Ascultă Radio România Iași Live

29 octombrie: La mulţi ani, Internet!

29 octombrie: La mulţi ani, Internet!

Publicat de Andreea Drilea, 29 octombrie 2018, 07:10

29 octombrie, Ziua Internațională a Internetului. România a intrat în era internetului în 1999

Ziua Internaţională a Internetului a fost celebrată pentru prima dată în 1999, cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a lansării acestui „instrument” de comunicare. România a intrat în era internetului în 1999, domeniul „.ro” fiind pentru prima dată alocat unui computer din cadrul ICI – Institutul pentru Cercetări în Informatică.

Sistemul care ne-a schimbat atât de radical stilul de viaţă a luat naştere acum 49 de ani, potrivit sixrevisions.com. Pe 29 octombrie 1969, centrele de calcul de la universităţile Standford şi UCLA au fost interconectate şi a fost transmis primul mesaj electronic: „Lo“. Mesajul ar fi trebuit să fie „Login“, însă se spune că sistemul s-ar fi blocat după apăsarea tastei „g“.

Conceptul s-a extins rapid şi, în 1970, s-a creat o reţea între Harvard şi MIT. În 1971 se pun bazele emailului. Programatorul Ray Tomlinson a implementat un sistem de comunicare care presupunea despărţirea numelui utilizatorului de cel al computerului cu simbolul „@“. În 1973, reţeaua ARPAnet se extindea şi peste ocean. University College din Londra a fost prima instituţie europeană conectată la reţeaua de computere. Pe atunci, 75% din toată activitatea de pe ARPAnet consta din trimiterea de emailuri.

Un an mai târziu apărea conceptul TCP/IP. Acesta presupunea ca reţeaua să nu mai fie gestionată de un singur punct de control, ci informaţiile să ajungă de la un computer la un altul cu ajutorul unui protocol de transmisie. La popularizarea Internetului la scară globală a contribuit o invenţie din 1977: modemul pentru PC. Acesta a fost dezvoltat de Dennis Hayes şi Dale Heatherington. Spamul a luat naştere în 1978, iar în 1979 a apărut primul joc multiplayer online. MUD (MultiUser Dungeon) avea o interfaţă bazată pe text şi utilizatorii puteau comunica între ei.

Primul emoticon a apărut în 1982 ”J”. Anii 1983 şi 1984 au fost foarte importanţi pentru dezvoltarea Internetului. ARPAnet a trecut în totalitate pe protocoalele TCP/IP create de Vint Cerf, a fost creat primul server de date şi a apărut conceptul de DNS (Domain Name Server) care a dus la generarea de adrese mai prietenoase – nu mai erau folosite adresele IP, ci cuvinte. Câţi dintre voi aţi folosit IRC-ul? Sistemul de comunicare care a pus bazele chatului instant a apărut în 1988. Tot în 1988 a avut loc şi primul atac cibernetic de amploare. Programatorul Robert Tappan Morris a scris un program (numit „Viermele Morris“) care a cauzat numeroase întreruperi în reţea.

În 1990 a apărut primul provider de servicii de Internet prin dial-up, numit The World. În acelaşi an, ARPAnet a încetat să existe, iar Berners-Lee a terminat de programat WWW-ul, definind şi standardele HTML, HTTP şi URL. În 1991 a apărut prima pagină Web. Aceasta avea scopul de a explica ce este, de fapt, World Wide Web. Următorii 23 de ani sunt marcaţi de apariţia primelor browsere, primelor motoare de căutare, serviciilor de transfer de fişiere, reţelelor sociale şi a dispozitivelor permanent conectate la Internet.

(Andreea Drîlea, colaborator Radio Iaşi/FOTO arhivă digit.com)

Etichete:
Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Fapt divers marți, 6 ianuarie 2026, 08:06

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași

Prima duminică a lui 2026 a adus la Teatrul Luceafărul Iași semne foarte bune pentru anul care abia începe. Două titluri clasice – Ursul...

Primul spectator din 2026 la Teatrul ”Luceafărul” din Iași
Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Fapt divers luni, 5 ianuarie 2026, 08:33

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025

Egiptul a obţinut o performanţă turistică fără precedent în 2025, în condiţiile în care a fost vizitat de aproximativ 19 milioane de...

Egiptul a fost vizitat de un număr-record de 19 milioane de turişti, în 2025
Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Fapt divers duminică, 4 ianuarie 2026, 09:27

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri

Parisul s-a îmbogăţit cu o hartă digitală, un ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri,...

Aplicaţia CelebRO – harta digitală, ghid foarte competent ce oferă informaţii ştiute şi mai puţin ştiute despre români celebri
Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers sâmbătă, 3 ianuarie 2026, 12:06

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în aproape toate regiunile, cu cer mai mult noros, ploi în zona de sud a...

Ploi şi ninsori în toată ţara; valori temice în creştere până la 16 grade în unele zone, de Bobotează
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:47

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban din România se simt singuri, iar un sfert dintre aceştia vorbesc cu cel mult o persoană...

Peste jumătate dintre vârstnicii din mediul urban se simt singuri, arată datele unui studiu
Fapt divers vineri, 2 ianuarie 2026, 08:37

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă

Vremea la munte a devenit numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă. Astăzi se deschide sezonul de schi şi în Poiana Braşov....

Recomandări pentru persoanele care practică sporturi de iarnă
Fapt divers joi, 1 ianuarie 2026, 08:26

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică într-un concurs olimpic feminin. Nadia...

2026 este anul Nadia Comăneci, la o jumătate de secol de la obţinerea primei note de 10 la gimnastică
Fapt divers miercuri, 31 decembrie 2025, 10:00

Superstiţii şi tradiţii de Revelion

Anul Nou este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi. De aceea, majoritatea tradiţiilor şi...

Superstiţii şi tradiţii de Revelion