Emil Hossu: „Nu poate fi iubit cineva care nu iubeşte pe nimeni”

Publicat de Nicolae Tomescu, 24 ianuarie 2021, 18:55

„«Milu» al nostru iubea viaţa, scena, pe Catrinel şi pe colegii săi. Poate nu tocmai în această ordine[1]. Dar pentru că iubea, cu adevărat, pe (aproape) toată lumea, era, la rându-i, foarte iubit. De oameni şi de Dumnezeu. Aşa se face că, deşi avea un dosar «nesănătos», a ajuns actor. Tânărul actor a jucat, chiar de la început, în două teatre bucureştene – «Giuleşti» şi «Nottara». Teatrul pe care l-a iubit necondiţionat a rămas «Nottara». Şi, poate tocmai de aceea, Dumnezeu i-a îngăduit să iasă din scena vieţii înconjurat de mai toţi colegii, chiar în foaierul Sălii «George Constantin», în vreme ce, în foaierul de sus, publicul aştepta să intre la spectacol. (…) Dumnezeu să-l odihnească pe dragul de «Milu», de-a pururi tânăr şi ferice!”, se arăta într-un comunicat, din 25 ianuarie 2012, al Teatrului „Nottara”…

Născut pe 24 noiembrie 1941/Ocna Sibiului, județul interbelic Sibiu/, declara, într-o anumită împrejurare: „Sunt maramureșean după mamă, sălăjean după tată[2], dar stau în București de foarte multă vreme”. A copilărit în Maramureș, a urmat cursurile Liceului „Dimitrie Cantemir” din București; Constantin Manolescu, profesorul de limba și literatura română, l-a îndrumat către profesia de actor[3].

A marcat generații[4]… Cu simț al umorului, cu o modestie rarisimă, și-a apropiat spectatorii: „Dacă, lipsit de modestie, realizez în multe ocazii că mă bucur de simpatia publicului, înseamnă că mi-am îndeplinit o parte din «rolul» pe care mi l-am asumat, şi anume acela de a fi intermediar între autor (dramaturg, scenarist, regizor) şi spectatori, înlesnindu-le perceperea mesajului artistic cu mai multă uşurinţă.” (Emil Hossu)

A jucat în aproape 40 de filme (ultimul realizat în 2009)[5].

Din 1992, Emil Hossu și soția[6] au primit o clasă de actorie (datorită invitației pe care le-a făcut-o Geo Saizescu, bunul lor prieten): „Indiferent de existenţa – sau nu – a unor proiecte personale, cred cu tărie în viitor, căci altfel ce rost aş mai avea? Viitorul, pentru mine, poate să însemne transmiteri de ştafete, de gânduri, de întâlniri artistice sau pur şi simplu umane ce-ar avea darul de a-mi însenina restul vieţii.” (Emil Hossu)

Credincios al Bisericii Române Unite cu Roma, membru în „Asociația Foștilor Deținuți Politici”, credea că „indiferenţa este esenţa lipsei de comunicare”…

„Totdeauna prezentul este cel care contează. E adevărat că nostalgiile plăcute din trecut se pot îmbina cu speranţele din viitor, creând astfel adevărata viaţă a fiecăruia dintre noi. Acest lucru este valabil, sau poate mai valabil, în viaţa artistică.” (Emil Hossu)

[1] Emil Hossu a fost actor la Teatrul „Nottara” din București, unde a jucat alături de soția sa, Catrinel Dumitrescu (inițial, căsătorit cu violonista Ana Hossu, copilul lor fiind Dan Hossu); actorul a murit cu puțin timp înainte să urce pe scenă; i-ar fi spus lui Catrinel Dumitrescu, pentru ultima oară, că o iubește, după care s-a stins; colegii, la rândul lor, consemnau ultimul act dintr-o poveste de dragoste care începuse cu 20 de ani în urmă…

[2] Tatăl său a fost diplomat, iar regimurile totalitare nu au avut îndurare în ceea ce-l privește…  Diktatul de la Viena (cedarea, către Ungaria, a Transilvaniei de Nord) determinase familia Hossu să se mute în Cluj. La 23 august 1945, întreaga familie era deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de un an și trei luni. După ce au supraviețuit lagărului, părinții s-au întors in România; casa, o fabrică de ață, mașina le fuseseră confiscate; în 1948, invocându-se apartenența la „diplomația lui Ion Antonescu”, a fost trimis la muncă forțată/Canalul „Dunăre – Marea Neagră”/; s-a îmbolnăvit de cancer; a trecut la cele veșnice când fiul său atingea vârsta de 17 ani…

[3] „Îi port un respect nostalgic permanent. Mi-a dat să joc «moș Tănase» din «Răzvan și Vidra» și, probabil, impresionat de compoziția mea, a spus: «Milule, trebuie să faci teatru»”. În acel moment s-a deschis dorința de a afla tot mai multe despre lumea teatrului, a filmului; nu avea „origine sănătoasă”, a reușit să intre la „ATF” din a treia încercare…

[4] Primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic… A jucat în multe filme, a avut și în teatru roluri importante…

[5] Printre cele mai cunoscute persoanje întruchipate de Emil Hossu se numără „ziaristul Victor Mirea” – zis „Balaurul”, din „Secretul lui Bachus”… Primul rol într-un film românesc l-a avut în 1967/pelicula „Cerul începe la etajul III”; a mai interpretat roluri în filme precum „Balanța”  (1992), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), „Liceenii în alertă” (1993), „Oglinda”  (1993), „Fetele Marinarului” (serial realizat de grupul „Intact”, în 2009)/intrase, din păcate, pe „culoarul telenovelelor”, a putut fi văzut și în producția „Chiquititas”/; cei mai prolifici ani în cinematografie au fost 1984 și 1985, cand a jucat în șase filme: „Noi, cei din linia întâi” (1985); „Secretul lui Nemesis” (1985), „Vara sentimentală” (1985), „Eroii n-au vârstă (1984)”, „Secretul lui Bachus”  (1984), „Sosesc păsările călătoare” (1984)…

[6] Au fost patru promoții… Catrinel Dumitrescu era vioara principală, construind împreună spectacole de absolvire, de licență, cu rezultate, cronici, premii foarte bune…

În 2007, Emil Hossu a jucat, în regia soției, premiera Teatrului „Nottara”, intitulată „Bătrânul” (piesă după Gorki); alături de mulți colegi, de foști studenți de-ai lor, de Bebe Cotimanis, Anca Bejenaru și Gabriel Răuță…