Ascultă Radio România Iași Live

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, trimis în judecată pentru spălare de bani

Publicat de Andreea Drilea, 23 decembrie 2014, 16:23

Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani, pentru că a administrat o firmă care a primit contracte finanţate din bani publici în comune din Neamţ şi s-a folosit de funcţia din partid pentru a influenţa funcţionari din Ministerul Dezvoltării şi CJ.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată pe primarul Gheorghe Ştefan, arestat preventiv în altă cauză, pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte o persoană, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite, folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bunuri sau foloase necuvenite şi spălare de bani.

Gheorghe Ştefan era, la data faptelor vicepreşedinte al PDL şi preşedintele organizaţiei PDL Neamţ.

În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi societăţile pe care Gheorghe Ştefan le controla, respectiv Best GSG SRL, Giga Star SRL, Euromedia TV SRL şi SC Sonic Media SRL, toate fiind acuzate de complicitate la spălarea banilor.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, începând din 2009, Gheorghe Ştefan a administrat în fapt SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA), folosindu-se de interpuşi, care au acceptat să figureze formal ca asociaţi şi administratori.

„Gheorghe Ştefan şi-a asumat rolul de factor de decizie în SC Strong Montaj SA şi s-a implicat în activitatea de administrare a acesteia (el a dispus efectuarea de plăţi, a făcut demersuri pentru încasarea facturilor emise, pentru obţinerea de finanţări de la diferite instituţii publice, pentru restituirea unor garanţii de bună execuţie, a discutat cu furnizorii de materiale, a cerut să i se prezinte situaţii contabile, a pus în discuţie evaluarea patrimoniului în vederea unor divizări, a solicitat informaţii cu privire la stadiul de realizare a unor lucrări, a intervenit pentru remedierea unor neajunsuri în activitatea firmei, şi-a dat acordul pentru obţinerea unui credit bancar şi constituirea unor garanţii, a convins fidejusori să semneze contractul de credit, a identificat şi a discutat oportunităţi de afaceri, a dispus acordarea de împrumuturi unor firme afiliate etc.)”, au scris procuroriii în actul de sesizare a instanţei.

SC Strong Montaj SA a încheiat şi a executat contracte vizând realizarea unor lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat, de la o serie de furnizori, bunuri şi servicii.

„Altfel spus, SC Strong Montaj SA (fostă SC Tehnoutilaj SA) s-a interpus în schimb, a făcut acte de comerţ, implicând circulaţia banilor. Aceste operaţiuni financiare ca acte de comerţ, în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan, sunt incompatibile cu funcţia pe care o deţinea, aceea de primar al municipiului Piatra Neamţ şi sunt menite să-i aducă sume de bani necuvenite”, susţin procurorii.

Gheorghe Ştefan mai este acuzat că ar fi intervenit la funcţionari din Ministerul Dezvoltării şi Consiliul Judeţean Neamţ, pentru ca SC Strong Montaj să obţină finanţarea cu prioritate a unor lucrări executate în comuna Tazlău.

„O parte din aceste sume de bani provin din executarea unor lucrări în comuna Tazlău, din judeţul Neamţ, finanţate conform HG 577/1997. Pentru asigurarea alocării de fonduri băneşti şi pentru finanţarea cu prioritate, contrar articolului 2 din ordinul 996/16.02.2011 al MDRT, a lucrărilor din care obţinea sume de bani necuvenite, în perioada 2010-2012, Gheorghe Ştefan s-a folosit de autoritatea şi de influenţa conferite de funcţia de conducere deţinută într-un partid, intervenind la funcţionari din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ. E de precizat că prin HG nr. 577/1997 s-a aprobat «programul privind reabilitarea, modernizarea şi/sau asfaltarea drumurilor de interes judeţean şi de interes local, definite potrivit legii, alimentarea cu apă, canalizarea şi epurarea apelor uzate la sate, precum şi în unităţile administrativ-teritoriale cu resurse turistice»”, au precizat procurorii DNA.

Repartizarea pe comune a sumelor de la bugetul de stat se făcea de către Consiliul Judeţean. Listele cu modul de distribuire a banilor, pentru fiecare autoritate publică locală contractantă se comunica apoi MDRT, iar după aprobarea listelor, se făcea plata.

În acest context, pentru a controla modul de repartizare a banilor alocaţi de la bugetul de stat, Gheorghe Ştefan ar fi susţinut o persoană (martor în cauză) să ocupe funcţia de consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ.

„În afara atribuţiilor de serviciu, acesteia i s-a permis să completeze listele comunicate MDRT cu date indicate de Gheorghe Ştefan. În situaţia în care datele comunicate MDRT nu erau stabilite de Gheorghe Ştefan cu apropiata a sa din CJ Neamţ, primul lua legătura cu un funcţionar din cadrul MDRT, desemnat să gestioneze relaţia cu autorităţile publice locale (martor în cauză) sau cu alţi reprezentanţi ai ministerului. Listele erau corectate şi restituite CJ Neamţ. După încorporarea corecţiilor, listele (anexele) erau retrimise oficial MDRT de către reprezentanţii CJ Neamţ.
În această modalitate, Gheorghe Ştefan a reuşit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, cu ocazia rectificărilor ori a alocărilor bugetare anuale, să direcţioneze sume de bani, în special către comuna Tazlău din judeţul Neamţ, care avea încheiat un contract (inclus în programul prevăzut de HG 577/1997) cu asocieri din care făcea parte chiar SC Strong Montaj SA”, susţin anchetatorii.

Procurorii au mai arătat în rechizitoriu că, pentru a scoate din SC Strong Montaj SA sumele de bani obţinute din infracţiuni şi a ascunde provenienţa acestora, Gheorghe Ştefan s-ar fi folosit de mai societăţile pe care le controla, respectiv SC Best GSG SRL, SC Giga Star SRL, SC Euromedia TV SRL, SC Sonic Media SRL.

Anchetatorii au mai stabilit că, în beneficiul acestor firme, în perioada 2010-2014, Gheorghe Ştefan „a dispus, a iniţiat, a coordonat efectuarea de plăţi de către SC Strong Montaj SA, pentru servicii fictive, inutile ori nejustificate economic (plăţi în favoarea Best GSG SRL pentru servicii fictive de consultanţă; plăţi pentru inutile servicii de publicitate, parţial prestate de 1TV Neamţ şi GIGA TV, care depăşeau ca valoare profitul anual; asumarea şi plata unor împovărătoare rate de leasing, refacturate către Sonic Media SRL, dar neachitate de aceasta; luarea în chirie a unui hotel care nu aducea venituri şi menţinerea contractului o lungă perioadă de timp; divizarea SC Tehnoutilaj SA (devenită SC Strong Montaj SA), constituirea unei noi societăţi comerciale, Giga Star SRL care a preluat activele pentru a le da înapoi cu chirie primei societăţi comerciale amintite; plata chiriei pentru un spaţiu folosit de mai multe societăţi comerciale afiliate şi acceptarea plăţii impozitului pe proprietatea, aflat în sarcina Giga Star SRL etc.)”.

În acest fel, în perioada 1 ianuarie 2010 – 1 februarie 2014, ar fi fost scoşi din SC Strong Montaj SA şi „supuşi unui proces de spălare a produsului infracţiunii” 4.414.221,28 lei (aproximativ un milion de euro, susţin procurorii.

SC Euromedia TV SRL şi SC Sonic Media SRL deţin televiziunile 1TV Neamţ şi Giga TV.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Tribunalului Neamţ, procurorii propunând menţinerea măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

De asemenea, s-a propus luarea faţă de SC Best GSG SRL şi SC Giga Star SRL a unor măsuri preventive, respectiv: interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau de lichidare; interdicţia iniţierii fuziunii, a divizării, a reducerii capitalului social; interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa, cu excepţia măsurilor de conservare.

Procurorii au fost sprijiniţi în cauză de Serviciul Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană de Informaţii Neamţ.

În acest dosar, în 1 octombrie a fost audiată ca martor şi Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada decembrie 2009 – februarie 2012.

Preşedintele PMP, Elena Udrea, spunea atunci că toate solicitările de finanţare, fie că erau de la Gheorghe Ştefan, fie că erau de la oricare primar din ţară sau şef de consiliu judeţean, „urmau procedura legală şi cutuma”.

Gheorghe Ştefan este arestat preventiv în dosarul licenţelor Microsoft, în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.

Într-un alt dosar, primarul Gheorghe Ştefan este urmărit penal pentru intervenţii privind obţinerea licenţei pentru Giga TV. Gheorghe Ştefan este acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, care fusese retrasă la 17 septembrie 2013, după ce a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului.

Gheorghe Ştefan a fost preşedintele interimar la organizaţia PDL Neamţ, funcţie din care a demisionat în luna martie. Primarul municipiului Piatra Neamţ a aderat la Fundaţia Mişcarea Populară, dar a rămas membru al PDL. (mediafax.ro/FOTO ancheteonline.ro)

Etichete:
Manifestări de comemorare a 36 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989
Prim plan luni, 22 decembrie 2025, 07:53

Manifestări de comemorare a 36 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989

La Bucureşti, continuă astăzi seria manifestărilor publice de comemorare a 36 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Sunt programate...

Manifestări de comemorare a 36 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989
Guvernul urmează să adopte proiectul de hotărâre privind majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026
Prim plan luni, 22 decembrie 2025, 07:50

Guvernul urmează să adopte proiectul de hotărâre privind majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026

Guvernul urmează să adopte săptămâna aceasta proiectul de hotărâre privind majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei începând cu 1...

Guvernul urmează să adopte proiectul de hotărâre privind majorarea salariului minim brut la 4.325 de lei, începând cu 1 iulie 2026
Preşedintele Nicuşor Dan discută cu magistraţii despre situaţia din Justiţie, la Cotroceni
Prim plan luni, 22 decembrie 2025, 06:52

Preşedintele Nicuşor Dan discută cu magistraţii despre situaţia din Justiţie, la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan va avea discuţii luni, la Cotroceni, cu magistraţii care doresc să vorbească deschis despre situaţia din Justiţie....

Preşedintele Nicuşor Dan discută cu magistraţii despre situaţia din Justiţie, la Cotroceni
Vrancea: Pe 23 decembrie va fi dat în circulaţie tronsonul A7 dintre Focşani şi Adjud
Prim plan luni, 22 decembrie 2025, 06:23

Vrancea: Pe 23 decembrie va fi dat în circulaţie tronsonul A7 dintre Focşani şi Adjud

Tronsonul de 50 de kilometri al Autostrăzii A7 dintre Focşani şi Adjud va fi dat în circulaţie pe 23 decembrie, a anunţat preşedintele...

Vrancea: Pe 23 decembrie va fi dat în circulaţie tronsonul A7 dintre Focşani şi Adjud
Prim plan luni, 22 decembrie 2025, 06:10

Plenul Senatului va dezbate şi vota, astăzi, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu

Plenul Senatului va dezbate şi vota, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, prin care AUR îşi propune evaluarea...

Plenul Senatului va dezbate şi vota, astăzi, moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu
Prim plan duminică, 21 decembrie 2025, 11:55

(AUDIO) Tariful de livrare a energiei termice în municipiul Iași va crește cu 5%

Tariful de livrare a energiei termice în municipiul Iași va crește cu 5%. Majorarea este impusă de Autoritatea Națională de Reglementare în...

(AUDIO) Tariful de livrare a energiei termice în municipiul Iași va crește cu 5%
Prim plan duminică, 21 decembrie 2025, 11:41

Creşte numărul îmbolnăvirilor de gripă

Tot mai multe persoane au gripă – 5.700 de bolnavi au primit acest diagnostic săptămâna trecută, iar aproape 93.000 au avut infecţii...

Creşte numărul îmbolnăvirilor de gripă
Prim plan duminică, 21 decembrie 2025, 11:38

Atenţionare a directorului ANPC privind unele citrice de pe piaţa din România

Directorul general în Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, atrage atenţia că în magazinele din România se...

Atenţionare a directorului ANPC privind unele citrice de pe piaţa din România