#FĂRĂ APĂRARE
Publicat de Nicolae Tomescu, 13 mai 2019, 17:11 / actualizat: 14 mai 2019, 10:33
Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”-Iași (Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației/Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic), a organizat – vineri 10 mai – premiera filmului de scurt metraj #FĂRĂ APĂRARE (la care au fost invitați să participe parlamentari, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, liderii de sindicat din județul Iași/din alte peste 20 de județe, directori ai unităților școlare, ai asociațiilor de elevi și părinți, reprezentanți ai mediului universitar, autorități locale, șefii Jandarmeriei Iași…
Se afirmase (frecvent): „Fără autenticitate, nu există originalitate”; o concluzie discutabilă, din punctul meu de vedere; desigur, atât originalitatea, cât şi autenticitatea implică o etică, dar poate fi cineva profund deziluzionat dacă, inițial, ar crede că titlul se inspiră dintr-o producție „veche”[1], după care, având cunoștințe minime de engleză, îngăduie scurtul metraj despre „relațiile dintre profesori, elevi și părinți”, realizat de „USLIP” IAȘI (Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași), având-o în rolul principal pe Medeea Marinescu?
Cunosc sau poate doar cred că aș cunoaște miza acestui demers (acțiune întreprinsă, pe lângă cineva sau undeva, în susținerea unei cauze sau în scopul obținerii unui anumit rezultat); de acord, atunci când publică despre învățământ și situația profesorilor mass-media abundă în propoziţii eliptice (deoarece par a fi sub febra trăirii spontane şi sincere) sau ideologizant stereotipe; de regulă, vreau să obțin eficacitate maximă în scrierile mele; acum, îmi fac „datoria” (am fost „invitat de o manieră indirectă”), altădată mă voi pronunța pe subiecte „nesfârșite”…
Oricum, sunt adeptul concepţiei potrivit căreia arta cinematografică are datoria de a căuta expresia directă, necontrafăcută a vieţii, renunţând la artificii care ar putea să altereze percepţiile / de natură estetică, morală sau socială; autenticitatea este, mai degrabă, efectul direct al sfărâmării iluziilor, al credinţei în vechile norme, infirmând, la nivel individual, credinţele naive în supremaţia idealului, a valorilor morale şi intelectuale (nu numai ale artei). Stilul căutat falsifică exprimarea unei trăiri autentice, iar cuvântul alcătuieşte o modalitate imperfectă de comunicare – mai ales atunci când este vorba de redarea, cu maximă autenticitate, a frământărilor interioare…
[1] 1996, „The Juror”/„Fără apărare”/, mai curând și mai exact, înseamnă jurat(ul)… „Annie Laird” (Demi Moore), o sculptoriță care își crește singură fiul și care hotărăște să fie jurat într-un proces împotriva unor mafioți, ajunge să regrete decizia pe care a luat-o, atunci când în viața ei apare un personaj misterios și excentric numit „Profesorul” (Alec Baldwin); la început, acesta se arată foarte atent cu „Annie”, pregătind-o pentru rolul de jurat; sedusă de șarmul „Profesorului”, „Annie” află despre mafiot și înțelege că „învățăturile” lui aveau drept unic scop să facă din ea o persoană maleabilă, în același timp destul de puternică pentru a influență părerea celorlalți jurați; mafiotul îi lasă de înțeles că îi va răpi copilul și îi va face să sufere pe toți apropiații ei – dacă „Annie” va vota în defavoarea acuzatului; înspăimântată, îi face jocul, cu toate acestea, „Profesorul” nu pare să renunțe la planuri, din cauza faptului că a devenit obsedat; sceptică în privința oricărui orice ajutor din partea autorităților, „Annie” decide să lupte singură – împotriva „Profesorului” și a mafiei – pentru a-și salva copilul….
i
