Ascultă Radio România Iași Live

CCR: Există conflict între Parlament şi Înalta Curte pe tema constituirii completurilor de 5 judecători

CCR: Există conflict între Parlament şi Înalta Curte pe tema constituirii completurilor de 5 judecători

Publicat de Andreea Drilea, 7 noiembrie 2018, 16:13

Curtea Constituţională a decis că există conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea premierului Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema constituirii completurilor de 5 judecători.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a explicat la finalul şedinţei că Instanţa supremă a dat mai multe hotărâri începând cu anul 2014, potrivit cărora erau desemnaţi prin tragere la sorţi doar patru membri ai completelor de 5.

Urmează ca Înalta Curte să ia de îndată măsurile necesare pentru constituirea completurilor de 5, în sensul desemnării prin tragere la sorţi a tuturor membrilor acestor completuri, a mai spus Dorneanu.

Completurile de 5 judecători în materie penală de la Instanţa supremă au pe rol dosare importante, în care sunt judecaţi, printre alţii, liderul PSD, Liviu Dragnea, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, omul de afaceri Sebastian Ghiţă şi fostul judecător de la CCR Toni Greblă.

De altfel, preşedintele PSD a deschis la Curtea de Apel Bucureşti, în contencios, un proces împotriva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care a reclamat nelegalitatea constituirii completurilor.

Curtea Constituţională a fost sesizată pe 2 octombrie de către premierul Viorica Dăncilă în legătură cu un conflict de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

‘În data de 2 octombrie 2018, Curtea Constituţională a fost sesizată de către prim-ministru cu o ‘cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, determinat de refuzul explicit al acestei din urmă autorităţi publice de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare’. Sesizarea constituie obiectul dosarului nr.1417E/2018′, informa CCR.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, declara anterior că decizia Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi privind organizarea completurilor de 5 judecători poate fi atacată în contencios administrativ sau poate fi sesizată Curtea Constituţională.

‘Dacă hotărârea Colegiului reprezintă un act administrativ, atunci poate fi atacată la instanţa de Contencios administrativ de cei interesaţi. Dacă hotărârea Colegiului are semnificaţia unei adăugiri la lege, unei modificări a legii în sensul amânării anumitor prevederi sub aspectul intrării în vigoare, deci dacă privim din această perspectivă, atunci am putea să discutăm posibilitatea sau problema ca Înalta Curte să fi intrat în puterea legiuitorului, să spună că s-a substituit legiuitorului – care a adoptat o lege, bună, rea, şi a venit cu o lege şi a zis că paragraful ăsta se aplică de la anul, atunci cineva ar putea să spună, cei care sunt subiecţi de sesizare a Curţii Constituţionale, din care categorie ministrul Justiţiei nu face parte, ar putea spune că este un conflict juridic de natură constituţională între Înalta Curte care, prin Colegiul de Conducere, a amânat momentul intrării în vigoare a unui paragraf, a unui articol din lege şi că Înalta Curte nu poate să adopte acte, măsuri de natura celor care intră în competenţa legiuitorului”, a explicat Toader.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, afirma, referitor la completul de judecători de la ICCJ care se ocupă de dosarul său privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman, că acesta este nelegal şi că se va consulta cu avocaţii pentru a vedea ce demersuri se pot face.

‘O să studiez cu avocaţii mei ce demersuri putem face, este nelegal (completul de judecată – n.r.) pentru că legea care a modificat 304 spune cu totul altceva şi noi considerăm că este nelegal. O să vorbesc cu avocaţii să vedem ce demersuri putem face’, spunea Dragnea.

La începutul lunii septembrie, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în legătură cu alegerea completurilor de cinci judecători.

Şefa Instanţei supreme, Cristina Tarcea, declara pe 25 septembrie că legea care modifică Legea 304/2004 nu are dispoziţii tranzitorii, care să impună, pentru anul 2018, tragerea la sorţi a completurilor de cinci judecători, ea urmând să fie aplicată din ianuarie 2019.

(Agerpres/FOTO arhivă b1.ro)

Etichete:
Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public
Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:51

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă printr-un mecanism de finanţare temporară pentru a putea finaliza proiectele...

Autorităţile locale vor putea accesa împrumuturi fără dobândă pentru a putea finaliza proiectele din PNRR
Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 17:36

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale

Festivalul Internațional Grand Prix Nova lansează a doua ediție a concursului deSCRIS – debut pentru scenarii românești originale, scrise...

Grand Prix Nova 2026: deSCRIS, ediţia a II-a – concurs de debut pentru scenarii audio originale
Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 16:26

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti

Poliţia de Frontieră anunţă că, în perioada minivacanţei de 1 Mai şi Ziua Tineretului, a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii...

Măsuri speciale pentru traficul la frontiere în minivacanţa de 1 Mai, prin mobilizarea a 3.500 de poliţişti
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 14:01

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale

Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale în trei spitale din București: Salvați Copiii...

Salvați Copiii România: Cursă contra-cronometru pentru viața nou-născuților care au nevoie de îngrijiri medicale
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:35

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa extraordinară de joi, proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Este vorba...

Proiectul care interzice cumulul pensie-salariu la stat urmează să fie adoptat astăzi de Guvern
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 06:03

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici

Numărul paturilor destinate spitalizării continue va fi redus cu 14.000, etapizat, pe parcursul următorilor trei ani, conform unei hotărâri...

Guvern: Numărul paturilor de spital va fi redus cu 14.000 în următorii 3 ani; gradul de ocupare actual e 60 % la pacienţii cronici
Naţional miercuri, 29 aprilie 2026, 18:52

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune

PSD a făcut azi un apel pentru susţinerea moţiunii de cenzură, adresat în principal liberalilor care nu ar fi de acord să-l sprijine în...

Preşedintele Nicuşor Dan a precizat că sunt diferite scenarii posibile post-moţiune