23 august. Semnificații.

Publicat de Nicolae Tomescu, 22 august 2019, 21:45

La 23 august 1939 a fost semnat (la Moscova) Pactul Ribbentrop–Molotov[1]. Motivația se regăsește în planurile naziste de dominaţie europeană, care presupuneau înfrângerea tuturor marilor puteri; Hitler a reuşit, iniţial, să obţină neutralitatea Armatei Roşii[2]; din perspectiva lui Stalin, Pactul… i-a oferit timpul de pregătire necesar refacerii forţelor sale, precum şi teritorii est-europene, care aveau să preia şocul iniţial al unui război cu Reich-ul. Protocolul secret marchează și astăzi istoria europeană, afectând România în mod direct (mă refer la teritoriul dintre Prut și Nistru, la nordul Bucovinei, ținutul Herța)…

Pactul sovieto-nazist nu doar că a pregătit şocul psihologic din vara anului 1940, el rămâne exemplul unui tratat de distrugere, împărţire şi război (fără precedent)[3].

La 23 august 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Regele Mihai şi-a dat acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu[4]…

După înlăturarea regimului comunist, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat, oficial, ca o lovitură de stat condusă de către regele Mihai şi partidele istorice… Desigur, au fost și sunt alte interpretări/reinterpretări[5]; semnificaţia zilei de 23 august a rămas în continuare una dintre cele mai ideologizate chestiuni din istoria contemporană a României…

Prima aniversare a zilei de 23 august, în 1945, a stat sub semnul grevei regale[6]. Din 1948[7] şi până în 1990, 23 august a fost sărbătorită[8] drept Ziua Naţională a României, „ziua eliberarii României de către glorioasa armata sovietică şi a  doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”[9]…

*

Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului este marcată, anual, la 23 august, pentru a păstra vie amintirea victimelor deportărilor și exterminărilor în masă, precum și pentru întărirea bazelor democrației și consolidarea păcii și stabilității în Europa[10].

În România, Traian Băsescu semnase, în noiembrie 2011, decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului. Deputaţii aprobaseră, în urmă cu o lună, ca ziua de 23 august să fie declarată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului, iar 21 decembrie să fie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului din România…

[1] Tratatul de Neagresiune Sovieto-German, cunoscut publicului larg sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, a redefinit relaţiile germano-ruse; în sine, reprezintă o reorganizare a diplomaţiei europene de până atunci, bazată pe excluderea, mai mult sau mai puţin voită, a U.R.S.S. din afacerile continentale; spaţiul care se afla între aceste două mari puteri, respectiv Europa Central-Estică, era izolat de legăturile sale cu Occidentul, în ciuda garanţiilor politice anglo-franceze, pe care le primiseră Polonia, România şi Grecia în primăvara lui 1939…

[2] Pentru Hitler, situaţia părea mai complicată, având în vedere că fusese, constant, până la momentul respectiv, în declaraţii anti-bolşevice. Realismul politic a avut câştig de cauză în ceea ce îl privește pe cancelar, planurile sale de dominaţie europeană nu s-ar fi putut realiza fără acest Pact iniţial. Tratatul de Neagresiune a amânat, temporar, războiul în Est cu U.R.S.S. pentru Lebensraum (spaţiu vital), iar Germania și-a concentrat mare parte a forţelor armate la Vest, pentru a declanşa Blitzkrieg împotriva Franţei şi Angliei. Din punct de vedere strategic, Berlinul a comis o eroare fatală, care a permis Moscovei să se pregătească de război beneficiind de aparenta sa neutralitate; Hitler miza, totodată, pe efectul psihologic al suprizei semnării acestui pact asupra Occidentului, care ar fi determinat Polonia să îi ceară pace, înţelegând că nu va fi ajutată de U.R.S.S. să reziste Reich-ului…

[3] Ernst Nolte, Războiul Civil European 1917-1945: Naţional-Socialism şi Bolşevism, p. 243…

[4] În urma refuzului net al lui Antonescu de a semna armistiţiul cu Naţiunile Unite, Regele Mihai l-a destituit şi l-a arestat, România a trecut de partea Aliaţilor… Încă din luna martie a anului 1944, armata sovietică era în nordul Moldovei…

[5] Funcție de ideologii sau de interese, au pus și pun în discuţie inclusiv rolul jucat de Regele Mihai… Despre actul de la 23 august 1944 unii cred că „s-au ascuns, cu abilitate, adevăruri ale și implicații”, în majoritatea lor nefaste pentru România, că „s-a trecut cu vederea, în mod deliberat”, situația militară a României în primavara anului 1944, nu s-a spus nimic despre marea trădare de la Iași, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a (general de Corp Armată) Mihai Racoviță, „în strânsă legatură cu Casa Regală și cu Partidul Comunist”, că au fost prezentate, „în mod denaturat”, situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, tratativele diplomatice/rezultatele acestora nu s-a suflat o vorbă despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a respectivelor tratative ale guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm (inițiate încă de la sfârșitul anului 1943), „nu s-a spus mai nimic” în legătură cu conspirațiaCasei Regale și a P.C.R. – pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului pe care acesta îl conducea…

[6] Putem vorbi despre desincronizări fundamentale între Regele Mihai şi prim-ministrul Petru Groza, în condițiile în care primul ceruse demisia cabinetului (iar Groza refuzase)…

[7] Regele fusese forţat să abdice, România se găsea sub influenţa sovietică, Partidul Comunist începuse o campanie propagandistică de legitimare, sărbătoarea de la 23 august avea un rol central…

[8] Cu defilări ale oamenilor muncii, sub portretele lui Marx, Lenin, Stalin. După moartea ultimului, putem vorbi de mare fast, demonstraţii militare şi coloane (muncitori, tineri, elevi, copii) cu steaguri roşii ale Partidului Comunist şi steaguri tricolore, cu enorme portrete ale „iubiţilor conducători” comunişti (cu timpul, au rămas „doar” Nicolae şi Elena Ceauşescu); pe stadioane erau programate alte manifestari omagiale, de dimensiuni megalomanice, dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit (elevii, artiștii, sportivii, muncitorii din uzine participau, „cu entuziasm”, în „cinstea” cuplului dictatorial; la sfârșitul demonstraţiei, românii începeau un fel de petrecere; exista o dedublare – mergeau să „elogieze”, dar, în clipa în care simţeau că s-a terminat „procesul de adulare” se trecea la „tarafuri şi grătare” (unii oameni au rămas cu o imagine „idilică”; în plus, alții consideră comemorările unor zile istorice drept încercări ale unui popor de a se afirma)…

[9] Pe măsură ce Partidul Comunist şi regimul Nicolae Ceaușescu au început să se detaşeze de Moscova, s-au „schimbat” nu doar portretele ci și semnificația zilei de 23 august. Insurecția armată antifascistă a devenit revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă…

[10] În 2008, Parlamentul European (PE) a declarat ca respectiva zi să fie amintită drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului și ale nazismului, două regimuri care au măcinat continentul în secolul trecut. Rezoluția PE amintea că în timpul acestora au avut loc genocide, s-au încălcat drepturile și libertățile omului, au fost săvârșite crime de război și crime împotriva umanității – pe care le condamnă și își exprimă respectul pentru victimele acestor crime, precum și regretul că accesul la documentele de arhivă din această perioadă este încă limitat. Membrii Parlamentului European au subliniat că o înțelegere comună a trecutului este necesară pentru construirea viitorului comun. Marcarea zilei de 23 august ca zi internațională în amintirea victimelor totalitarismului a fost susținută și de Declarația de la Vilnius, din 2009, a Adunării Parlamentare a OSCE…