Transfăgărășanul, un efort colosal…

Publicat de Nicolae Tomescu, 18 septembrie 2020, 16:45

România dispunea de mai multe treceri ale Carpaților Meridionali, moștenite dinainte de perioada comunistă („Șoseaua Alpină Novaci-Săliște…” din care vă supun atenției o porțiune modernizată; „vechea Șosea Câmpina-Predeal”; altele, precum „drumul Bumbești Jiu-Petroșani”, au prins viață în primii ani ai regimului invocat, după invazia Cehoslovaciei (1968) și ținând cont de ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia (cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri); iată ce a determinat inițierea, de urgență, a proiectului Transfăgărășanul, drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului. În notele de fundamentare se menționează, totodată: deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine, realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea…

Transfăgărășanul a fost construit la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu… Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, din 10 decembrie 1969, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul strategic Transfăgărășan, căruia i se alocă resursele trupelor de geniu ale Armatei Române (pe 10 martie 1970)…

*

Vă propun imagini spectaculoase, un video-clip de prezentare marca Nicolae Tomescu… Simt nevoia să pendulez între trecut și prezent, recunoscând un efort colosal…

*

Inițial, drumul trebuia să aibă o singură bandă de circulație plus acostament; totodată, era prevăzută continuarea drumului în sud, spre Curtea de Argeș, pe conturul malului vestic al lacului Vidraru (care ar fi urmat să lege și noua Cabană „Cumpăna”, relocată în urma creării lacului de acumulare); însă, în 1971 s-a hotărît realizarea conform normativelor de drum național în zonă montană/două benzi de circulație, cumulând 6 m și acostament de 1m, de pământ, cu supralărgiri și supraînălțări în curbe); s-a hotărât schimbarea, din mers, a proiectului și mutarea drumului pe traseul actual, prin lărgirea și consolidarea vechiului drum forestier de contur (se explică și lipsa unui viaduct care ar fi scurtat, simțitor, traseul, deoarece, odată cu modificarea, nu se aprobase suplimentarea bugetului alocat; astfel, până în 2000, drumul de contur al țărmului vestic al Lacului Vidraru a fost trecut în nomenclatorul rutier ca DN7D, atunci când clasificarea a fost reatribuită drumului Câineni-Perișani-Curtea de Argeș)…

S-a lucrat în fiecare zi a perioadei 1970-1974, în condițiile climatului alpin (la peste 1.600 de metri altitudine, cu vânturi vijelioase și viscole frământate), la care s-a adăugat specificul Munților Făgăraș; situația nu permitea, în mod normal, decât 4-5 luni de muncă pe an… Drumul a presupus eforturi materiale imposibil de susținut în democrație și a cerut tribut uman/viața unor soldați și muncitori; bilanțul oficial a fost de 40 de morți (lucrătorii de atunci – mă refer la cei rămași în viață -, fac referire la cifre mai mari, la câteva sute de oameni pierduți în acest proiect pe cât de fascinant, pe atât de infernal)… Inaugurarea oficială, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, s-a desfășurat la 20 septembrie 1974, dar lucrările, pentru asfaltare și alte activități conexe, au continuat câțiva ani (finalizate, în forma actuală, în 1980)… Prin 1970, sectorul „Contur Lac Vidraru” a fost atribuit Ministerului Transporturilor; proiectul era executat de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene și construit de „Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi”-București… Tot atunci (1970), sectorul „Contur Lac-Tunelul Bâlea” era atribuit Ministerului Economiei Forestiere, executat de „Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului”, iar construirea delegată „Întreprinderii de Construcții Forestiere” Râmnicu Vâlcea…

 *

La sfârșitul lui septembrie 2017, mi s-a întâmplat să privesc un lac și să-l asemuiesc mării întemeietoare. Bâlea a răspuns întrebărilor legate de cunoaștere (lac glaciar, la altitudinea de 2.040 m, 360 m în lungime și adâncimea de peste 11 m); la altele mi-a dat să înțeleg că tăcerea ar ajuta lumea să-și deschidă brațele… Programat pentru drum întins, am gustat dintr-o cafea grăbită, deopotrivă din frigul și ceața altui anotimp, ocrotind amintirile prin fotografie, călători ai ochiului într-o lumină pe cât de incertă, pe atât de clară…