /, “Rain” / şi “In My Life” / reflectă o perspectivă sofisticată şi visătoare asupra lumii, care trece dincolo de anii pe care îi trăia John Lennon. Melodiile sale sugerează nu doar o sensibilitate muzicală şi literară profundă – pe scurt, un geniu – dar şi o viziune asupra vieţii, simultan reflexivă, utopică şi trist-realistă.

Ca membru al formaţiei Beatles, Lennon se manifesta printr-o sinceritate care a propulsat trupa în controverse şi a contribuit la redefinirea regulilor privind comportamentul acceptabil al starurilor rock. În 1965, afirmaţia sa – “Beatles sunt mai populari decât Isus” – a făcut istorie; era mai mult o observaţie şi nicidecum o laudă, dar a dus la arderea discurilor sau la scoaterea lor din playlist-urile posturilor de radio din Statele Unite.

John Lennon a criticat şi implicarea Americii în războiul din Vietnam; odată cu progresul firesc al anilor ’60 din secolul al XX-lea, devenise un simbol tot mai important al culturii în plină dezvoltare. Întrebat în ce fel pot ajuta (cântecele sale) mişcarea de protest împotriva războiului sau cum îi ajută pe soldaţii din Vietnam/cum anume interpretează faptul că soldaţii din Vietnam cântă după John Lennon, acesta a replicat dur: Îmi folosesc abilitatea de a compune şi de a interpreta, pentru a scrie un cântec pe care să îl putem fredona cu toţii. S-ar fi putut întâmpla ca soldaţii din Vietnam să cânte altceva, dar nu au făcut-o, sunt mândru de asta, aş fi mândru să merg acolo şi să cânt cu ei.

Abia după ce componenţii Beatles s-au despărţit, în 1970, s-a desluşit adevăratul chip din întregul miracol, cel pe care lumea îl recunoaşte ca fiind John Lennon. Fie că se angaja în activism social, fie că oferea interviuri lungi, pasionale, declaraţiile lărgeau natura discursului public pentru artişti; fie că definea un nou stil de viaţă, după cum s-a descris pe sine ca fiind “un bărbat de casă/“househusband”, fie că înregistra sau scria cântece, Lennon a ajuns să îşi perceapă existenţa drept o operă de artă, iar, din fiecare act al său, răzbătea o semnificaţie cu potenţialul de a fi adresată lumii întregi. Lennon avea o atitudine mesianică, în combinaţie cu un permanent sentiment de incluziune şi generozitate; înzestrat cu aceste trăsături, John Lennon şi-a dorit o lume în care eul său să-i absoarbă pe toţi ceilalţi şi să dizolve toate diferenţele dintre oameni, rămânând doar liniştea şi calmul specific Principiului Zen.

“Plastic Ono Band” (1970), primul album solo pe care l-a realizat după ce a părăsit formaţia Beatles, alternează cântece care, până în clipa de faţă, şi-au conservat, frumuseţea, simplitatea naturală şi emoţională. Prin cântece precum “Mother”/ sau “God”/, John Lennon s-a încleştat în lupta cu formele de manifestare ale celor mai profunde traume psihice din copilărie; traumele au avut un efect considerabil asupra sa. În timpul copilăriei petrecute la Liverpool, mama lui Lennon, Julia, intra şi ieşea din viaţa lui; astfel, eroul nostru a fost crescut de sora Juliei, Mimi, şi de soţul acesteia, George – mama lui Lennon murind, ulterior, într-un accident de maşină, pe vremea când viitorul mare artist avea doar 17 ani. În principiu, tatăl său a fost la fel de absent, abandonându-şi familia când John avea doar 5 ani şi întorcându-se doar când fiul devenise faimos (ca membru al trupei Beatles). În consecinţă, Lennon s-a luptat, întreaga sa viaţă, cu teama de a fi abandonat. Strigătul repetitiv din cântecul Mother/, “Mama, don’t go/Daddy come home,” desemnează nu atât o interpretare muzicală, cât mai degrabă o formă de prestaţie artistică oarecum înspăimântătoare. Şi în această privinţă, la fel ca în multe altele, Lennon a reflectat influenţa lui Yoko Ono, cea cu care s-a căsătorit în 1969, părăsindu-şi prima soţie, Cynthia, şi pe fiul lor, Julian.

Pe cel de-al doilea album al său – “Imagine” (1971)/, Lennon a simţit că poate (re)introduce câteva elemente melodice derivate din epoca Beatles. Pentru a-i asigura importanţa istorică a fost suficientă doar melodia care oferă şi titlul albumului, întrucât este o chemare către idealism; a oferit alinare şi inspiraţie în fiecare moment de criză socială sau umanitară, de când a fost scrisă şi până în zilele noastre.

Următorul album, Sometime In New York City (1972)/ reflectă integrarea artistului în drama şi zgomotul oraşului New York (în care s-a mutat cu Yoko Ono). După cum sugerează şi coperta artistică, albumul este asemănător unui ziar*un raport asupra principalelor titluri politice. Activismul urma să îi creeze probleme serioase. Administraţia Nixon, înspăimântată de ameninţarea că un fost membru Beatles ar putea deveni un potenţial lider şi un instrument de recrutare a celor care sunt împotriva mişcărilor războinice, a încercat chiar exilarea lui Lennon. A fost nevoie de ani întregi de lupte legale până când Lennon a obţinut, în 1976, cartea verde. Luptele politice ale lui Lennon şi-au găsit corepsondent în viaţa sa personală. El şi Yoko Ono s-au despărţit în toamna anului 1973, la scurt timp după lansarea albumului “Mind Games”/. S-a mutat la Los Angeles şi a descirs cele 18 luni pe care l-au separat de Yoko Omo ca fiind “weekend-ul său de pierzanie”, o perioadă de indulgenţe sălbatice şi alunecări artistice. La fel ca Mind Games, albumele făcute în această perioadă – “Walls and Bridges” (1974) şi “Rock N Roll” (1975), sunt expresia unei căutări artistice majore, cu “rezultate în două ape”, pentru a­-şi recupera vocea. Nici unul dintre acestea nu au fost lipsite de şarm, iar punctele lor forte includ piese precum “Mind Games”; “Walls and Bridges’, “Whatever Gets You Through the Night,” un duet rock cu Elton John care i-a asigurat lui John Lennon primul single number-one ca artist solo. Un alt album provine din nostalgia dulce a Rock’n Roll-ului şi se constituie, prin cover-urile realizate, într-un tribut adus pionerilor muzicali ai tinereţii sale. Niciunul din albume nu a găsit un loc în clasamentul celor mai apreciate opere ale lui John Lennon…

În 1975, s-a contopit cu Yoko Ono; fiul lor, Sean, s-a născut în acel an. Pentru următoarele cinci “lungimi” de viaţă,  Lennon s-a retras din ochii publicului, dedicându-se familiei. Apoi, în 1908, el şi Ono s-au întors în studio pentru a lucra la albumul ce avea să se numească, “Double Fantasy”/Fantezie Dublă/ un imn dedicat vieţii comune John Lennon-Yoko Ono-Sean Lennon. Cuplul plănuia o revenire spectaculoasă, realizând interviuri majore pentru a-şi promova lansarea albumului, înregistrând cântece noi şi plănuind un turneu. Absolut şocant, Lennon a fost împuşcat în faţa clădirii în care locuia la acea vreme.

“You may say that I’m a dreamer, but I’m not the only one,” /Poţi spune că sunt un visător, dar nu sunt singurul”, cânta el în “Imagine”/, care a devenit cel mai cunoscut cântec al său, cea mai ascultată melodie a secolului trecut şi un imn internaţional al păcii. / “I hope someday you’ll join us, and the world will live as one.”/Sper că într-o zi ni te vei alătura, iar lumea va trăi ca un întreg…

Nicolae Tomescu

redactor-șef Radio Iaşi