Gustave Eiffel: „Ar trebui să fiu gelos pe turn. Este mai celebru decât mine”

Publicat de Nicolae Tomescu, 15 decembrie 2021, 06:10

Răsfoiesem „Panteonul științific al Turnului Eiffel”, o lucrare de referință scrisă (1891) de Georges Barral; autorul, pe lângă faptul că oferă biografia lui Alexandre Gustave Eiffel (15 decembrie 1832–27 decembrie 1923), se ocupă și de alte expuneri scrise ale vieții și activității designerilor, constructorilor principali ai turnului…

Născut în Franța/Dijon, Côte-d’Or/, cu nume preluat de la unul dintre strămoșii germani trăitori la începutul secolului al XVIII-lea (Marmagen[1], în Eifel[2]), Gustave a fost influențat în tinerețe de doi unchi[3]. Inteligent, dar fără a excela în privința studiului[4], Eiffel a absolvit liceul cu două diplome, în științe și în literatură; „Collège Sainte Barbe” a reprezentat rampa de lansare pentru admiterea dificilă de la „École Centrale des Arts et Manufactures”[5]. După absolvire, unchiul său i-a oferit o slujbă în Dijon/Franța[6]…

Eiffel a început să se specializeze în construcțiile metalice (poduri, în special). El a dirijat ridicarea unui pod de fier la Bordeaux (1858), urmat de câteva realizări asemănătoare, a proiectat „Galeria de Mașini arcuite și înălțate” pentru expoziția de la Paris (1867). În 1877, a făcut legătura dintre râul Douro și locul adăpostit în care navele se pot refugia în Porto – arc de oțel (160 metri), pe care l-a asamblat cu o arcadă mai mare de același tip; a urmat viaductul „Garabit” (de peste 540 de metri) pe râul Truyère din sudul Franței – preț de mulți ani, cel mai înalt pod din lume/120 m deasupra cursului de apă. A proiectat „domul mobil” al observatorului din Nisa și cadrul „Statuii Libertății” din Portul New York. Turnul Eiffel (1887-1889) i-a adus supranumele de „magicianul fierului”. Totodată, și-a îndreptat atenția și interesul către chestiunile de aerodinamică; iată de ce a folosit turnul pentru mai multe experimente; la Auteuil, în afara Parisului, a construit primul laborator aerodinamic[7].

În 1887, Eiffel a fost de acord să construiască ecluzele Canalului Panama, o întreprindere imensă condusă greșit de Ferdinand De Lesseps… Cel mai substanțial contract din întreaga sa carieră, dar și proiectul cu cel mai ridicat coeficient de risc[8], a declanșat cel mai mare scandal financiar din secolul al XIX-lea[9]…

Gustave Eiffel construise, în 1873, „Hala Mare” din Iași (devenită „Hala Centrală”) – structură care avea sa fie demolată în anii 1960. În 1876, a construit „Podul Eiffel”, la Ungheni[10]. În 1882, a retușat „Grand Hotel Traian” (în „Piața Unirii” din Iași). În conformitate cu planurile sale a fost ridicat și mausoleul familiei lui Petre P. Carp (de pe moșia conacului din Țibănești-Iași)…

[1] Marmagen este o localitate situată la 70 km de Köln și la 60 km de Aachen…

[2] Munții Eifel (în germană se pronunță [ai-făl] ) au înălțime medie și sunt situați în partea de vest (delimitați de Aachen, în nord, și de Trier, în sud, aparțin de grupa munților Eifel-Ardennen)/la granița Germaniei cu Belgia și Franța…

[3] Jean-Baptiste Mollerat și Michel Perret… Ambii unchi și-au petrecut multe zile în compania tânărului Eiffel, învățându-l tot ce știau despre chimie, despre sensul religiei și filosofie…

[4] Plictisit de ceea ce făcea la „Lycée Royal”, Eiffel a ajuns la concluzia că orele de curs reprezentau o pierdere de timp…

[5]„École Centrale des Arts et Manufactures” a fost (la acea dată, o universitate particulară – cunoscută drept una din universitățile europene de frunte în inginerie) și este cea mai prestigioasă universitate de inginerie din Franța… Afacerea cu cărbuni a mamei sale a adus un venituri importante în familie și a asigurat fondurile necesare pentru ca Eiffel să studieze chimia /și să absolve, în 1855/ universitatea renumită din Paris…

[6] Cu toate acestea, o dispută de familie a anulat respectiva șansă, iar Eiffel a acceptat un post într-o companie care proiecta poduri pentru trenuri (în Bordeaux)…

[7] A continuat să lucreze în Primul Război Mondial, iar, în 1921, Eiffel a cedat laboratorul statului…

[8] Avându-se în vedere riscul cu care se confrunta Eiffel, acestuia i-au fost acordate avantaje financiare majore și garanții solide, care i-au permis să își colecteze profitul de îndată ce lucrarea a început…

[9] În pofida implicării lui Eiffel în proiect, lichidarea/la 4 februarie 1889/ a companiei de construcție a canalelor, „Compagnie du Canal”, a condus la acuzația de fraudă, alături de De Lesseps și de fiul său, culminând cu o pedeapsă de doi ani de închisoare și o amendă de 2.000 de franci. Având compromise onoarea si demnitatea, Eiffel s-a retras din afaceri. Ulterior, Hotărârea de fond a fost anulată de cea mai înaltă instanță de apel, „Cour de Cassation”, eliberându-l pe marele arhitect de toate acuzațiile (astfel, s-a pus capăt oricărei acțiuni judiciare suplimentare împotriva sa)…

[10] La 6/18 mai 1872, era încheiată, la București, convenția româno-rusă privind joncțiunea liniilor ferate ruse cu cele române, Iași-Chișinău; atunci a apărut necesitatea construirii unui pod rezistent peste Prut. Podul feroviar de peste Prut/de la Ungheni/ a fost construit în perioada 1876-1877, după proiectul arhitectului francez Gustave Eiffel. Podul a fost deschis pe 9/21 aprilie 1877, cu doar trei zile înainte ca Rusia să declare război Turciei. Intrat în istorie sub denumirea „Podul de flori” (la 6 mai 1990, zeci de mii de români de pe cele două maluri ale Prutului s-au reîntâlnit și s-au îmbrățișat, după circa jumătate de secol de înstrăinare), numele oficial a fost adoptat la 20 aprilie 2012 (în Ședința Consiliului orășenesc Ungheni)…