Ascultă Radio România Iași Live

(UPDATE) Rezoluţia împotriva României, adoptată de Parlamentul European

Publicat de , 13 noiembrie 2018, 19:00

UPDATE ora 14:50 Grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) cere acţiuni clare din partea Partidului Social-Democrat român (PSD) pentru a combate corupţia şi a arăta voinţă politică pentru funcţionarea adecvată a statului de drept, după ce Parlamentul European a adoptat marţi o rezoluţie nelegislativă privind statul de drept în România.

”În contexul în care România preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE, Parlamentul European va garanta că această preşedinţie nu subminează valorile europene pentru care luptăm asiduu, precum respectarea statului de drept. Din păcate, situaţia din România a continuat să se deterioreze. Iată de ce noi cerem acţiuni clare din partea Partidului Social-Democrat, de guvernământ, pentru a combate corupţia şi a arăta voinţă politică pentru funcţionarea corectă a statului de drept”, notează grupul europarlamentar al PPE.

Parlamentul European a adoptat marţi rezoluţia nelegislativă privind statul de drept în România cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă ‘profunda preocupare’ a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi ‘condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti’ din luna august.

Ca reacţie la acest vot, eurodeputata Roberta Metsola, coordonatoarea PPE în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE, a afirmat: ”În ultimele luni, românii au ieşit pe străzi pentru a-şi face vocea auzită. Aceşti oameni nu doresc decât să fie respectate valorile europene promise atunci când România a aderat la UE. Ei vor un guvern
puternic care apără statul de drept. Vocea lor nu a fost ascultată de autorităţile române. Vreau să asigur oamenii din România că Parlamentul European îi vede, le aude vocea şi nu îi va dezamăgi”.

Potrivit reprezentantei PPE, schimbările din sistemul judiciar din România din cursul acestui an sunt opusul a ceea ce cetăţenii europeni aşteaptă de la legislatorii pe care i-au ales pentru a-i reprezenta. ”Oamenii aşteaptă transparenţă, justiţie, stat de drept şi democraţie. Asta merită. Pentru aceasta va lupta grupul PPE – întotdeauna”, a subliniat Roberta Metsola.

Eurodeputaţii PPE dau asigurări că vor monitoriza situaţia din România şi vor continua să solicite respectarea valorilor europene – integritate, transparenţă şi justiţie.

În rezoluţia adoptată marţi, Parlamentul European se declară ‘profund preocupat de revizuirea legislaţiei judiciare şi penale din România, îndeosebi din cauza posibilităţii ca aceasta să ducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capacităţii acestuia de a combate eficient corupţia din România, precum şi la slăbirea statului de drept’, se arată în rezoluţie, redactată de reprezentanţi ai grupurilor politice din legislativul comunitar.

De asemenea, documentul ‘condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018’.

În plus, rezoluţia ‘invită autorităţile române să instituie garanţii prin care să asigure o bază transparentă şi legală pentru orice tip de cooperare instituţională şi să evite orice ingerinţă care dereglează mecanismele de verificare şi de echilibrare’ şi ‘solicită întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii’.

Eurodeputaţii ‘îndeamnă autorităţile române să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupţia’ şi ‘să aplice strategia naţională anticorupţie’ şi ‘recomandă cu fermitate reconsiderarea legislaţiei privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor în ceea ce priveşte potenţialul său de a avea un efect de intimidare asupra societăţii civile, precum şi în contradicţie cu principiul libertăţii de asociere şi dreptul la viaţă privată şi de a o alinia pe deplin’ cadrului UE.

Nu în ultimul rând, eurodeputaţii ‘îndeamnă Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar’.

De asemenea, legislativul comunitar ‘îndeamnă la purtarea unui dialog constant cu societatea civilă şi subliniază că trebuie abordate chestiunile menţionate mai sus pe baza unui proces transparent şi incluziv’ şi ‘încurajează solicitarea din proprie iniţiativă a avizelor Comisiei de la Veneţia cu privire la măsurile legislative în cauză înainte de aprobarea lor definitivă’.

Dezbaterea premergătoare rezoluţiei a avut loc pe 3 octombrie, în plenul Parlamentului European, la discuţii participând premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.


Parlamentul European (PE) a adoptat marţi rezoluţia nelegislativă privind statul de drept în România cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă ‘profunda preocupare’ a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi ‘condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti’ din luna august.

PE se declară ‘profund preocupat de revizuirea legislaţiei judiciare şi penale din România, îndeosebi din cauza posibilităţii ca aceasta să ducă la subminarea structurală a independenţei sistemului judiciar şi a capacităţii acestuia de a combate eficient corupţia din România, precum şi la slăbirea statului de drept’, se arată în rezoluţie, redactată de reprezentanţi ai grupurilor politice din legislativul comunitar.

De asemenea, documentul ‘condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a poliţiei în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018’.

În plus, rezoluţia ‘invită autorităţile române să instituie garanţii prin care să asigure o bază transparentă şi legală pentru orice tip de cooperare instituţională şi să evite orice ingerinţă care dereglează mecanismele de verificare şi de echilibrare’ şi ‘solicită întărirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii’.

Eurodeputaţii ‘îndeamnă autorităţile române să contracareze orice măsuri care ar dezincrimina corupţia’ şi ‘să aplice strategia naţională anticorupţie’ şi ‘recomandă cu fermitate reconsiderarea legislaţiei privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea ONG-urilor în ceea ce priveşte potenţialul său de a avea un efect de intimidare asupra societăţii civile, precum şi în contradicţie cu principiul libertăţii de asociere şi dreptul la viaţă privată şi de a o alinia pe deplin’ cadrului UE.

Nu în ultimul rând, eurodeputaţii ‘îndeamnă Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar’.

De asemenea, legislativul comunitar ‘îndeamnă la purtarea unui dialog constant cu societatea civilă şi subliniază că trebuie abordate chestiunile menţionate mai sus pe baza unui proces transparent şi incluziv’ şi ‘încurajează solicitarea din proprie iniţiativă a avizelor Comisiei de la Veneţia cu privire la măsurile legislative în cauză înainte de aprobarea lor definitivă’.

Dezbaterea premergătoare rezoluţiei a avut loc pe 3 octombrie, în plenul Parlamentului European, la discuţii participând premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

(Agerpres/FOTO evz.ro)

Etichete:
Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
Internaţional duminică, 2 august 2026, 09:11

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia

Sute de pompieri din Grecia luptă cu incendiile de pădure, care amenință o stațiune populară la nord-vest de Atena. Vântul foarte puternic...

Pompierii români se luptă cu incendiile din Grecia
UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Internaţional sâmbătă, 1 august 2026, 10:24

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României

UPDATE – Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenţiei Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României....

UPDATE Preşedintele Nicuşor Dan: Salut raportul Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României
Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 10:58

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană

Schimbări importante pentru şoferi. Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune, iar noile reguli au intrat deja în vigoare la nivel...

Permisul de conducere se modifică în întreaga Uniune Europeană
România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional vineri, 31 iulie 2026, 06:28

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit joi la București, în prima vizită externă pe care o face de la preluarea...

România anunță noi proiecte strategice cu Republica Moldova
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 10:40

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori

Elevii români s-au clasat pe primul loc pe naţiuni la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a...

Elevii români – locul I la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori
Internaţional joi, 30 iulie 2026, 06:41

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei. Flăcările sunt greu de controlat în condiţii de vânt...

Incendiile de vegetaţie cuprind tot mai multe ţări europene din bazinul Mediteranei
Internaţional marți, 28 iulie 2026, 11:48

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile

Cabinetul de miniştri al Republicii Moldova a decis, într-o şedinţă extraordinară, instituirea pentru o perioadă de 30 de zile a stării de...

Guvernul Republicii Moldova a instituit starea de alertă în sectoarele energetic şi hidrologic, pentru 30 de zile
Internaţional duminică, 26 iulie 2026, 21:28

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin

UPDATE – Bărbatul suspectat că a comis atacul cu maşină asupra mulţimii adunate pentru Gay Pride la Berlin, un presupus jihadist, a fost...

Un mort şi 16 răniţi după ce o maşină a intrat în mulţime la Gay Pride de la Berlin