Ascultă Radio România Iași Live

Atacatorul din Noua Zeelandă a fost recent în Bulgaria, de unde a plecat în România; autorităţile de la Sofia au deschis o investigaţie

Atacatorul din Noua Zeelandă a fost recent în Bulgaria, de unde a plecat în România; autorităţile de la Sofia au deschis o investigaţie

Publicat de , 16 martie 2019, 07:31

Autorităţile bulgare au anunţat vineri deschiderea unei anchete cu privire la motivul unei călătorii efectuate în noiembrie de extremistul australian de dreapta autor al atacului asupra a două moschei în Noua Zeelandă, care după vizita în Bulgaria a plecat în România şi apoi în Ungaria, informează AFP.

Atacatorul în vârstă de 28 de ani, care a ucis cel puţin 49 de persoane şi a rănit alte 48 în atacul armat asupra a două moschei din oraşul neozeelandez Christchurch pe care l-a transmis live pe internet, e efectuat un sejur în Bulgaria în perioada 9-15 noiembrie 2018, a precizat procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov.

A fost deschisă o anchetă pentru a determina dacă ”versiunea sa, conform căreia el dorea să descopere situri istorice şi să studieze istoria ţărilor balcanice, este corectă sau dacă el avea alte scopuri”, a explicat oficialul bulgar.

La rândul său, ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, a menţionat că ancheta vizează elucidarea motivul acestei vizite şi eventualele ”contacte cu alte persoane”.

Totuşi, deocamdată autorităţile bulgare nu dispun ”de date cu privire la activităţi teroriste şi contacte ale acestei persoane în Bulgaria”, a completat procurorul general. Venit de la Dubai, atacatorul a sosit în Bulgaria pe 9 noiembrie, iar în ziua următoare a închiriat o maşină şi ”a vizitat situri istorice” în zece localităţi bulgare, a mai precizat Sotir Ţaţarov.

Pe 15 noiembrie, australianul Brenton Tarrant a părăsit Bulgaria cu o cursă aeriană cu destinaţia Bucureşti, unde a închiriat o maşină pentru a merge mai departe în Ungaria, a precizat apoi procurorul general al Bulgariei.

Se pare că Tarrant a mai fi efectuat un scurt sejur în Balcani şi în perioada 28-30 decembrie 2016, călătorind cu autocarul prin Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Bosnia.

Autorităţile bulgare sunt în contact, în cadrul anchetei, cu instituţii din SUA, Noua Zeelandă, Australia, Emiratele Arabe Unite, Serbia şi Muntenegru.

Extremistul de dreapta australian a postat pe internet înaintea atacului imagini cu încărcătoarele şi armele folosite pe care a inscripţionat texte cu referire, printre altele, la diferite evenimente şi figuri istorice în special din zona balcanilor şi de pe vremea Imperiului Otoman, printre care şi domnitorul român Şerban Cantacuzino.

În inscripţiile sale ce fac referire la Bulgaria el evocă, potrivit Daily Mail, bătălia de la Belgranica din 1913, cea mai mare bătălie din al Doilea Război Balcanic, şi la prinţul Fruzhin, un nobil bulgar care a luptat împotriva otomanilor în timpul celui de-al Doilea Imperiu Bulgar.

De asemenea, în timp ce se îndrepta cu maşina spre moschee pentru atac, el ar fi cântat un cântec naţionalist sârb. Întrebat despre acest subiect la o conferinţă de presă, ministrul de externe sârb Ivica Dacic a răspuns că atacatorul din Noua Zeelandă ”nu are nimic de-a face cu Serbia’. ‘Serbia nu are nicio legătura cu aceasta, noi nu cerem nimănui să răzbune nicio victimă sârbă în lume’, a mai afirmat Dacic, potrivit agenţiei dpa. ‘Nu ştiu cine l-ar fi putut inspira. Am văzut alte nume (naţionalităţi) pe listă, aşa că întrebaţi alte ţări ce legătură au ele cu aceasta’, a adăugat responsabilul sârb.

Atacatorul a postat şi un ”manifest” prin care îşi motivează atacul. Titlul textului de 73 de pagini, ‘Marea înlocuire’, pare să facă referire la o teză a scriitorului francez Renaud Camus privind dispariţia unor ‘popoare europene’, ‘înlocuite’ de populaţii ne-europene imigrate, şi care cunoaşte o popularitate în creştere în mediile de extremă dreapta.

În imaginile cu încărcătoarele şi armele folosite se mai pot vedea inscripţii cu texte ce fac referire la ideile sale extremiste, la agresiunile sexuale comise de musulmani pakistanezi asupra unor fete în oraşul englez Rotherham, precum şi la Luca Traini, un simpatizant italian neonazist afiliat partidului Liga Nordului şi care în februarie anul trecut a rănit cu focuri de armă şase migranţi africani pentru a răzbuna uciderea unei tinere de 18 ani.

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin