Ascultă Radio România Iași Live

FPTR: Turiştii români au cheltuit în ţară aproximativ 18 milioane de euro în minivacanţa de Craciun

FPTR: Turiştii români au cheltuit în ţară aproximativ 18 milioane de euro în minivacanţa de Craciun

Publicat de Andreea Drilea, 27 decembrie 2018, 07:12

Peste 139.000 de turişti români au cheltuit aproximativ 18 milioane de euro în destinaţii din ţară în minivacanţa de Crăciun, potrivit unei analize realizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

‘Un număr de peste 139.000 de români şi-au petrecut în acest an Crăciunul în diverse destinaţii din ţară, unde au cheltuit pe cazare, masă şi distracţie aproximativ 18 milioane de euro. Din calculele FPTR, cheltuiala medie a turiştilor care au preferat destinaţiile interne a fost de aproximativ 570 de lei pe sejur, doar pentru cazarea şi mesele incluse în pachetele turistice, în creştere cu 14% faţă de anul trecut. Cheltuielile suplimentare, cu drumul şi distracţia, au fost în medie, de 500 lei pe sejur, pentru fiecare turist’, precizează FPTR într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Anul acesta, Crăciunul şi Revelionul sunt ultimele oportunităţi turistice pentru românii care deţin vouchere de vacanţă şi care expiră până la sfârşitul anului. Astfel, mai mulţi români au ales să petreacă sărbătorile în ţară, observându-se o creştere de 14% a numărului de turişti în destinaţii interne.

‘Datorită faptului că, în acest an, Crăciunul a fost imediat după weekend şi Guvernul a acordat zile libere personalului bugetar, cererea a fost mai mare, cu atât mai mult cu cât mulţi români au profitat de primirea voucherelor de vacanţă şi au ales să-şi petreacă cele cinci zile libere departe de casă’, a declarat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedinte executiv FPTR.

Majoritatea turiştilor au dorit să-şi petreacă sărbătoarea Crăciunului în mod tradiţional, cele mai solicitate structuri de cazare în această perioadă au fost pensiunile rurale, unde gradul de ocupare a depăşit 90%, fiind cazaţi aproximativ 55.000 de turişti. Cele mai căutate destinaţii în mediu rural au fost Bran, Maramureş, Bucovina şi zona Sibiului, unde gazdele pensiunilor i-au întâmpinat pe turişti cu mâncare tradiţională şi obiceiuri româneşti.

Primirea colindătorilor în jurul focului de tabără, costumele populare, obiceiul tăierii porcului, excursiile cu sania au fost doar câteva din atracţiile acestor zone.

În privinţa tarifelor, acestea au variat între 350 şi 800 de lei/persoană, în funcţie de destinaţie şi preferinţele fiecărui turist.

Pe locul următor în topul preferinţelor au fost vacanţele în structurile de cazare din staţiunile balneare. Acestea au fost preferate de aproximativ 25.000 de turişti datorită gamei extinse de servicii, majoritatea optând pentru relaxarea la centrele spa sau la piscină.

În ceea ce priveşte tarifele percepute, acestea au fost cuprinse între 500-750 lei de persoană pentru 3 zile, la un hotel de 3 stele.

În staţiunile montane au fost aşteptaţi de Crăciun aproximativ 24.000 de turişti. Pârtiile amenajate de pe Valea Prahovei şi din celelalte staţiuni montane au fost pregătite pentru schiorii şi amatorii de snowboard, precum şi pentru copiii dornici să se dea cu sania.

În aceasta zonă, tarifele s-au situat între 500 şi 900 de lei/persoană, în funcţie de gradul de confort, serviciile oferite şi numărul de zile de sejur.

Ca şi anul trecut au existat români care au ales să petreacă sărbătoarea Crăciunului în străinătate, în diferite destinaţii exotice, cu climă caldă, sau în city break-uri în ţările europene.

Cele mai căutate destinaţii din Europa au fost staţiunile de schi din Austria, Bulgaria, Elveţia sau Franţa, însă pe lângă sporturile de iarna, acestea au atras turişti şi prin Târgurile de Crăciun şi evenimentele cu tematică.

Ca destinaţii exotice, majoritatea românilor au ales Dubai, Egipt sau Maroc. Pentru astfel de vacanţe tarifele au început de la 500 de euro până la 3.000 de euro/persoană, în funcţie de cerinţele fiecărui turist.

Potrivit FPTR, datele sunt aproximative, au fost obţinute pe baza estimărilor furnizate de membrii Federaţiei şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.

(Agerpres/FOTO arhivă imaginicraciun.blogspot.com)

Etichete:
Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Naţional luni, 4 mai 2026, 10:23

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară

Euro a depăşit astăzi 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară, după ce moneda naţională a încheiat săptămâna la cel mai...

Euro a depăşit 5,20 lei la tranzacţiile de pe piaţa interbancară
Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
Naţional luni, 4 mai 2026, 06:40

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai

Testele pentru evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi organizate în perioada 12 – 28 mai, prevede calendarul...

Testările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a – în perioada 12 – 28 mai
IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Naţional duminică, 3 mai 2026, 09:17

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului

Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului, comparativ cu perioada similară...

IGPR -Numărul accidentelor rutiere soldate cu decese şi persoane rănite grav s-a redus în primele 3 luni ale anului
Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 08:54

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte

Guvernul va anunţa mâine stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte şi va adopta două ordonaţe de...

Guvernul va anunţa stadiul de atragere a fondurilor europene din PNRR pentru fiecare minister în parte
Naţional duminică, 3 mai 2026, 07:45

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES

Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’ este organizată duminică, în contextul marcării Zilei Mondiale a Libertăţii...

Ziua Libertăţii Presei/Dezbaterea ‘Rolul şi misiunea mass-media publică’, organizată de TVR în parteneriat cu Radio România şi AGERPRES
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte