Tristan Tzara: „Fugă de cal vioi mi-a fost viaţa”

Publicat de Nicolae Tomescu, 25 decembrie 2020, 09:55

Samuel Rosenstock rămâne, în istoria literaturii, omul care a declanșat o „revoluţie”…

Tristan Tzara[1] începuse să scrie versuri[2] în 1912. S-a expatriat (1915) în Elveția, la Zurich[3]; acolo a fost lansat primul manifest al dadaismului. În 1916, publica, în limba franceză[4], cartea[5] Prima aventură celestă a domnului Antipirin. Concepuse, în colaborare, poemul[6] Amiralul caută o casă de închiriat. Între 1917-1920 a scos, la Zurich, revista „Dada”, beneficiind de o colaborare internațională[7]. În 1920 s-a stabilit la Paris[8]; dacă poezia i-a fost răspândită de pictori, pictura acestora „a căpătat elan din poeziile sale”; Adolf Looz, arhitect vienez, îi construia o casă în capitala Franței iar poetul și dramaturgul și-a arhivat întreg „patrimoniul dada”. A șocat lumea artistică, prin textele sale[9] şi concepţia anarhistă. Are meritul de a fi propagat ideile mişcării culturale „Dada” în cercurile oamenilor de cultură din Europa[10].

„Idila” cu parizienii a luat sfârșit în 1924[11], atunci când apărea Manifestul suprarealismului, redactat de André Breton; ultimul nega vreo afinitate cu dadaismul, văzând în cele două curente doar „două valuri care, pe rând, se acoperă reciproc”[12]. În 1937, ca secretar al „Comitetului pentru apărarea culturii spaniole”, a organizat al doilea „Congres internațional al scriitorilor”[13]. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial era văzut, în Franța ocupată de naziști, ca „străin, evreu, agitator profesionist și comunist”.

A trăit toți anii războiului în clandestinitate, publicând în „foile Rezistenței franceze”; la Toulouse, între 1944-1945, a fost președintele „Centrului intelectualilor”; tot atunci, a gestionat o emisiune radiofonică a Rezistenței franceze; revenit în Paris, scotea revista „La Roumanie libre”, în colaborare cu Eugen Ionescu și Elena Văcărescu.

A vizitat România, a oferit interviuri, a conferențiat despre dialectica poeziei; i se publica, în traducere românească, poezia „Une Route Seul Soleil (Singurul drum însorit)”, unde literele inițiale formează sigla U.R.S.S. În 1947, devenea membru al P.C. Francez; evenimentele din Ungaria îi pun la grea încercare încrederea[14] în curentul marxist.

În 1961 a primit Marele Premiu pentru Poezie „Etna Taormina”.

„Să ne coborâm în râpa
Care-i Dumnezeu când cască
Să ne oglindim în lacul
Cu mătăsuri verzi de broască

Să fim săraci la întoarcere
Şi să batem la uşa străinului
Cu ciocul pasărilor în coajă de primăveri
Sau să nu mai mergem nicăieri
Doliu alb la fecioara vecinului”…

Posteritatea lui Tristan Tzara înseamnă reeditarea operei în România, crearea societății cultural literare (în 1991) care îi poartă numele, un monument DADA (1996)[15], refuzul Bibliotecii Naționale a Franței de a-i primi manuscrisele și colecțiile, licitarea[16] sau donarea acelorași valori, mai ales în Franța.

A murit pe 25 decembrie 1963, fiind înmormântat în „Cimetière de Montparnasse”…

[1] Samuel Rosenstock a semnat sub diferite pseudonime: Samyro, Tristan Ruia; în 1915 a adoptat pseudonimul Tristan Tzara (nume franţuzit, care se poate citi în româneşte „trist în ţară”)…

[2] În revista „Simbolul”, întemeiată împreună cu Ion Vinea și Marcel Iancu… Continua la „Chemarea” (1915)…

[3] În cabaretul „Voltaire” punea în circulație termenul dada, care i-a adus și i-a consacrat celebritatea. De la „Sfântul Dada” (ziua sa de naștere, 16/28 aprilie 1896)? De la hărmălaia provocată de românii care frecventau cabaretul, încuviințând mereu: Da! Da!?

[4] Doar 110 exemplare… Prima aventură celestă a domnului Antipirin a fost urmată, în 1918, de „Douăzeci şi cinci de poeme”, şi, în 1924, de „Şapte manifeste Dada” – considerate manifestele mişcării…

[5] Avea să fie pusă în scenă în anul 1920… În același an, Manifest(ul) despre amorul slab și amorul amar ne „povățuia”: „Pentru a face o poezie dadaistă Luaţi un ziar. Luaţi o pereche de foarfeci. Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre. Decupaţi articolul. Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ. Agitaţi-l încetişor. Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage. Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna. Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.”

[6] Recitat cu acompaniament muzical… „Avea geniu ca impresar al scandalului”…

[7] Arthur Segal/pictor de origine română, W. Kandinsky, André Breton, Louis Aragon ș.a. A apărut și supoziția că Lenin s-ar fi aflat printre colaboratori – motivul piesei Travestiții, jucată/ în 1974/ de „Royal Shakespeare Company” din Londra… Lui Tristan Tzara i s-au alăturat scriitorii Hugo Ball şi Richard Hülsenbeck, artiştii Hans Arp, Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp (S.U.A.), Max Ernst, Kurt Schwitters (Germania)…

[8] A urmat cursuri de chimie la Facultatea de Științe; devenea membru al „Asociației studenților români din Franța”. Colabora la revistele avangardiste „Littérature”, „Proverbe”, „391”, „Canibale”, „Dada augrandair”, îi frecventa pe Giacometti, Picasso și Brâncuși…

[9] Tzara a fost influenţat şi de Urmuz (considerat, astăzi, unul dintre marii rebeli ai istoriei, artist adulat şi „profet” al câtorva curente literare, căruia străinătatea îi dedică expoziţii, lucrări şi prelegeri în marile universităţi)….

[10]  Într-un text din „Vanity Fair”, din 1922, tradus în revista „România Liberă”, tânărul de 26 de ani explica în ce constă revoluţia Dada: „Dadaismul e un simptom caracteristic dezordonatei lumi moderne, inspirat de haosul şi colapsul european din timpul războiului. Pentru intelectualii exilaţi în Elveţia, umanitatea părea să fi înnebunit: toată ordinea s-a năruit, toate valorile au fost răsturnate. În spiritul mişcării, dadaiştii s-au pus pe glume grosolane, au organizat întruniri bolnav de elaborate şi au redactat, ca nimeni alţii, manifeste brici, ce parodizau, în violenţa şi absurditatea lor, absurditatea şi violenţa lumii în care trăiau. Printre exponenţii germani ai mişcării, însă, dadaismul a avut un gust mult mai amar şi, în chestiuni legate de societate şi politică, avea chiar un aer revoluţionar. Dadaiştii francezi erau, în schimb, mult mai tineri şi se desfătau ca într-un carnaval al nonsensului. Pe măsură ce acordau importanţă mişcării, o îndreptau împotriva artei” – scria, în 1922, Samuel Rosenstock…

[11] Tot în 1924 se căsătorea cu Greta Knutson (singurul născut din respectiva legătură a fost Christophe); Tristan Tzara s-a despărțit de artista suedeză în anul 1937…

[12] Și T.T. se delimitează de suprarealiști… Nu doar străinii, deopotrivă românii l-au contestat pe Tristan Tzara. La mijlocul anilor 20, compatrioții avangardiști îl zugrăviseră în cuvinte prea puțin măgulitoare, iar „relația” lui Tzara cu dadaismul a sfârșit printr-un „divorț”… În anii 30 din secolul al XX-lea, Tristan Tzara se îndepărtase de nihilismul tinereţii şi îmbrăţişa principiile suprarealismului…

[13] Omul aproximativ (1931), Vorbind singur (1950), Faţa interioară (1953), iată câteva dintre expresiile livrești de conștiință caracteristice „maturității” lui Tristan Tzara…

[14] Demisiona, în 1956, după reprimarea revoluţiei din Ungaria…

[15]  La Moinești există o statuie dedicată lui Tristan Tzara, a cărei inaugurare i se datorează criticului și istoricului literar Alexandru Piru…

[16] Volumul Prima aventură celestă a domnului Antipirin s-a vândut cu 6.500 de euro…