Ascultă Radio România Iași Live

Legea care aduce modificări la regimul străinilor din România, promulgată

Publicat de Andreea Drilea, 5 noiembrie 2018, 14:33

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.194/2002 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014, în sensul asigurării transpunerii Directivei (UE) 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaţionale şi muncă ‘au pair’.

‘Străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut’, prevede legea.

În legea în vigoare plata salariaţilor străini trebuia să fie cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut pe ţară, iar în cazul lucrătorilor înalt calificaţi salariul să fie la nivelul de cel puţin patru ori câştigul salarial mediu brut pe ţară.

Străinilor care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în baza unui contract de mandat ori altui document cu aceeaşi valoare juridică, li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă fără prezentarea unui contract de muncă, dacă fac dovada mijloacelor de întreţinere obţinute din activitatea desfăşurată în această calitate, cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, mai prevede legea.

De asemenea, străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă în calitate de lucrător ‘au pair’ li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu timp parţial, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că durata timpului de muncă nu depăşeşte 25 de ore pe săptămână, iar cuantumul salariului este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, calculat la fracţia de timp lucrată.

Potrivit legii, organele poliţiei de frontieră pot să nu permită intrarea străinilor pe teritoriul statului român în situaţia în care au săvârşit, cu intenţie, pe teritoriul României ori în străinătate, infracţiuni pentru care li s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 3 ani.

Viza de lungă şedere pentru studii poate fi acordată, la cerere, străinilor care solicită intrarea pe teritoriul României în calitate de student, stagiar, elev sau care participă la un program de schimb de elevi sau proiect educaţional.

Solicitarea trebuie să fie însoţită de următoarele documente în cazul studenţilor: (i) dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei Naţionale, din care să rezulte că va urma o formă de învăţământ cu frecvenţă, la o instituţie de învăţământ superior de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii; (ii) dovada achitării taxei de studii pentru cel puţin un an de studii; dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză; dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizaţia care realizează schimbul de elevi sau proiectul educaţional şi care deţine un spaţiu de locuit considerat normal pentru o familie din România sau într-o unitate specială de cazare selecţionată de către organizaţia care realizează schimbul de elevi sau proiectul educaţional, mai prevede legea.

Tot luni, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

Preşedintele Klaus Iohnnis a semnat şi decretul privind acordarea Drapelului de luptă Grupului 210 Sprijin ‘General de divizie Ioan Macri’.

(Agerpres/FOTO arhivă Economica.net)

Etichete:
Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 10:23

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 02 mai, ora 10:00 – 03 mai, ora 10:00 Fenomene vizate și zone afectate: conform textului  ...

Meteorologii anunță temperaturi negative și brumă în acest sfârșit de săptămână
Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:51

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora

România a recuperat aproape 351 de milioane de euro din fondurile iniţial suspendate prin cererea de plată numărul 3 din PNRR, însă pierde...

Guvernul va prezenta luni stadiul atragerii fondurilor PNRR şi va adopta două ordonanţe de urgenţă pentru a accelera absorbţia acestora
Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:20

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte

Se circulă bine la această oră pe drumurile principale din ţară, spre după-amiază este de aşteptat ca drumurile între staţiuni de la mare...

Trafic lejer pe principalele drumuri din țară, aglomerație așteptată spre mare și munte
Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional sâmbătă, 2 mai 2026, 08:15

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar, inclusiv a examenelor de...

Sfârşitul lunii mai ar putea aduce o grevă generală în sistemul de educaţie şi blocarea finalului de an şcolar
Naţional vineri, 1 mai 2026, 11:22

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere

Prețurile carburanților înregistrează o ușoară creștere față de zilele precedente, motorina depășind pragul de 9,3 lei pe litru în...

Prețurile carburanților înregistrează o nouă creștere
Naţional vineri, 1 mai 2026, 09:16

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat

Părinţii ori tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări din spectrul autist pot beneficia de servicii de consiliere psihologică,...

Lege promulgată/Părinţii copiilor cu Down sau tulburări din spectrul autist – consiliere decontată de stat
Naţional vineri, 1 mai 2026, 07:53

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România, anunţă Ministerul...

Noi atacuri ale Rusiei în Ucraina au avut loc în această dimineaţă, în apropierea graniţei fluviale cu România (MApN)
Naţional joi, 30 aprilie 2026, 18:30

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost adoptat în şedinţa de guvern de astăzi. Documentul introduce şi...

Pensia specială non-contributivă va fi redusă cu 85% în cazul celor care vor să lucreze în continuare în sectorul public