Ascultă Radio România Iași Live

SĂRBĂTOAREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA (Iași, 2019)

SĂRBĂTOAREA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA (Iași, 2019)

Publicat de Nicolae Tomescu, 9 octombrie 2019, 15:15

Încă din anul 1641, prin străduința binecredinciosului Domn Vasile Lupu al Moldovei, Iașul este binecuvântat de prezența și ocrotirea moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, la care vin să se închine pelerini de prin toate colțurile țării și chiar de peste hotare. A devenit o tradiție ca, prilejuit de sărbătoarea din 14 octombrie, Iașul să se bucure și de prezența altor sfinte moaște sau a unor relicve sfinte. Anul acesta, pelerinii sunt în măsură să-și arate evlavia față de Dumnezeu cinstind atât sfintele moaşte adăpostite de Catedrala Mitropolitană din Iași, cât și mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei ‒ făcătorul de minuni, adusă din insula Corfu (Grecia).

În data de 14 octombrie 2019, ziua de prăznuire a Sfintei Parascheva, slujba Sfintei Liturghii este oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.

Vă oferim, în continuarea acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și informații despre viața Sfântului Ierarh Spiridon.

Puteți urmări, în această perioadă, www.radioiasi.ro și secțiunea specială dedicată hramului Sfintei Cuvioase Parascheva (de la Iași) de pe portalul doxologia.ro /unde sunt postate informații utile despre evenimentele desfășurate în această perioadă.

***

Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Program 11-15 octombrie 2019

Vineri, 11 octombrie 2019:

  • Ora 06:30 – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru închinare.
  • Orele 07:00-11:30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sfântul Maslu (pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 00:00-18:00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18:00 – prezentarea lucrărilor dedicate Sfȃntului Ierarh Spiridon al Trimitundei (Sala Sinaxar a Muzeului Mitropolitan).
  • Orele 00:00 -…– Slujba de priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).

Sâmbătă, 12 octombrie 2019:

  • Orele 07:00 – 12:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 17:00 – 18:00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 19:00 – 20:30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva (se va ieși pe poarta de lângă Casa Nicodim – Strada I. C. Brătianu – Strada Cuza Vodă – Strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava cel Sfinţit” – Strada Costache Negri – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 21:00 – 01:00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Învierii, combinată cu a Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Spiridon (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie 2019:

  • Orele 07:00 – 12:00 – Miezonoptica, Acatistul Mântuitorului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09:00 – 00:00 – Sfințirea bisericii „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun (Iași).
  • Orele 17:00 – 18:00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18:00 – sfințirea așezământului social-caritabil „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” de la Mânăstirea Hadâmbu (județul Iași).
  • Ora 19:00 – Concert Accapela (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 20:00 – 00:00 – Slujba de priveghere a Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Ierarh Spiridon – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 00:00 – 02:00 – Sfânta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană).

      Luni, 14 octombrie 2019:

  • Orele 07:00 – 09:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 09:30 – 13:00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
  • Ora 17:00 – 18:00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • Orele 20:00 – 00:00 – Slujba de priveghere a Sfântului Ierarh Spiridon combinată cu a zilei – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
  • Ora 18:30 – Concert dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva susținut de Corul academic Gavriil Musicescu al Filarmonicii din Iași condus de maestrul Doru Petru Morariu (în Catedrala Mitropolitană).

      Marți, 15 octombrie 2019:

  • Orele 07:00 – 12:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, Ceasurile şi Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)

***

Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei ‒ făcătorul de minuni

Sfântul Spiridon s-a născut şi a trăit toată viaţa sa în insula Cipru, slujind Biserica lui Hristos, în timpul împăraților Constantin cel Mare și a lui Constantie. Acolo a trecut la Domnul pe 12 decembrie 348, la vârsta de 78 ani. În tinerețe a fost păstor de oi și a fost căsătorit, însă a rămas văduv de timpuriu. După ce s-a călugărit, lucrând neobosit pentru a culege mierea virtuții și cercetând legea lui Dumnezeu, a devenit iubitor de oameni și nespus de milostiv. Pentru virtutea sa a fost hirotonit episcop al Trimitundei, iar după hirotonirea sa, minunile au urmat una după alta.

Este cunoscut în întreaga lume ortodoxă și sub numele de „Sfântul Călător” sau „Sfântul care își părăsește racla”, datorită minunii care se petrece în fiecare an la picioarele Sfântului Spiridon, mai exact cu papucii săi din mătase,  care se tocesc în mod miraculos.

Moaştele Sfântului Spiridon au rămas în Cipru până în secolul al VII-lea, când au fost mutate la Constantinopol, din cauza invaziilor saracine. La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456, părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a mutat în taină moaştele Sfântului Spiridon şi pe cele ale Sfintei Teodora Împărăteasa, din Constantinopol în Corfu.

Moaștele Sfântului Spiridon au peregrinat pe la mai multe biserici până în anul 1589, când au fost duse în Catedrala „Sfântul Spiridon” din Corfu, unde se păstrează întregi până astăzi. Aici, în catedrală, se păstrează o impresionantă colecţie de ofrande din argint şi din aur, care amintesc de minunile săvârşite de Sfântul Spiridon.

Mâna dreaptă a Sfântului Spiridon s-a aflat timp de mai multe secole la Roma, în Biserica Ordinului Oratorienilor, până în anul 1984. În ajunul praznicului Sfântului Spiridon (11 decembrie) din anul 1984, prin eforturile mitropolitului Timotei al insulei Corfu, mâna dreaptă a Sfântului Spiridon a fost înapoiată corfioţilor. Astăzi, mâna dreaptă este aşezată lângă moaştele întregi ale Sfântului Spiridon, în catedrala din Corfu, care îl are ca ocrotitor.

Sfântul Spiridon este cinstit în mod deosebit de credincioșii din Corfu, încât de patru ori pe an se fac procesiuni cu moaştele Sfântului Spiridon: pe 11 august, în Duminica Floriilor, în Sâmbăta Mare şi în prima duminică a lunii noiembrie.

În iconografia ortodoxă, Sfântul Ierarh Spiridon este reprezentat, uneori, ținând în mână o cărămidă. Această reprezentare iconografică face referire la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, când Sfântul Spiridon a demonstrat că Dumnezeu este Unul în ființă și Întreit în Persoane. El a luat o cărămidă în mână, a făcut semnul Sfintei Cruci deasupra ei și a spus: „În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”. Cei prezenți au fost părtași la o minune: în partea de sus s-a aprins un foc, în partea de jos a curs apă, iar în mâna Sfântului a rămas doar lutul – arătând, prin aceasta, cum cele trei elemente erau unite într-o singură cărămidă.

Spre folosul credincioşilor, mâna dreaptă a Sfântului Spiridon a fost dusă spre închinare la Atena (2007) și în Rusia (2007 şi 2010). Anul acesta, acest scump odor va fi adus și la Iași, în perioada 11-15 octombrie.

*

Așa cum s-a procedat și în anii anteriori, la evenimentele organizate în perioada 11-15 octombrie 2019jurnaliștii au acces pe baza acreditărilor de presă, emise la cerere de către Arhiepiscopia Iașilor, conform anunțului făcut pe 26 septembrie…

Etichete:
3 Tenori ieșeni – Magia Sărbătorilor de Iarnă
Prim plan marți, 16 decembrie 2025, 05:55

3 Tenori ieșeni – Magia Sărbătorilor de Iarnă

Ateneul Național din Iași vă invită la o serie de concerte magice dedicate sărbătorilor de iarnă, susținute de cei 3 Tenori ieșeni –...

3 Tenori ieșeni – Magia Sărbătorilor de Iarnă
Legea prin care cresc taxele locale – publicată în Monitorul Oficial
Prim plan marți, 16 decembrie 2025, 05:06

Legea prin care cresc taxele locale – publicată în Monitorul Oficial

Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice, act normativ care prevede şi creşterea taxelor locale, a...

Legea prin care cresc taxele locale – publicată în Monitorul Oficial
Ministra Mediului, după adoptarea moţiunii simple împotriva sa: Nu îmi voi da demisia
Prim plan luni, 15 decembrie 2025, 18:06

Ministra Mediului, după adoptarea moţiunii simple împotriva sa: Nu îmi voi da demisia

UPDATE – Rezultatul votului la moţiune nu este unul surprinzător însă nu voi ceda, nu îmi voi da demisia şi în niciun caz nu voi putea...

Ministra Mediului, după adoptarea moţiunii simple împotriva sa: Nu îmi voi da demisia
Parlament/Moţiunea de cenzură a fost respinsă
Prim plan luni, 15 decembrie 2025, 16:29

Parlament/Moţiunea de cenzură a fost respinsă

UPDATE 15 decembrie 2025 – Moţiunea de cenzură ‘România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare’ a fost...

Parlament/Moţiunea de cenzură a fost respinsă
Prim plan luni, 15 decembrie 2025, 13:18

(UPDATE) Zeci de copii, trimiși către alte unități medicale de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași

UPDATE ora 13:15 Situația de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași ar urma să revină la normal săptămâna viitoare – a declarat,...

(UPDATE) Zeci de copii, trimiși către alte unități medicale de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași
Prim plan luni, 15 decembrie 2025, 12:22

(REPORTAJ) Astăzi, Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași marchează 170 de ani de tradiție, vocație și cunoaștere

Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași marchează, astăzi, 170 de ani de tradiție, vocație și cunoaștere, printr-un eveniment...

(REPORTAJ) Astăzi, Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” din Iași marchează 170 de ani de tradiție, vocație și cunoaștere
Prim plan luni, 15 decembrie 2025, 10:42

Percheziţii DNA la firme acuzate de evaziune fiscală în domeniul transportului de ride-sharing (surse)

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în şase locaţii din judeţele Ilfov şi Iaşi într-un dosar de...

Percheziţii DNA la firme acuzate de evaziune fiscală în domeniul transportului de ride-sharing (surse)
Prim plan luni, 15 decembrie 2025, 09:34

Este ultima săptămână de şcoală de anul acesta şi cea care încheie cel de-al doilea modul de studiu

Este ultima săptămână de şcoală de anul acesta şi cea care încheie cel de-al doilea modul de studiu. Elevii şi preşcolarii vor intra...

Este ultima săptămână de şcoală de anul acesta şi cea care încheie cel de-al doilea modul de studiu