Ascultă Radio România Iași Live

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a dat în judecată Liga Studenților de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a dat în judecată Liga Studenților de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Publicat de , 8 ianuarie 2015, 17:26

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi  a dat în judecată Liga Studenților de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” pe motiv că folosește, în mod abuziv numele instituției de învățămînt în acțiunile sale.

Prof.dr. Vasile Ișan, rectorul universității:

Pe de altă parte Liga Studenților de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” susține că demersul instituției de învățământ superior este total nedemocratic.

Președintele Ligii, Silvian Emanuel Man:

Pe de altă parte,  Liga Studenţilor  a dat la rândul ei în judecată Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, într-o speţă de contencios administrativ, prin care solicită anularea actualului regulament pentru studii universitare de licenţă.

Potrivit reprezentanților Ligii, prin intermediul acestui regulament au fost introduse noile taxe pentru examenele nepromovate în anii anteriori. Dacă actul va fi anulat prin hotărâre judecătorească, Universitatea va trebui să returneze studenţilor banii încasaţi pentru noile taxe de restanţe. (Radio Iași/ FOTO )

Vă redăm mai jos comunicatul de presă al Ligii Studenților din Universitatea Alexandru Ioan Cuza

” Război în instanţă între studenţii şi conducerea Universităţii „Cuza”

Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) condamnă în termeni duri decizia conducerii Universităţii de a o acţiona în instanţă pe motiv că numele acesteia ar fi atribuit ilegal sau că foloseşte „simboluri neadecvate”.Reprezentanţii Ligii consideră că este o acţiune total antidemocratică, nedemnă de o instituţie publică la 25 de ani de la căderea regimului comunist. Pe parcursul ultimilor doi ani de la reînfiinţare, Liga Studenţilor a sesizat o serie de nereguli şi abuzuri ale conducerii Universităţii „Cuza”, trimiţând conducerii o serie de solicitări, memorii şi petiţii, precum şi notificări la Ministerul Educaţiei Naţionale. În loc să dea curs solicitărilor studenţilor, conducerea instituţiei a cerut Ligii să îşi schimbe denumirea, deşi aceasta a fost acordată de Ministerul Justiţiei, fiind folosită şi în perioada anilor 1989-2001, când Liga a activat. La jumătatea lunii decembrie, Universitatea a acţionat Liga Studenţilor în instanţă la Judecătoria Iaşi, justificând în presa locală că a făcut aceasta „pentru a nu mai răspunde cererilor ligii”. Mai mult, conducerea instituţiei a cerut Ligii Studenţilor să îşi schimbe sigla care îl reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe doborând balaurul, considerând că este un „simbol neadecvat”. Cele două cereri ale conducerii instituţiei sunt formulate într-o hotărâre prin care s-a încercat şantajarea Ligii Studenţilor, Universitatea nerecunoscându-le studenţilor din Ligă drepturile fundamentale la asociere, exprimare şi petiţionare. Mai grav, solicitările conducerii Universităţii sunt susţinute de către doi dintre reprezentanţii studenţilor din Senat şi de anumite asociaţii studenţeşti, care au cerut insituţiei de învăţământ ca aceasta să nu mai răspundă solicitărilor Ligii şi nici să nu-i recunoască vreun drept în interiorul instituţei. Conducerea îşi justifică decizia în baza autonomiei universitare, deşi aceasta nu o poate sustrage de la respectarea legislaţiei în vigoare. În acelaşi timp, Liga Studenţilor (LS IAŞI) a dat la rândul ei în judecată Universitatea „Cuza” la Tribunalul Iaşi, într-o speţă de contencios administrativ prin care solicită anularea actualului regulament pentru studii universitare de licenţă, adoptat prin viciu de procedură, prin intermediul căruia au fost introduse noile taxe pentru examenele nepromovate în anii anteriori. În momentul în care actul va fi anulat prin hotărâre judecătorească, conducerea Universităţii va trebui să returneze studenţilor banii încasaţi pentru noile taxe de restanţe.„Înţelegem că anumite persoane din conducerea Universităţii sunt deranjate de acţiunile noastre cu caracter civic şi democratic, dar au dat naştere unei situaţii fără precedent în România: conducerea unei Universităţi de stat, reprezentantă a autorităţii publice, dă în judecată o ligă studenţească care este parte a societăţii civile. O asemenea măsură este mai mult o formă de intimidare, apărută ca reacţie în urma unor acţiuni desfăşurate de către noi. Dacă era o problemă reală, s-ar fi sesizat mult mai devreme. Extrapolând, este ca şi cum Guvernul ar da în judecată o parte a societăţii civile pe motiv că „nu o recunoaşte”, pentru a acorda exclusivitate de dialog celeilalte părţi. Conducerea Universităţii îşi doreşte o mişcare studenţească docilă şi amorfă, formată din asociaţii studenţeşti care se ocupă doar de probleme profesionale sau care organizează baluri şi petreceri, nicidecum formată din organizaţii cu o puternică activitate civică. În primul rând conducerea nu înţelege conceptul de comunitate academică (universitas magistrorum et scholarium), care este formată deopotrivă din studenţi şi profesori, care sunt parteneri egali în procesul educaţional. În loc să rezolve problemele sesizate de către noi, conducerea preferă să ne atace, irosind timpul şi resursele fiecărei părţi. Este de-a dreptul ruşinos pentru instituţie ca aceasta să-şi atace proprii studenţi care vor să îndrepte bunul mers al procesului academic din universitate. În momentul de faţă, duşmanii Universităţii sunt la conducerea ei!” a declarat Silvian-Emanuel MAN, preşedintele Ligii Studenţilor (LS IAŞI). Reamintim că, în perioada 14-16 ianuarie, Universitatea „Cuza” va fi vizitată de o comisie din partea ARACIS (Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) pentru a-i fi reconfirmată acreditarea, iar instituţia ar putea fi penalizată pentru abaterile conducerii, întrucât nu sunt îndeplinite criteriile cerute de anumiţi indicatori din metodologia de evaluare legaţi de libertatea academică a studenţilor şi de respectarea drepturilor lor legale. Cea mai gravă penalizare pe care o poate suferi instituţia este retrogradarea, adică trecerea din clasauniversităţilor de cercetare avansată şi educaţie („clasa A”) în clasa universităţilor de educaţie şi cercetare ştiinţifică („clasa B”). În nenumărate rânduri, Liga Studenţilor (LS IAŞI) a atras atenţia asupra încălcării metodologiei de asigurare a calităţii, dar conducerea instituţiei a ignorat avertizările. Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (prescurtat LS IAŞI) este o organizaţie studenţească, neguvernamentală, non-profit, independentă, democratică,nepartizană, cu activitate civică şi sindicală, creată pentru a apăra drepturile şi interesele studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi prin toate mijloacele legale de care dispune. Organizaţia a activat în perioada 1989-2001, fiind reînfiinţată în vara anului 2013 de către un grup de studenţi. De atunci a desfăşurat o intensă activitate cu caracter civic,militând constant pentru refacerea vechiului spirit al mişcării studenţeşti din România.”

Etichete:
METEO: Cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ în mai multe județe din țară
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 11:45

METEO: Cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul: 16-05-2026 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ în mai multe județe din țară
(FOTO/AUDIO) Universitatea de Științele Vieții din Iași organizează o nouă ediție Animal Fest
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 10:56

(FOTO/AUDIO) Universitatea de Științele Vieții din Iași organizează o nouă ediție Animal Fest

Astăzi și mâine, pe Stadionul „Agronomie” din Copou, dar și în mai multe spații didactice ale Universității de Științele...

(FOTO/AUDIO) Universitatea de Științele Vieții din Iași organizează o nouă ediție Animal Fest
Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 10:27

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a susţine...

Ministerul Sănătăţii accelerează plăţile pentru proiectele finanţate prin PNRR
Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 10:25

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum. Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere proiectul care modifică...

Proprietarii de maşini vechi vor plăti mai mult pentru taxa de drum
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 09:54

(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar

Aeroclubul României din Iași găzduiește astăzi și mâine un spectacol aviatic care va marca o sută de ani de la înființarea primului zbor ce...

(AUDIO) Aeroclubul României organizează la Iași un show aviatic aniversar
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 09:27

(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina

Astăzi, la Catedrala Mitropolitană din Iași încep, de la ora 16:00, evenimentele premergătoare canonizării Sfintei Mărturisitoare Blandina de...

(AUDIO) Catedrala Mitropolitană din Iași găzduiește ceremonia de canonizare a Sfintei Blandina
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:48

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane, în ciuda faptului că subvenţia...

România este printre statele europene cu cea mai slabă utilizare a căilor ferate pentru transportul de persoane
Prim plan sâmbătă, 16 mai 2026, 08:47

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan

România are nevoie de coerență parlamentară – spune președintele Nicușor Dan, adăugând că nu dorește un guvern care să genereze o...

Primul pas spre un nou guvern este identificarea unei majorități parlamentare, spune Nicușor Dan